vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Se vor amâna examenele naționale până la mijlocul verii sau până în toamnă? Ce spune Ministerul Educației

    de - | 27 mai 2023, 10:29 AM | Educaţie

    0

    Consiliului Național al Elevilor a avertizat asupra riscului ca Evalaurea Națională și Bacalaureatul să fie amânate din cauza grevei profesorilor. Premierul Ciucă le-a promis că „face tot posibilul” să evite acest scenariu, iar Ministerul Educației a anunțat, vineri seară, că directorii școlilor „care pot asigura resursa umană necesară” le vor comunica părinților și elevilor tot ceea ce ține de înscrierea la examenului de bacalaureat programată în perioada 29 mai – 7 iunie.

    „Directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii.

    Ministerul Educației continuă să comunice permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București pentru evitarea situațiilor care ar putea crea sincope în desfășurarea activităților care vizează atât elevii, cât și cadrele didactice, cu respectarea cadrului legal impus de contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar.”, se arată în comunicatul ministerului Educației.

    Consiliul Naţional al Elevilor i-a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ciucă, în care îi cere „soluţionarea în cel mai scurt timp a acestei situaţii de criză”, vorbind despre „un capitol trist al educaţiei din România” și atrăgând atenția asupra situaţiei elevilor care urmează să susțină Evalaurea Națională sau Bacalaureatul, notează Hotnwes.ro.

    Premierul Ciucă le răspunde elevilor tot printr-o scrisoare deschisă, în care susține că coaliția, Guvernul și toate instituțiile cu atribuții în domeniul salarizării și al educației „înțeleg importanța procesului educațional„, pentru susținerea și finanțarea căruia continuă să mărească resursele financiare necesare.

    Greva generală din educație, aflată în cea de a cincea zi, va continua, protestele în stradă se extind în tot mai multe județe, iar la mitingul programat marți pe traseul Palatul Victoria – Cotroceni sunt semnale că vor participa peste 20.000 de oameni, a declarat pentru HotNews.ro liderul Federației Sindicatelor din Educație (FSE), Marius Nistor.

    Întrebat despre riscul amânării celor două examene naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul -, Nistor a spus că „atât timp cât este grevă în școli nu se desfășoară niciun tip de activitate”.

    Citește mai mult pe Hotnwes.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.