vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O isterie de bună dispoziție, cum doar Ada Milea & Co. poate să genereze! „Mulți ani trăiască!”, apropo(rc)

    de Tomck@t | 6 august 2021, 4:46 PM | Cultură | Muzică | Topic special

    0

    Era vorba că „nu, că trei” (pe afiș), dar pân’ la urmă au venit toți patru, în formula supercompletă – Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman – și dă-i și cântă așa cum doar ei știu, cu moldoveneasca lor de Cluj, cu (doar) două-trei cântece de dragoste de vreo patru sau cinci ori, cu piese de-a dreptul de sezon pentru Arad despre Crăciun (remember?), cu toate jucăriile lor muzicale, plus purcelușul-mascotă și, bineînțeles, cu umorul lor inegalabil și inconfundabil… și-au cântat până la urmă peste program, vreo 3 ore în total (cu tot cu-o pauză de juma’ de oră), iar publicul arădean a fost efectiv în delir. Au urlat de bucurie și au cântat și ei versurile „echipei de șoc”, ori chiar au improvizat din când în când peste texte, așa cum se cere la un asemenea „Concert în 3 în 4”. Concert în 100 sau în vreo 200 a fost, de fapt… până și câinii au cântat prin lătrat, și ciorile („bată-le Dumniezo să le bată, Doamne, iartă-mă”) au contribuit din cer cu „cri, cra” la un moment dat… de-ar fi fost prezenți pe bune, și purcelușii și găinili, despre care s-a și cântat, ar fi dansat… a fost efectiv minunat! Și-am făcut și rimă (atât am putut).

    Joi seara, la Terasa Nerv și de jur-împrejur s-a întâmplat nebunia, „full house” nefiind îndeajuns pentru a descrie cât popor și lume s-a adunat și s-a bucurat de concertul cvartetului Adei Milea. Dorel și Meda (patronii) și cu angajații abia făceau față la bar, li s-a cerut chiar să mai deschidă o casă, „ce mama naibii!”.

    Pe Bobo îl știu deja arădenii, fie în compania Adei Milea, fie cu sau Fără Zahăr, la fel și pe actorul Cristi Rigman în această ecuațiune, pe Anca Hanu au avut însă ocazia s-o vadă-n concert în premieră… și ce premieră, taichii! „N-are rost!”, vorba cuiva deloc prost, care de regulă le zice bini di tăt, pe de rost. E și ea actriță, tot la Teatrul Național Cluj-Napoca, laureată UNITER, pe deasupra(!), dar s-a născut, parcă, pentru a fi entertaineriță și trubaduroaică în trupa Adei Milea. Are o voce de numa’ și a dovedit asta cu megasucces la Arad, preluând de la Ada și Bobo cele mai grele părți ale cântecelor, ducându-le la culmile prefecțiunii (m-am gândit la piesa cu „Prefectu’”, mi scuzi!) perfecțiunii. Au cântat și piese noi (eventual, noi pentru noi, arădenii), precum „Toreador”, „Noaptea pi lac” și „Ni șiertăm” (de check-uit pe YouTube, obligatoriu!).

    A fost chiar ziua Adei Milea, bai dă uei, a primit și-un tort, „Mulți ani trăiască!” cât cuprinde și aplauze din belșug, și spre final a răspuns pozitiv și bisurilor cerute cu vehemență, numa’ de vreo 3 ori. „La Mulți Ani”, deci, în continuare… și MAI VREM!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.