Noaptea Albă a Galeriilor a reactivat epicentrul artelor contemporane din Arad: TEBA | Foto
Au trecut patru ani de când halele Teba dinspre Splaiul Mureșului nu au mai găzduit niciun eveniment artistic. Totul a început, în anul 2015, cu Festivalul „Particles” și alte expoziții organizate sau girate de Asociația Citizenit, a continuat cu prima Bienală de artă contemporană ArtEncounters la Arad și tot acolo s-a dat start la proiecțiile arădene marca KineDok și Filmtettfeszt (cea de-a cincea ediție a celui din urmă festival având loc chiar ieri, însă de data aceasta la Bibliotecă). Putem spune fără frica de a greși: TEBA – îndeosebi această parte dinspre Mureș – a fost locul în care cultura arădeană a simțit o revigorare atât de necesară, un suflu contemporan incredibil de fascinant. A urmat, în anii următori, o serie de evenimente în partea cealaltă a fostei fabrici (dinspre Piața Olimp), după care… pauză. Dar până acum. Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) a reușit ieri seară ceea ce părea, dintr-un motiv sau altul, imposibil: Teba a fost „eliberată” (din nou) de indiferență cu TEBA LIBRE!
Noaptea Albă a Galeriilor se organizează la Arad deja de patru ani și este coordonată de GMMC (Grupul pentru Management și Mediere Culturală). În circuitul din acest an au fost incluse atelierele artiștilor Adrian Sandu, Bogdan Țigan și sediul/atelierul kinema ikon de la Muzeul Județean (din incinta Palatulului Cultural), Galeriile de artă Alfa și Delta, dar și Teatrul Vechi, unde artistul Alex Halka și-a prezentat lucrarea „Aural Skin”.
„Miezul” acestui eveniment a fost însă la Teba.
Au expus și, practic, au reinventat una dintre Halele Teba nouă artiști (Petru Lucaci, Rudolf Kocsis, Iosif Stroia, Dumitru Șerban, Adrian Sandu, Diana Serghiuță, Cosmin Moldovan, Anamaria Șerban, Laurian Popa) în cadrul expoziției „Teba Libre”, curatoriată de artistul Călin Dan.
„Teba Libre nu este un concept, ci o provocare a memoriei. Pentru cei care cunosc Aradul de la jumătatea secolului XX, uzinele TEBA erau un punct important de referință în țesutul social și economic al urbei. Mai țin minte și acum fiorul de respect pe care mi-l provoca tatăl meu, parcându-și zilnic bicicleta în curtea unde locuiam pe strada beneantal (B. N. Antal) și răspunzând la întrebarea mea stereotipă «de unde vii?» cu invariabilul «de la Teba». Teba era un cuvânt misterios, sunând ca o mică explozie exotică, din alt teritoriu. (…)
Vremurile sunt și mai complicate astăzi, altfel. O parte dintre eroii tineri de atunci au dispărut, plecați către alte destine, sau pur și simplu morți. O altă parte au rămas la vatră, încercând să construiască ceva pentru generațiile de după. Dintre acestea, nou apărute, cel puțin două au o prestație care a devenit semnificativă atât la nivelul local cât și – treptat – la cel național. Expoziția tebană reunește pe câțiva dintre cei care au definit Aradul artistic al anilor 80 cu urmașii lor, care dau conturul (șovăielnic încă) al culturii locale din secolul XXI. Totul în spațiile TEBA, abandonate de un trecut industrial a cărui semnificație identitară încearcă periodic și sporadic să fie recuperată. Mai tragem o dată”, semnează Călin Dan în prezentarea expoziției.
Noaptea Albă a Galeriior (eveniment care, de fiecare dată, are loc simultan în mai multe orașe din țară) s-a terminat la Arad cu un party audio-vizual „crossover”, artiștii Alex Halka și Vlaicu Golcea prezentând publicului „o îmbinare post-academică a preciziei digitalului cu șarmul erorilor date de analog, timbralități techno cu inserții texturale punk, aleator integrate în structuri solide, minimalism și algoritmuri supuse deciziei spontane, arhitecturi sonore și vizuale ce traversează aproape jumatate de secol în estetica lor pop”.
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)