Filmul „Nouvelle Vague” ar fi părut, la prima vedere, mai potrivit în selecția din primăvară a Festivalului Filmului Francez, dacă nu ar fi apărut abia la începutul lunii octombrie. A ajuns, în schimb, pe marele ecran la Arad în cadrul Les Films de Cannes à Arad, subliniind astfel și mai clar amprenta marcantă asupra istoriei cinematografiei europene, cu rezonanță mondială.

„În artă ești fie plagiator, fie revoluționar”, spunea Gauguin, citat la un moment dat în film.

Richard Linklater nu plagiază, dar nici nu pozează în revoluționar. Nu încearcă să pătrundă forțat în canonul Noului Val Francez (Nouvelle Vague) – nici nu are cum, firește, cu jumătate de secol întârziere, plus că nici nu e francez –, dar își asumă o misiune sinceră: aceea de a aduce un tribut celui care, cu o mică întârziere, a debutat în lumea cinematografică întocmai pe vârful Noului Val Francez și a rămas acolo drept cel mai reprezentativ regizor al curentului: Jean-Luc Godard.

Prin „Nouvelle Vague”, un film despre crearea celebrului film „À bout de souffle” (Breathless), considerat piatra de temelie a modernismului cinematografic european, Linklater nu doar reconstituie o poveste, ci resuscitează întregul spirit al curentului. Recreează acea atmosferă pariziană specifică anilor ’50-’60, filtrată printr-o sensibilitate, totuși, americană, însă cu atenție la detaliile care contează: libertatea artistică, energia boemă a cafenelelor, acel je m’en fiche inconfundabil, imposibil de tradus fără a-i pierde farmecul.

Foto: YouTube, Allociné

Filmul evocă și dorința arzătoare de a sfida convențiile, de a scutura o cinematografie sufocată de formalismul hollywoodian, dar și de a se delimita de rigorile europene impuse de Bergman, Rossellini sau Fellini. Există chiar o aluzie directă la filmul „La Dolce Vita”, în timp ce Rossellini apare în film ca un veritabil patriarh al neorealismului italian, o figură-cheie pentru nașterea Nouvelle Vague.

Pe ecran defilează toți cineaștii esențiali ai epocii: Agnès Varda, Jean Cocteau, Jean-Pierre Melville, Robert Bresson, Roberto Rossellini, dar și critici-regizori precum François Truffaut, Claude Chabrol, Jacques Rivette, Éric Rohmer și Suzanne Schiffman – nucleul revistei Cahiers du Cinéma, cea care a rescris istoria filmului modern reabilitând celebrul „Citizen Kane”, într-o vreme când era considerat încă un eșec de proporții. Godard însuși a fost, înainte de a regiza, unul dintre acești tineri iconoclaști care au transformat critica de film în artă, făcându-și un nume în prestigioasa revistă franceză.

Linklater surprinde cu o bucurie molipsitoare spiritul schimbării care a animat mișcarea Nouvelle Vague: improvizația, inspirația spontană, creativitatea ludică, convingerea că nu doar un film, ci întreaga industrie poate fi reinventată. Poate, fără să-și propună explicit, acest film biografic va reuși să inspire un nou val de cineaști – nu imitatori ai lui Godard, Chabrol sau Truffaut, ci exploratori ai unei alte, complet noi forme de libertate cinematografică, care să zgudiue întreaga industrie, dacă mai e cu putință așa ceva.

Foto: Vogue

Au existat, desigur, valuri și valuri de la Nouvelle Vague încoace, cel mai apropiat, prin spirit, fiind Greek Weird Wave, al cărui campion e Yorgos Lanthimos, iar într-un alt registru ar fi frații Coen (mai nou separați), Ari Aster, Radu Jude sau inconfundabilul Wes Anderson (printre puținii care și-au construit un stil recognoscibil). Totuși, lipsește astăzi coeziunea de altădată – acea fraternitate de idei și idealuri care lega Parisul cinematografic al anilor ’50-’60, din vremea de glorie a lui Godard et co.

Nouvelle Vague este, probabil, cel mai agreabil film al lui Linklater, iubit atât de critici, cât și de cinefilii de ocazie, de tip Netflix & chill (serviciu streaming care a și achiziționat dreptul de difuzare). Nu este un film inovator, așa cum s-ar aștepta unii, având în vedere tema. Este, în schimb, un film confesiv, un omagiu, o lecție de istorie a cinematografiei ambalată într-o experiență accesibilă și amuzantă, cu șanse reale de succes la public.

Sunt multiple alegeri regizorale reușite în filmul lui Linklater, în perfect acord cu spiritul epocii reconstituit, începând cu faptul că deși regizorul e american, filmul e în limba franceză, și continuând cu faptul că majoritatea actorilor sunt începători (Guillaume Marbeck în rol principal și Aubry Dullin în rolul lui Jean-Paul Belmondo fiind chiar debutanți într-un lungmetraj), în afară de americanca Zoey Deutch, care o joacă tocmai pe americanca Jean Seberg. Imaginea alb-negru, impecabilă, pare chiar filmată pe peliculă veche, nu doar decolorată digital, iar formatul 1.37:1 contribuie, de asemenea, la senzația de autenticitate.

Foto: Wikipedia

De ce spuneam, însă, că atmosfera pariziană e recreată într-o notă americană?

Pentru că Linklater alege o versiune mai cosmetizată a realității din culisele producerii filmului „Breathless”. Tensiunile tehnice, conflictele estetice sau lipsurile financiare sunt atinse aici superficial, atribuite mai degrabă producătorului și actriței Jean Seberg, cea care era reticentă la haosul european și visa la Hollywood. În realitate, Godard a înfruntat presiuni considerabile și chiar scepticismul mult mai pronunțat al industriei (cu excepția colegilor de la Cahiers du Cinéma), aspecte pe care filmul le ignoră sau le tratează doar ca niște fleacuri, ca și cum se știa încă de pe atunci că Godard chiar va da lovitura.

Dar Linklater nu reconstruiește neapărat un eveniment istoric, ci o vibrație: un jazzy frenzy european care amintește, pe alocuri, de „Babylon”-ul lui Damien Chazelle, dar cu o exuberanță mai temperată.

„Nouvelle Vague” nu e, așadar, un film riguros biografic, ci o reinterpretare afectuoasă, ușor romanticizată, dar este suficient de aproape de „touché” și, în cele din urmă, un fermecător easy watch, cum ar spune americanii. Iar pentru cei care n-au văzut „À bout de souffle” sau n-au auzit defel de Godard și de ceilalți giganți ai cinematografiei, e o introducere mai mult decât potrivită în mirajul Noului Val Francez.

Nota autorului:

Explicația notelor:

Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
1 stea – Prost
2 stele – Slab
3 stele – MEH… treacă-meargă
4 stele – Destul de bun
5 stele – Bun
6 stele – Foarte bun
7 stele – Capodoperă