joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Nici rău, nici bine. Cu 23 noi îmbolnăviri de Covid-19, Aradul e pe locul 16 pe țară

    de Raluca Medeleanu | 4 august 2020, 1:00 PM | Coronavirus | Sănătate | Știri Arad

    1

    imagine cu rol ilustrativ

    În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.232 de cazuri noi de persoane diagnosticate cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea, în județul Arad au fost raportate 23 noi îmbolnăviri, în ultimele 24 de ore.

    Potrivit declarației președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, Aradul s-ar situa astăzi pe locul 16 pe țară în ceea ce privește numărul de teste pozitive Sars-Cov-2.

    Aradul figurează, de asemenea, și în lista județelor cu decese raportate. În total, la nivel național, au fost înregistrate 48 de decese (31 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Galați, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

    Toate cele 48 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.