Municipalitatea vrea parc fotovoltaic în zona industrială sud. A fost depusă cererea de finanțare





Primăria a depus cererea de finanțare pentru a obține fonduri europene în vederea construirii unui parc fotovoltaic pe un teren aflat în proprietatea Municipiului Arad, în Aradul Nou, zona industrială sud.
Proiectul „Producere energie din surse regenerabile în municipiul Arad” a fost aprobat de consilierii locali în ședința de Consiliu organizată miercuri, 14 decembrie, iar municipalitatea a depus joi, 15 decembrie, cererea de finanțare, în ultima zi în care se putea depune dosarul. Cererea a fost aplicată pe Programul Operațional Infrastructură Mare, Axa Prioritară 11: Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice și stimularea utilizării energiei regenerabile.
Lucia Giurgiu de la Investiții a explicat în ședința de Comisii că din valoarea totală a proiectului, 6.372.053,94 lei TVA inclus, aproape 5 milioane de lei reprezintă cheltuieli nerambursabile, iar 1,4 milionale de lei vor fi cheltuielile care vizează documentația care nu e asigurate de proiect, astfel că vor fi acoperite din bugetul local.
Parcul fotovoltaic ar urma să fie construit pe un teren de 28073 mp, pe care se intenționează amplasarea a 1512 panouri fotovoltaice, cu o puterea nominală de 630 kW. Durata de realizare a investiției este estimată la 12 luni.
„Parcul fotovoltaic va fi racordat la rețeaua electrică de distribuție, ceea ce va conduce la diminuarea cheltuielilor cu plata serviciilor de furnizare a energiei electrice ale Municipiului, degrevarea bugetului local de cheltuielile de realizare a unor investiții privind producerea de energie din surse regenerabile și, totodată, la diminuarea emisiilor poluante”, se menționează în referatul de aprobare a proiectului.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)