În urmă cu o săptămână sau chiar zilele trecute, interesul general pentru eclipsa de soare din acest an părea să fie minor spre zero. Nimeni nu prea vorbea despre ea, chiar dacă Aradul s-a numărat printre locurile din România în care fenomenul s-a văzut cel mai bine. Poate pentru că nu era una totală, ci doar parțială.

Nu mică mi-a fost, așadar, mirarea când am văzut ce coadă de mașini se formase de la Vladimirescu până la Șiria – 22,4 kilometri – cu aproximativ o oră înainte de marele fenomen-eveniment, fie și parțial… pe care era să-l pierdem în totalitate.

Sute de arădeni au dat curs invitației Astroclubului Galaxis la observații cu telescopul, la Cetatea Șiria. Atât de mulți, încât pe munte abia mai puteai înainta cu mașina ca să ajungi într-un timp rezonabil la destinație.

Unii au rămas chiar blocați în traficul montan între 20:23 (începutul eclipsei) și 20:44 (apogeul). Alții și-au lăsat mașinile pe drum și au luat-o pe munte la pas.

Cu un ocol ingenios spre Feredeu, unde nu s-a înghesuit lumea, noi și încă vreo 50 de curioși am găsit, totuși, un alt colț de munte de unde marele fenomen astronomic s-a putut vedea destul de bine.

Se pare că lumea era în temă cu întreaga poveste, inclusiv cu recomandările de siguranță oculară – privitul direct al Soarelui, care poate provoca leziuni serioase ale retinei. Dar trebuie să recunosc că, în urmă cu o săptămână, mi-am făcut ceva griji în această privință. Presa centrală nu prea punea accent pe necesitatea ochelarilor de protecție, decât sporadic, ca o notă de subsol. Au fost și excepții notabile, dar puține – de exemplu, chiar aici, pe Special Arad.

Explicația poate fi simplă: Bucureștiul a fost privat complet de acest privilegiu. Inclusiv în această zi de mare angajament, în drumul nostru grabnic spre Șiria, posturile de radio erau mai preocupate de nivelul Dunării sau de situația politică decât să ofere niște recomandări de ultim moment și să reamintească populației necesitatea purtării ochelarilor creați special pentru eclipsă. Ochelari care, apropo, nu prea se găseau prin magazine, ci mai degrabă prin comenzi online.

Nu era, nici pe departe, o anticipare vizibilă ca în ’99.

Pe atunci găseai ochelari de eclipsă la orice pas, de la cea mai infectă bodegă de sat până la super-șmecherul supermarket Billa din Micălaca (hypermarketuri n-aveam încă). Posturile TV și ziarele vuiau și turuiau numai despre asta săptămâni întregi și s-au creat până și bancnote cu eclipsa, ediție limitată, de 2.000 de lei vechi.

Atunci era o eclipsă totală, ce-i drept. Nu ca asta, vaișamar de ea, doar parțială și rezervată doar românilor din vest.

În cele din urmă, mi-am șters astăzi grijile inițiale când am constatat că, în mica noastră adunare din acel colț de munte, toată lumea avea fie ochelari de eclipsă, fie filtre de sudură, potrivite și acelea pentru observație, de la un anumit nivel de intensitate în sus.

Întregul eveniment s-a consumat dezamăgitor de rapid, deși a durat, teoretic, puțin peste 20 de minute, de la început până la sfârșit. Așa cum se știa dinainte, sfârșitul a coincis însă cu apusul de soare, ceea ce a redus vizibilitatea chiar și dinspre muntele Șiriei.

Nu mi-a mai păsat că am ratat vederea de la cetate, dar aproape că am regretat că am ieșit de acasă doar pentru atât. Adică în pozele care inundă acum social media se vede mai spectaculos decât ce s-a văzut în realitate. Totuși, la următoarea eclipsă, dacă mă voi duce din nou la Șiria, dacă pornesc încet-încet încă de pe acum, poate voi avea noroc. Nu mai e chiar mult până atunci: 2 august 2027.

Doar că va fi tot o eclipsă decât parțială.

În schimb, dacă nu dau skip și decid să partikip la următoarea eclipsă TOTALĂ vizibilă din România, mă mai gândesc. Timp de gândit, cu siguranță, am: va fi pe 3 septembrie 2081.

Foto: Tomas Arond, Adriana Barbu