O declarație simbolică de unire a României cu Republica Moldova ar putea fi semnată la Timișoara
În anul Centenarului, o declarație simbolică de unire cu Republica Moldova ar putea fi semnată la Timișoara, după ce unul dintre vicepreședinții Consiliului Județean a făcut un demers în acest sens. Documentul, va fi supus votului consilierilor județeni pe 29 martie, potrivit Digi24.
„Românii în proporție de 80 la sută își doresc unirea cu Republica Moldova”, a declarat Roxana Iliescu, vicepreședintele CJ, Timiș.
Documentul a fost depus deja la secretariatul Consiliului Județean Timiș. Acesta nu va avea niciun impact, în afară de cel declarativ. Roxana Iliescu, vicepreședintele instituției, le cere consilierilor județeni din Timiș să susțină declarația și, implicit, unirea României cu Republica Moldova.
100 de consilii locale din Republica Moldova și-au exprimat deja dorința de unire cu România.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)