În timp ce un condamnat penal pe nume Dragnea – recent eliberat condiționat ca să nu mai stea singurică iubita lui, Irina – era apărat cu ouă și iaurt în fața sediului DNA București, Tribunalul Municipiului București (TMB) judeca cererea de arestare preventivă a cuplului Mladin – Copil, în dosarul „Țigareta de Pecica”. Asta, după ce același complet a decis, vineri, în prezența celor doi, declarați dispăruți încă din 13 iulie, să amâne luarea deciziei pentru ziua de luni. Avea acest drept, așa că nu mai insistăm. Cert este că TMB a dispus arestarea preventivă a dispăruților reapăruți, spre deosebire de ceilalți reținuți în acest caz, cărora, după cum se știe, le-a fost refuzată arestarea preventivă, fiindu-le aplicate alte măsuri preventive. Așa că, rapidă și exactă, Poliția Pecica l-a ridicat pe Copil. Mladin însă, mereu surprinzător, a dispărut iarăși, stârnind nu doar ilaritate, ci mai ales iritare. Și multe întrebări fără răspuns. Cine este de vină? Cum a fost posibil ca principalul suspect (declarat ca atare tocmai de anchetatori) să poată dispărea, a doua oară, de sub nasul polițiștilor? De ce a trebuit TMB să amâne luarea deciziei? Iar de aici, până la propria judecată a fiecăruia dintre noi, nu a mai fost decât un pas. Pentru că, trebuie să recunoaștem, nu doar avem păreri în diferitele probleme din societate, ci avem judecăți, emitem verdicte, sentințe. Așa cum s-a întâmplat și în cazul Dragnea, chemat tot luni, la DNA, pentru comunicarea unui act de procedură. Ei bine, în fața instituției a fost așteptat de două „complete de judecată”, care deja „judecaseră” cazul și au dat sentințe diferite. „Completul” contestatarilor l-au „condamnat”, înjurându-l cu patimă, iar cel al susținătorilor, printre iaurturi și ouă aruncate în „dușmani”, au înjurat DNA și pe toți cei ce nu-l divinizează pe eroul lor, condamnatul Dragnea.

De ce nu lăsăm instituțiile statului să-și facă treaba? De ce ne credem îndreptățiți să judecăm noi în locul celor plătiți pentru a judeca? Pentru că nu mai avem încredere în cei ce populează aceste instituții! Pentru că nu ni se spune de ce un „criminal” prins băut la volan este arestat preventiv, iar unii despre care anchetatorii spun că fac contrabandă cu țigări netimbrate, la nivel european, nu. Pentru că nu ni se spune ce au pățit acei slujbași care au greșit în luarea unor decizii, indiferent că sunt funcționari, polițiști sau magistrați. Iar dacă nu au pățit nimic, de ce nu au pățit?

Să revenim însă la Mladin, acest Duh ce apare și dispare după cum este frecată narghileaua netimbrată pe care, este cât se poate de limpede, nu el o deține și nici n-o freacă. Cu siguranță, dosarul în care apare ca principal inculpat este voluminos și nu poate fi înțeles de judecători în câteva ore. Din această perspectivă cel puțin, amânarea pronunțării deciziei de arestare preventivă este justificată. De altfel, nici legislația procedural penală nu prevede un termen pentru pronunțarea unor astfel de decizii (în situația ideală, cererea de arestare preventivă se judecă în interiorul celor 24 de ore de reținere, din care judecătorul are la dispoziție vreo șase ore pentru a studia un dosar care poate să conțină o mie, poate chiar două mii de pagini, ceea ce n-a fost cazul în situația celor doi pomeniți, pentru că ei nu au apucat să fie reținuți din motive de… dispariție). Pentru că, în timpul judecății, fără măsuri preventive, suspectul poate dispărea din țară. Adică, exact cum s-a întâmplat acum, cu Mladin. Ajunși aici, se cuvine să facem câteva precizări.

Reținerea și arestul preventiv sunt două dintre măsurile preventive luate în cadrul procesului penal, adică, sunt măsuri procesuale cu caracter de constrângere, prin care se restricționează libertatea persoanelor asupra cărora există suspiciuni că au comis fapte penale. Cele două amintite, alături de arestul la domiciliu sunt măsuri preventive privative de libertate, iar controlul judiciar și cel pe cauțiune sunt restrictive de libertate.

