joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Numărul refugiaților din Ucraina care intră în România, în continuă scădere

    de Special Arad | 11 martie 2022, 8:36 AM | Naţional

    0

    Comunicat. În data de 10.03.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 70.974 de persoane, dintre care 21.003 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 10,8 % faţă de ziua precedentă).

    Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în Romania 8.080 cetăţeni ucraineni (în  scădere cu 8,8%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 11.299 cetăţeni ucraineni (scădere cu 12,9 %).

    Pe sensul de ieşire din România au efectuat formalităţile 93.417 de persoane, dintre care 23.653 cetăţeni ucraineni (scădere de 3,3%).

    De la declanşarea acestei crize, până la data de 10.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 364.518 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 282.497 cetăţeni ucraineni.

    Menţionăm că  a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.

    De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.