Deoarece am ratat premiera primului film al arădeanului nostru pictor/stomatolog Dan Merișca, de acum doi ani, intitulat „Frânturi de speranță”, dar pe care l-am văzut la a doua proiecție și despre care ulterior am citit mai multe articole elocvente, am zis că acum nu am voie să ratez Premiera Națională a celui de-al doilea film al lui: Iubire și Lumină. Și vă zic de pe acum… am făcut mai greu rost de invitație decât au făcut alții la Eurovision!

Acum, nu zic neapărat că filmul e prost regizat, jucat, filmat, turnat, interpretat, prezentat ș.a.m.d., dar hai să zicem că dacă îmi rupeam încă o dată piciorul în două, așa cum am pățit acum un an… m-ar fi durut mai puțin!

Să argumentez. Filmul este de un cringe excepțional, iar vizionarea lui m-a dus cu gândul la Sabrina, iubita pictorului din primul film, care întreba: „tu crezi că așa de ușor se vindecă o rană?!” Și nu, nu s-a vindecat. Piciorul meu rupt, operat, cu tije și șuruburi în el, s-a vindecat, dar amintirea primului film a rămas în continuare ca o rană vie, iar acum a venit același regizor, Cătălin Dupu, și mă pleznește în cap cu minunăția asta de film… și îmi dă FATALITY!

Ieri seară, la cinema Arta, fiecare neuron din capul meu urla: „Ieși! Save yourself!”, dar curiozitatea mea de om sado-masochist mă țintea în scaun doar pentru a vedea dacă poate să fie mai rău… și a fost.

Evident, trebuie să atenționez: SPOILERS AHEAD!

Primul cadru cu Merișca, care îl joacă pe soldatul Leon, îl arată pe acesta față în față cu un soldat rus, care cică ar fi tras către el cu un MP-40 (armă nemțească, de altfel). Spun „cică”, deoarece sunetul se aude puternic, dar nici urmă de recul, parcă ar fi tras cu o armă de laser-tag. Să revin însă la primul cadru cu Merișca: după ce iese de sub niște buruieni cosite (ce frast, ăștia când au cosit iarba au aruncat-o peste el?! wtf?! ), aleargă al nost’ de parcă-i Eroul de la Termopile, soldatul rus trage, el cade și face o grimasă care mi-a adus aminte de Dexter când a intrat în camera lui Dee Dee: THE HORROR!

Ooo… și horror a fost! Modul incredibil de fals, de plat în care au jucat actorii (aici nu includ deloc copiii și asta să fie foarte clar, deorece nu au nici o vină), cadrele filmate, pe rând, în momentul unui dialog, coloana sonoră enervant de repetitivă și aproape etern prezentă pe întregul parcurs al filmului, mă făcea să cred că e un clip mai vechi de pe albumul „Vara Manelelor,  Vol.666”, din Ianuarie, 2005. Să nu uităm, eu am crescut cu reclamele alea mai vechi de la Bonux, Dero Surf, Dialog, Cosmote, Connex (înainte de Go!) și altele. Ei, bine, alea-s vis!

Dar să revenim la film. Pe scurt, foarte pe scurt: Leon se întoarce de pe front, preotului nu-i convine că el făcea adunări în pădure (wtf?!) pentru a vorbi despre cuvântul Domnului, preotu’ se enervează, îl pune pe vânător să-l împuște, vânătoru’ ratează patru focuri POINT BLANK, apoi motivează că Leon e un sfânt. Fata preotului se îmbolnăvește, Leon o face bine, preotu’ plânge îngenuncheat în Mureș, dând cu pumnii în apă, apoi urlă către ceruri, cerând iertarea sfântului soldat. THE MOTHERFUCKIN’ END.

Ropote de aplauze. La final. Dar doar când s-a aprins lumina. Semn că am aterizat cu bine, moment în care m-am creștinat pe loc! Și să vă spun de ce: mai multe vorbe de duh cu și despre Dumnezeu nu mi-a fost dat să aud nici măcar într-o biserică, la Liturghia de Duminică!

Mai în glumă, mai în serios, dacă primul film era așa de prost încât a fost bun, despre acesta nu putem spune același lucru. Este de o exagerare penibilă întregul proces. Cum mama naibii personajul principal care vine de pe front în haine soldățești, nu se schimbă de ele nici măcar o dată? Not once! De două ori îl vezi la apă că își spală bocancii și șosetele. Apoi, încă o nelămurire: Ce frast s-a întâmplat cu vânătorul? A tras de 4 ori… iar Merișca doarme liniștit lângă pom. Nu se mai întâlnesc ăștia doi niciodată, gen „Sara pă uliță”, ca vânătorul să zică: bă, scuze pentru faza aia, eu am tras doar așa…la mișto.

Ah, în f…i…l…m (și să scriu „film” îmi provoacă un AVC, pentru că ăsta numai film nu poate fi catalogat), mai apare un anume „om de afaceri” care vorbește cu preotul să facă niște rugăciuni ca să ajungă și el în America, să își găsească o fată bogată etc, iar apoi îl plătește. Cu el ce s-a întâmplat? A ajuns să se deghizeze, iar astfel lumea l-a cunoscut pe Andy Warhol? A făcut parte din staff-ul lui Malcolm X sau JFK? Nimeni nu știe, un total mister. We need closure, damn it!

În loc de concluzie, dar, de fapt… ba da!, exact ca o concluzie: Dupu ne-a zis la finalul filmului că urmează „ceva” foarte fain pentru România și pentru Arad (mai exact ce, nu ne-a zis, dar i-a invitat pe cei prezenți să se prezinte la ceva casting)… could you please f@#$%n ‘ NOT?

Mulțumim pentru coșmar, o să mă bântuie până la adânci bătrâneți, asemeni faraonului din „Courage the Cowardly Dog” care venea după piatra aia a lui blestemată!

P.S. Le mulțumesc din inimă celor trei oameni din spatele meu, din sală, care mi-au acoperit pufnirile mele de râs cu hohotele lor. Voi sunteți eroii!

Surse foto: capturi YouTube

Citește și: 

Din filmul arădean al anului 2017 au mai rămas doar frânturi de speranțe