Dacă reținerea este cea mai ușoară dintre măsurile preventive, arestarea preventivă este cea mai dură și, tocmai pentru că înseamnă privarea de libertate, judecătorii trebuie să-și cântărească bine decizia. Mai exact, trebuie să fie convinși că în cauză există suspiciuni rezonabile că inculpatul a comis o infracțiune și, în plus, să fie îndeplinite anumite condiții, cum ar fi: inculpatul s-a ascuns, a încercat să fugă sau să influențeze martori și așa mai departe. Sau, suspiciunea rezonabilă să fie cu privire la comiterea unei infracțiuni grave, între care spălare de bani, corupție, evaziune sau alta care să fie pedepsită cu cinici ani de închisoare sau mai mult. Ei bine, îndeplinirea tuturor condițiilor trebuie verificată atent. Și, să recunoaștem, nu-i tocmai ușor să decizi asupra libertății cuiva sub presiunea timpului. Sau a cine știe cărui grup de deținători de ouă și iaurt (în cazul lui Dragnea). Desigur, dacă este greu să judeci, cel puțin la fel de greu este să descoperi faptele și să le probezi, în condițiile în care legislația pare făcută mai degrabă pentru a-i ajuta pe infractori, nu pe cei ce practică cercetarea penală. Așa se face că în multe procese ce par clare ca lumina zilei în comunicatele sau informările de presă ale organelor de cercetare penală, probele sunt respinse pentru că nu a fost respectată procedura în culegerea probelor. Și-atunci, ne vine și nouă să dăm cu basca de pământ și să-i facem în fel și chip pe judecători. Instituțiile ne prezintă marile succese în destructurarea unor grupuri infracționale, presa preia informațiile și face cercetările proprii, iar după câtăva vreme aflăm că totul a fost un mare fâs. Păi, cum să nu te enervezi, tu, cetățean plătitor de taxe și beneficiar de salariu? Totuși, înainte de a înjura ar trebui să înțelegem că toate aceste restricții procedurale sunt, de fapt, garanții menite să să împiedice încălcarea libertății unor nevinovați, adică, să împiedice abuzurile unor instituții ale statului. Abuzuri care au existat și vor mai exista, din păcate. În acest context și în această perioadă de escaladare a marii infracționalități și în condițiile în care instituțiile de cercetare și urmărire penală nu sunt suficient de familiarizare cu exercițiul drepturilor fundamentale ale cetățenilor, poate ar fi nevoie de reevaluare a termenului de reținere. Totuși, nu putem lăsa polițiștii și procurorii cu pantalonii pe vine în fața infractorilor. De altfel, tot mai multe voci susțin, cu argumente, că perioada de reținere preventivă, de 24 de ore, este prea scurtă întrucât, în acest timp nu pot fi clarificate toate împrejurările necesare soluționării cauzei sau chiar temeiurile care pot justifica arestarea preventivă. Totodată însă, ar fi cazul ca instituțiile de cercetare și urmărire penală, în special Poliția, să o lase mai încet cu lăudăroșenia și să înceapă să se comporte ca instituții serioase și profesioniste, inclusiv în ceea ce privește comunicarea. Sau, ca s-o spunem pe șleau, să termine cu manipularea și să comunice serios și corect cu cetățenii.

Totuși, cum a putut să dispară acest Mladin? Poate nu ne pricepem la oameni și am greșit în încercarea de a-l „citi”, dar sincer nouă nu ni se pare a fi omul care să FACĂ sau să CONDUCĂ o rețea de contrabandă la nivel european. Mai degrabă pare omul care REZOLVĂ, care UNGE niște rotițe ca să nu cumva să scârțâie. Un om care știe multe despre mulți și asta îl face periculos pentru cei UNȘI, dar mai ales pentru cei care freacă narghileaua netimbrată de parcă ar fi lampa lui Aladin. N-ar fi de mirare așadar ca Duhul Mladin să dispară de tot în vreun „accident preventiv” înainte de a fi arestat preventiv.

Totuși, cum a putut să dispară acest Mladin, Duhul din narghilea? Cine l-a ajutat să dispară, iarăși, fix în cel mai potrivit moment? Dacă aș fi procuror sau polițist, asta aș încerca să aflu. Apoi, aș lua-o de la început, amintindu-mi de vorba unui fost mare procuror al Aradului – Dumnezeu să te odihnească în pace, Binule! – care spunea: „găsire, ținere, deținere și abia apoi, reținere”. Și, când spun „găsire”, nu mă refer doar la Mladin, ci mai ales a celor care s-au lăsat UNȘI. Ca să vezi ce ți-e și cu lumea asta: din interior poți ajunge direct la cel ce freacă narghileaua netimbrată.