sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ministerul Sănătății, în colaborare cu OMS, va efectua o testare națională pentru Covid-19 de la 1 Iunie

    de - | 11 mai 2020, 9:09 AM | Naţional

    0

    Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că după 1 iunie va avea loc o testare naţională pentru Covid-19. Obiectivul acesteia va fi verificarea imunizării populaţiei şi a modului în care evoluează epidemia din ţara noastră. Testarea naţională ar urma să se facă în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar campania va lua în calcul focarele epidemice.

    „Noi avem o testare pe care o facem, în colaborare cu Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul Naţional pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Dar o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei, pentru a evalua atât starea imunizării populaţiei cât şi cea a evoluţiei ulterioare. Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când s-ar termina pandemia, sau prima etapă a ei. Fiindcă, deocamdată nu coborâm. Astăzi avem 331 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost sâmbătă şi testările sunt mai puţine”, a declarat Nelu Tătaru la Europa FM.

    Ministrul Sănătăţii a anunţat că testele ar putea fi serologice sau moleculare. Testele serologice au relevanţă în special post-epidemic, pentru evaluarea seroprevalenţei infecţiei în populaţia generală şi a infecţiilor asimptomatice, ca şi pentru evaluarea persistenţei imunităţii postinfecţie naturală. Testele moleculare sunt însă singurele care pot pune un diagnostic de precizie în ceea ce priveşte infectarea cu virusul SARS Cov-2.

    Citeste mai mult pe: presssalert

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.