vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Mult anticipatul grup statuar închinat Centenarului Marii Uniri a fost inaugurat la Arad | Foto • Video

    de Raluca Medeleanu | 30 noiembrie 2018, 4:30 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    În prezența a peste o mie de oameni îmbrăcați în straie populare, a primarilor comunelor și orașelor din județ și a reprezentanților autorităților locale din municipiu, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Seviciu a desfășurat vineri, 30 noiembrie, o slujbă de sfințire pentru inaugurarea celor trei statui menite să cinstească o sută de ani de la Marea Unire, cât și importantul rol pe care l-a avut Aradul în înfăptuirea Unirii de la 1918.

    La dezvelirea grupului statuar din fața fostului cinematograf Dacia au luat parte și elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, care au contribuit la conceptul artistic.

    Trei siluete umane, decupate din plăci de fier, au pe ele mulaje de mâini create din silicon, iar la bază, harta actuală a României trasată pe ciment, cu câte o luminiță care marchează regiunile țării noastre – grupul statuar numit sugestiv „Arad 1918” este un soi de „plan B” pus la cale de Primăria Arad, pe ultima sută de metri, în cinstea Centenarului Marii Uniri, când s-au dus pe apa sâmbătei toate speranțele pentru inaugurarea la timp a Monumentului Marii Uniri care a fost comandat de Ministerul Culturii pentru acest moment istoric.

    După cum am specificat și în articolul Special Arad care anunța începerea lucrărilor, arhitectul-șef al orașului, Radu Drăgan, a menționat că grupul statuar „Arad 1918” nu trebuie privit drept un monument, ci mai degrabă un „mobilier urban” pe lângă care se vor putea perinda copiii, deoarece ideea principală a fost să fie „aproape de oameni”.

    Grupul statuar a fost comandat de către Primăria Arad și realizat de cadrele didactice şi elevii Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, manopera fiind gratuită, Primăria plătind din bugetul propriu doar materia primă. Ulterior, în zona respectivă se vor reamenaja spaţiile verzi şi aleile pietonale, și se va amplasa mobilier urban, astfel încât spațiul să devină un spaţiu adecvat contemplării şi relaxării.

    Citește și

    „Noi am înfăptuit Unirea”. Elevii Colegiului de Arte au prezentat macheta grupului statuar „Arad 1918”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.