Niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia
Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia, după ce principalele partide aflate la guvernare au anunţat în prealabil că parlamentarii săi vor depune buletine albe, informează HotNews, citând DPA.
Rezultate similare sunt aşteptate în turul al doilea şi al treilea, marţi, respectiv miercuri. Abia după cel de-al patrulea tur de scrutin, programat joi, va fi suficientă o majoritate absolută pentru ca unul din candidaţi să câştige, potrivit Agerpres.
După retragerea fostului premier Silvio Berlusconi din cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat, negocierile între liderii partidelor pentru un posibil candidat s-au intensificat.
În mod tradiţional, nu există candidaţi oficiali în cursă, dar actualul prim-ministru, Mario Draghi, este considerat de mult timp ca fiind favorit pentru acest rol.
În Italia, Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de şapte ani, prin vot indirect, de către o adunare formată din membrii celor două camere ale parlamentului (629 de deputaţi şi 321 de senatori) şi din delegaţi din partea regiunilor.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)