Evenimente desprinse din cotidianul arădean ce opresc programul normal al televiziunilor de știri ne arată un Arad tot mai nesigur pentru cetățean. Viața reală, așa cum e. Un Arad departe de orașul acela liniștit în care o tamponare simplă era subiect de dezbateri aprinse la o terasă ori în piețe. Acum se moare în plină zi, în stația de tramvai sau în sedii de instituții publice, dar lipsesc dezbaterile. Te mai întreabă cineva dacă ai auzit, iar dacă da, totul se oprește acolo. Au dispărut piețele, dar s-au înmulțit protejații sistemului. Piloșii.

Precis ați aflat, așa că mă feresc să încalc „consemnul” arădean, deci nu voi comenta evenimentele. Pe cei ce n-ați aflat până acum, vă invit să citiți aici (pot citi, desigur, și cei mai informați):

Cum s-a produs tragicul accident de tramvai pe Calea Aurel Vlaicu | Atenție! Imagini cu puternic impact emoțional!

Este cel din urmă caz de nenorocire petrecută în Arad care (probabil nu ultimul), alături de cele din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, scoate la lumină un adevăr greu de combătut: autoritatea și competența la nivel decizional sunt atât de diluate încât disoluția lor este vizibilă când se produc evenimente tragice. Sau, când se încearcă minimalizarea evenimentelor, dacă nu se pot mușamaliza, un fel de ascundere sub preș a propriei mizerii.

Așa scade autoritatea Justiției

A auzit cineva despre activitățile desfășurate în vederea tragerii la răspundere a celui care a bătut crut o femeie, în plină stradă, într-o zonă centrală din Arad? Noi nu, dar, poate, procesul își urmează cursul firesc și nimeni nu s-a gândit că cetățenii ar merita o informare pe aceast subiect.

Femeia bătută de un recidivist în centrul Aradului: „Toată lumea se uita ca și cum ar fi fost o ceartă domestică. Nimeni nu a intervenit”

Oricum, nu ne rămâne decât să sperăm că revidivistul bătăuș de femei nu este condamnat și deja eliberat condiționat…

Desigur, ușurința cu care sunt eliberați condiționat unii infractori este tot o formă de disoluție a autorității, responsabilității și competenței. Aș spune, mai ales a responsabilității pentru că acest instrument juridic numit liberare condiționată, prin care o instanță constată, în baza unor dovezi din dosarul de propunere, că nu mai este necesar ca deținutul să execute restul de pedeapsă în regim de detenție.

Or, în afara îndeplinirii unor condiții, să le zicem aritmetice (executarea unei anumite fracții din pedeapsă, repararea integrală a prejudiciului, regim semideschis), mai există și o condiție oarecum subiectivă: convingerea instanței că deținutul s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Este de la sine înțeles că instanța nu își poate forma o părere obiectivă privind îndeplinirea acestei condiții – ce pare cea mai importantă, totuși – în cursul ședinței în care se analizează dosarul. Totul depinde, așadar, de membrii comisiei din penitenciar, care avizează propunerea de liberare condiționată. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine comportamentul deținutului și cât de pregătit este pentru reintegrarea în societate. La urma urmei, cam acesta este unul dintre scopurile pedepsei. Cu atât mai mult, cu cât penitenciarele din România au angajați și psihologi.

Altfel spus, deși instanțele sunt îndeobște criticate pentru liberările condiționate ce se dovedesc prea ușor acordate, cum este și cazul recidivistului care a bătut-o pe femeia din Arad, trebuie spus că se lucrează „cu materialul clientului”, adică, instanțele sunt, practic, obligate să ia de bun ce spun comisiile de liberare condiționată. Or, ușurința de care dau dovadă, de multe ori, membrii acestor comisii, este o dovadă a lipsei de responsabilitate și, de ce ne-am feri de cuvinte?, chiar de competență. Iar acestea, aduc atingere autorității instanțelor. A Justiției în general.

Desigur, aceasta nu este o analiză a cauzelor care dus la multe eșecuri ale liberării condiționate. Este, mai degrabă o prezentare sumară a unor posibile cauze, vizibile din afara sistemului. La fel de vizibile ca și cele ce vizează administrațiile publice.

