miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O nouă palmă Artei, în regia lui Johnny Dupu. Vedeta este și de această dată Dan Merișca!

    de E. Nola | 2 octombrie 2019, 8:45 AM | Film | Recomandările editorilor

    0

    Vorbesc aici de „premiera națională” a filmului „Dedal” de la cinema Arta din 28 Septembrie.

    Nu vă așteptați la o cronică, nu sunt nici sadic, nici masochist.

    Pentru cei care nu știu cine este Johnny Dupu, respectiv vedeta Merișca, doar foarte pe scurt: numele real al regizorului este Cătălin Dupu, în engleză Johnny, asta ca să dea impresia, probabil, că este varianta românească a lui Johnny Depp. A terminat actoria în clasa lui Dem Rădulescu, a fost actor la teatrul Ion Creangă, dar toate astea sunt mizilic pe lângă ce este sau ce se pretinde a fi acum.

    Citez după calindupu.worldpress.com: „este trainer, formator, conferentiar, scriitor, actor, regizor, fondator al AFL CENTER Bucuresti, care cuprinde si AFL MEDIA si producator de film”.

    Am citat, nu am pus diacritice.

    Nu mai continui, ne ajunge, ba, mi se pare deja prea mult, cert este că Domnul Dupu scrie și cărți, iar cărțile acelea se transformă repede în filme pe care tot el le regizează. Și joacă în ele rolul comisarului Voinescu, asta ca să se știe. Deși Johnny este din București, și-a găsit împlinirea de regizor în Arad, aici unde a găsit și vedeta absolută a filmelor sale în persoana lui Dan Merișca.

    „Dedal” este cel de al treilea film pe care Dupu îl realizează la Arad, primele două, cu titluri mult mai mundane, chiar de telenovele: „Frânturi de speranță” și „Iubire și lumină” au fost filmate și prezentate la Arad, tot la cinema Arta. A mai făcut și alte filme, Domnul Dupu fiind foarte prolix și eficient, realizând în nici trei ani cel puțin cinci filme sau, mai precis, ceva despre care Cătălin Johnny Dupu susține ca ar fi filme.

    Regizorii adevărați fac cel mult un film pe an, cei și mai pretențioși unul la doi-trei, nu e cazul aici, în fond, nu-i așa, mai nou tot omul are un telefon deștept cu care face poze și video-uri, ce mare lucru.

    De fapt, ca să nu lungesc vorba, despre asta este vorba: Cătălin Johnny Dupu nu este nici autor, nici actor, nici regizor, doar se crede toate astea, parazitând, folosindu-se de comunitățile religioase mai mici, dorința de divertisment nepretențios a unei lumi care nu știe să facă diferența dintre artist și diletantul agresiv.

    Pentru că filmele realizate și prezentate la Arad ale „echipei” Domnului Dupu – din care la un moment dat au făcut parte și personaje mai cunoscute din mass-media locală, precum Diana Mariș sau Lucia Bibarț -, ei, aceste filme nu există de fapt. Nu au nici măcar tangență cu arta filmului, scenariul fiind de prost gust, prost scris, dar pretențios, imaginea este de un amatorism cras, asta ca să nu mai vorbim de jocul actorilor care frizează ridicolul, având în vedere pretențiile.

    De exemplu, ultimul „film”, acest „Dedal”, trimite prin titlu, pretențios și gol, la artistul mitic al grecilor, Daedalus, autorul labirintului din Creta și reimaginat modern de James Joyce în Ulise în personajul alter-ego numit Stephen Dedalus.

    Ei, să te apuci tu acum la Arad, Dupu numindu-te și fiind din București, să-l pui pe Dan Merișca, pictor și el nu-i așa, dar actor de nivelul grupa mare de la grădiniță, în rolul lui Dedal, un pictor care face ce face pentru a-și salva soția de cancer, este mai mult decât penibil. Să apari tu, regizorul, în rolul comisarului Voinescu, un erou la care ții cu toate trimiterile artistice antice și cu pretenția că faci un film în care se vorbește frumos, nu se înjură – ei, da, sponsorii trebuiesc mulțumiți – dovedește un diletantism dincolo de puterea înțelegerii, în fond o impostură nici măcar spectaculoasă.

    Nu merg mai departe, fiindcă ar fi prea multă energie și timp pierdut pentru o asemenea nonexistență.

    Mi-am permis acest text mai mult gândindu-mă la administrația Cinema Arta, patronată după câte știm de Centrul Municipal de Cultură  Arad, cinematograf în care de o vreme se proiectează mai mult filme de artă sau oricum mai deosebite și care nu intră în circuitul comercial, se organizează festivaluri interesante și valoroase de film, fARAD, festivalul de film documentar deja tradițional, începe chiar astăzi la cinema Arta.

    A oferi acest spațiu care se vrea al artei cinematografice în Arad, chiar și contra cost – intrarea la filmele Domnului Dupu fiind gratuită și strict controlată –, unui exercițiu de diletantism la marginea escrocheriei – escrocul este cel care îți vinde ceva și te trezești cu altceva, așa cum Domnul Dupu îți vinde filme, dar îți oferă exerciții de diletantism și impostură – ni se pare o contradicție în termen.

    Din două una: sau nu se pricep nici cei de la CMCA la film, ceea ce nu cred, sau nu realizează scandalul imposturii pe care o deservesc chiar și fără voie.

    Sau crede cineva de la CMCA că Scala din Milano poate fi închiriată pentru o nuntă de maneliști?

    Citește și cronicile Special Arad despre primele două producții Dupu & Merișcă:
    •„Din filmul arădean al anului 2017 au mai rămas doar frânturi de speranțe”
    •„Mi-a dat de m-a julit”. Filmul lui Dupu și Merișca au ridicat standardul ridicolului la înălțimi dumnezeiești”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.