marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Măsuri luate pentru a contrabalansa valul de plecări din Poliția Locală Arad

    de Raluca Medeleanu | 4 aprilie 2024, 7:30 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    3

    Noul plan de ordine și siguranță publică al municipiului Arad, pentru anul 2024, a adus anumite modificări activităților agenților, astfel încât să contrabalanseze lipsa de personal care se resimte tot mai mult în rândul Direcției Generale de Poliție Locală Arad.

    Directorul Adrian Toma estimează că 9% dintre agenți fie s-au pensionat, fie le-a fost schimbat domeniul pentru că dosarele medicale nu le mai permiteau să-și continue activitățile, în ultima perioadă.

    „Au fost aduse anumite completări față de planul din 2023, din cauza scăderii numărului de polițiști locali, cum scad încontinuu în ultimii 5 ani, dovadă a faptului că nu se fac angajări și oamenii ies în pensie, ori motive medicale, sau pur și simplu se mută la Poliție, Jandarmerie, sau chiar alte instituții partenere unde condițiile de salarizare sunt mai favorabile. Din cauza acestor condiționări, suntem nevoiți să folosim mai puțini oameni pentru ceva mai multă activitate față de anul anterior”, ne-a declarat directorul.

    Cele mai multe plecări din Poliția Locală: de la Ordine Publică și Circulație

    Directorul DGPL Arad ne-a explicat că serviciile Ordinea Publică și Circulația sunt cele mai afectate de plecările din Poliția Locală, fiind cele care atrag angajările realizate de MAI.

    „Noi suntem mândri că polițiștii locali de vreo 4-5 ani reprezintă o sursă bună pentru angajări în Poliție, Jandarmerie, sau chiar Penitenciar – un coleg de-al nostru a plecat la Penitenciar anul trecut – asta e dovada faptului că se face destul de bună treabă la Poliția Locală și oamenii sunt considerați compatibili cu activitatea de acolo, dar ne afectează structurile noastre de Ordine Publică și Circulație, unde se iese la pensie la 65 ani, nu înainte de 50, și unde salarizarea e mai proastă. Apreciez că, în momentul de față, diferența de salarizare este cel puțin 2000 lei la funcțiile de execuție cu studii superioare, ceea ce e o mare diferență. Și condițiile de muncă nu sunt nici pe departe mai ușoare, adică se lucrează în vânt, în ploaie, în frig, iar expunerea la interacțiuni nu din cele mai plăcute este de asemenea ridicată și la noi. De aceea, noi reprezentăm un rezervor, suntem mândri de asta, dar ne și îngrijorează”, a spus directorul Adrian Toma.

    Două măsuri menite să eficientizeze activitățile agenților

    În Planul de ordine și siguranță publică al municipiului Arad, pentru anul 2024, au fost luate două măsuri pentru eficientizarea activității agenților, astfel încât să se reducă presiunea resimțită pe cei de la Ordine Publică și Circulație. Prima măsură face referire la introducerea în activitatea curentă a serviciilor de Protecția Mediului, Disciplina în Construcții, Control Comercial și Evidența Persoanelor a soluționării la fața locului de către polițiștii locali a situațiilor de ordine publică cu care se confruntă pe aceste domenii. Directorul ne-a explicat că agenții aveau în fișa postului aceste activități, însă numărul redus de polițiști locali din aceste servicii, care aveau cursuri de inițiere de la MAI, nu le permitea să ia măsuri pe Legea 61 privind ordinea și liniștea publică.

    „Acum, în fiecare patrulă vom avea, pe Evidența Persoanelor, Control Comercial și Protecția Mediului, cel puțin unul care a făcut cursul de inițiere la MAI în 2024 și nu vor mai apela la colegii lor de la Ordine Publică și Circulație să ia măsuri când se confruntă cu atitudini ostile, sau agresive, dacă ele escaladează. Asta pentru a putea să-i folosim pe cei de la Ordine Publică și Circulație, care sunt mai puțini, în a-și gestiona problemele lor pe domeniul public”, a mai spus directorul DGPL Arad.

    A doua măsură luată este desfășurarea activității la Protecția Mediului și Control Comercial pe două schimburi, de luni până vineri, după modelul celor de la Ordine Publică și Circulație.

    „Astfel se va putea răspunde la sesizările telefonice care vin după-amiaza și chiar la orele serii pe aceste problematici. Multe deversări de deșeuri survin după ora 5-6 după-amiaza, inclusiv tulburarea ordinii și liniștii publice, în ceea ce privește zgomotele generate în activitățile comerciale sau recreative, ar putea fi mult mai bine gestionată de colegii noștri de la Controlul Comercial, care oricum verifică legalitatea activității respective, dacă de luni și până vineri sunt de serviciu și după-masa și seara, o să poată lua măsuri fiind contactați prin dispeceratul Poliției Locale. Deci ideea este eficientizarea resursei umane în scădere”, a concluzionat Adrian Toma.

     

    Citește și: Primăria vrea să cumpere, prin leasing, sistem de supraveghere video de 11 milioane euro · Special Arad

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. == BALIVERNE – DE 5 AMI INCOACE ABSOLVENTZII DE LICEU SUNT 85-91/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI SI MINIM FUNCTZIONALI ADICA PROSTI SI MAI PUTZIN PROSTI == E UN ARTICOL PE EDU.RO ACU CCA 4 LUNI .== DE UNDE CREDETZI CA ANGAJEAZA STAPANIREA MERCENARI ? SA FIM SERIOSI – CINE ARE CREIER INVATZA O MESERIE NU STA SLUGA PE 800 DE EURO. SCARBA MI E . – UN SOFER TIR A AJUNS SA CASTIGE 2800 EURO DAR TREBUIE SA TZI PLACA MUNCA . O COAFEZA FACE 80-100 EURO LA ZI IN JOACA DAR ARE O MESERIE ONORABILA . PANA SI UN MUNCITOR DE LA SALUBRITATE E MAI RESPECTAT DE COMUNITATE DECAT UN MERCENAR DE LA STAPANIRE .

      +7 voturi
      +1
      -1
    2. Cel mai bine ar fi dacă ar pleca toți. S-ar face economie la bugetul local iar din punct de vedere al ordinii publice ar fi chiar insesizabil. Politia locala de ani buni este un experiment nereușit, mai degrabă un fel de struțo-cămilă care nu și-a găsit locul…..

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.