Descentralizarea, rampă pentru protejați și piloși

Imediat după schimbarea regimului din decembrie 1989, a început să se vorbească și la noi despre descentralizare dar abia din 2003, odată cu modificarea Constituției din 1991 a fost introdus în Legea fundamentală acest principiu, ca element de bază a organizării și eficientizării administrației publice locale.

Odată realizată această „rupere de centru”, atribuțiile și responsabilitățile administrațiilor publice locale au crescut exponențial. Din păcate, procesul de descentralizare a fost exploatat politic astfel că, dintr-un mecanism ce ar fi trebuit să ducă la eficientizarea administrației locale – ceea ce includea abligatoriu și profesionalizarea – descentralizarea a fost folosită ca mijloc de consumare discreționară a resurselor financiare locale, în beneficiul unor grupuri conduse politic sau politice pur și simplu.

Așa au apărut, bunăoară, baronii locali, firmele de partid, licitațiile dirijate, deci și milionarii locali. Tot așa au apărut lucrările execrabile, dar și angajările pe bază de „prieteșuguri” a unor oameni cărora nu li se cerea competență profesională, cât obediență față de partid. Mai precis, față de interesele partidului, respectiv a celor ce conduc organizațiile locale ale partidelor. Așa au apărut acei protejați și piloși care nu doar că au intrat în sistem fără a fi nevoiți să-și probeze competențele, dar se și bucură, după angajare, de un fel de imunitate, de protecția șefului care-i acoperă orice act de incompetență.

Sigur, mecanismul este valabil și la nivel central, dar acum ne interesează administrația locală, pentru că de lipsa ei de responsabilitate și de competență se leagă nenorocirile ce se întâmplă în ultima vreme în Arad. De protejații și piloșii pe care îi promovează și-i susțin, chiar și în situația în care se dovedește că nu sunt capabili să-și strunească subordonații și astfel, mor oameni cu zile după bătăile aplicate. Că așa se vorbește prin oraș.

Dar nu numai, așa, în oraș, ci chiar și în plenul Consiliului local municipal – noroc, totuși, că susținătorul a sărit în ajutorul protejatului său și a oprit discuția așa că, ajutați și de indolența complice a consilierilor locali, cazul va putea fi mușamalizat.

Tot protejați, dar șefi

Descentralizarea a deschis posibilitatea șefilor administrațiilor locale de a numi nu doar angajații din structurile proprii, despre care vorbeam, ci și a conducătorilor instituțiilor subordonate (cele de transport public local, de apă, de asistență socială și așa mai departe), precum și a deconcentratelor. Pentru că, în general, ministerele țin cont de propunerile ce vin de la organizațiile din teritoriu când numesc persoanele din conducerea diferitelor Inspectorate, Agenții sau Direcții.

Alți protejați, alți piloși, dar cu mare putere de decizie, cu drept de semnătură pe contracte plătite din fonduri publice. Doar că, problema lor este tot cea a competenței și responsabilității. Aici intră și capacitatea de a organiza activitatea în instituția pe care o conduc în așa fel încât să fie cât mai eficientă și cât mai aproape de scopul pentru care a fost înființată.

Plus, capacitatea de a organiza instruirea personalului din subordine și de control a modului de executare a serviciului.

Se pare că un om al străzii a murit în sediul unei instituții din subordinea Primăriei Arad. A intrat viu, condus de angajați, și a ieșit mort, cu o mașină de la Smurd. Nu doar că nimeni nu a demisionat sau nu a fost demis, dar subiectul pare tabu pentru întreaga administrație municipală.

Având susținere la cel mai înalt nivel, se poate înțelege că în Arad este liber la bătut oameni până mor.

Un vatman pleacă din stație, fără să se asigure că ușile sunt închise și astfel, o femeie a murit după ce a fost târâtă câțiva metri între peron și tramvai. S-a întâmplat în Arad, în urmă cu câteva zile. Nu a fost înregistrată nicio demisie, nicio demitere.

Asta este viața reală din Aradul rondurilor și a „județului liberal”, Aradul protejaților și a piloșilor.

Și, da, IPJ este condus în continuare de domnnul care merge la chefuri organizate de un partid, în onoarea șefului.