Armă cu aer comprimat și accesorii, descoperite de către poliţiştii de frontieră de la Nădlac
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, într-un microbuz, o armă cu aer comprimat și accesorii pentru acestea, deținute fără documente legale.
În data de 04.05.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în cadrul acțiunii Clean Border II Vest. Astfel, a fost oprit pentru control un microbuz cu pasageri, înmatriculat în România, condus de către un cetățean român. În baza analizei de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că, în bagajele unui pasager român, în vârstă de 25 ani, se afla o cutie neagră din plastic ce conținea un pistol cu aer comprimat „Elite II-Beretta” calibru 177 (4.5mm), un încărcător, cinci capsule de CO2 și un recipient ce conținea 1.500 bile din oțel calibru 4.5mm.
Deoarece tânărul nu a putut prezenta documentele necesare pentru deținerea legală a armei, a fost condus la sediul instituției, iar arma și accesoriile au fost ridicate pe bază de proces-verbal.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Persoana și bunurile descoperite au fost predate lucrătorilor de poliție din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al I.P.J. Arad, în vederea continuării cercetărilor.
Citește și:
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)