duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Primăria vrea să cumpere, prin leasing, sistem de supraveghere video de 11 milioane euro

    de Raluca Medeleanu | 18 martie 2024, 4:13 PM | Administraţie | Topic special

    7

    Necesitatea unui sistem de supraveghere video performant care să vină în sprijinul activității polițiștilor locali nu este o noutate, Primăria Arad considerând însă investiția prea costisitoare pentru a putea fi suportată din bugetul local. Acum, iată că în an electoral, a găsit oportună o astfel de achiziție, printr-un leasing.

    Anunțul a fost făcut de Călin Bibarț într-o conferință de presă, luni, 18 martie. Estimat la 11 milioane de euro, sistemul de supraveghere care ar urma să aibă 1500 camere video cu diferite funcțiuni (și să încorporeze și cele 84 deja existente), respectiv rețeaua necesară funcționării. Primarul a afirmat că la ora actuală a fost realizat studiul de fezabilitate, iar în perioada imediat următoare va fi supus votului în Consiliul Local Municipal. După aceea, ar urma întocmirea documentelor în vederea demarării unei licitații pentru achiziție. Toate acestea ar urma să se concretizeze până primăvara viitoare. Cel puțin acestea sunt promisiunile.

    Studii de fezabilitate, „în dublură”, pentru același obiectiv

    Întrebat fiind dacă studiul de fezabilitate la care face referire este cel plătit de Primăria Arad în 2020, edilul nu a știut să ne răspundă, susținând că nu își amintește de un astfel de studiu și rugându-i pe cei din staff să verifice. Ulterior, am fost informați că este vorba de o altă documentație, realizată în 2022.

    Primul studiu de fezabilitate, la care am făcut referire și nu i-a spus nimic primarului, a fost realizat de firma Secant Security SRL, din București (care a realizat astfel de studii inclusiv pentru SRI). Nu a fost aleasă printr-o licitație, ci printr-o achiziție directă, în urma postării unui anunț de publicitate pe pagina oficială a Primăriei, așa cum e procedura. Studiul a costat 119.881 lei cu TVA inclus, adică în jur de 25.000 euro. Asta se întâmpla în februarie 2020, perioadă în care Bibarț era primar interimar.

    Nu am fost informați ce s-a întâmplat cu acel studiu de fezabilitate. Călin Bibarț a opinat că poate documentația de acum 4 ani ar fi fost una pentru un proiect mai restrâns, însă nu a mai spus nimic, după ce i-am adus în vedere că viza tot o achiziție a peste 1500 camere de supraveghere plus diferite elemente pentru dispecerat.

    Iată ce prevedea proiectul din 2020: Achiziționarea unui număr total de 1542 camere de supraveghere, construirea unui dispecerat nou, construit de la zero, un software performant, 21 de servere cu storage integrat în cluster (capacitate de 4,3 PB), stâlpi, noduri, puncte de conexiune etc. Camerele de supraveghere urmau să fie montate în dreptul a 71 unități de învățământ, 260 locații unde se află platforme gospodărești, 21 de puncte către pista de biciclete, 26 de parcuri, scuaruri și monumente de for public, 129 stații de transport în comun, 17 puncte din zonele A și B ale orașului pentru transportul de trafic greu, 5 parcări centrale, 26 de intersecții și 8 zone unde există obiceiul de depozitare ilegală a deșeurilor. Investiția era estimată să coste 15 milioane de euro.

    Peste toate aceste detalii se pare că s-a așternut „pâcla uitării”, iar la o diferență de doi ani, Primăria Arad a mai comandat încă un studiu, de data aceasta realizat de Helistech Engineering, tot din București, contra sumei de 63.784 lei cu TVA, adică cca. 12.830 euro. Atât suma la care s-a ridicat studiul, cât și suma calculată în această analiză pentru investiție au scăzut în varianta din 2022. Din această analiză, investiția reiese că ar costa cca. 11 milioane euro.

    Astfel, consilierii locali vor supune la vot acest nou studiu de fezabilitate într-o ședință viitoare, după care urmează realizarea proiectului tehnic și a caietului de sarcini, licitația în vederea desemnării unei firme care să ofere toate cele necesare urmând să fie pornită cândva în toamnă, iar primăvara viitoare „Aradul va avea cel mai performant sistem de supraveghere” – declară primarul.

    Sistemul de supraveghere video ar urma să fie achiziționat în leasing

    Dacă în 2020, primarul pe atunci interimar afirma că o asemenea investiție este prea mare pentru a fi realizată din bugetul local și că va fi realizată din fonduri europene, Călin Bibarț a explicat acum că nu au fost identificate programe pentru astfel de fonduri nerambursabile și că a fost aleasă soluția de leasing.

    „Nu mai puțin de 1500 de camere video vor monitoriza întreg orașul, avantajele utilizării unui astfel de sistem fiind creșterea securității publice, o mai bună gestionare a traficului, prevenirea și investigarea infracțiunilor de trafic, asigurarea securității în zonele publice, creșterea eficienței operaționale. Conform studiului de fezabilitate elaborat, investiția se ridică la aproximativ 11 milioane de euro, motiv pentru care municipalitatea intenționează să achiziționeze acest sistem în leasing cu durata de 3 ani, timp în care va beneficia de servicii de operare și mentenanță. La finele duratei de leasing, camerele video vor intra în patrimoniul municipiului.

    Avantajele folosirii unui sistem de inteligență artificială în CCTV (Televiziune cu circuit închis) sunt multiple: detectarea automată a comportamentelor suspecte, recunoașterea automată a obiectelor și persoanelor, analiza automată a imaginilor video, optimizarea resurselor umane, răspuns rapid la incidente.

    Dincolo de camere care vor fi pe mai multe categorii – cele care citesc plăcuțele de înmatriculare, cele care pot da alarmă cu anumite probleme din proximitatea școlilor, cele care semnalează incendii, blocaje în trafic etc.- important este softul care integrează de la e-ticketing până la telegestiune, precum și faptul că au capacitatea de a semnala în mod real orice problemă care apare la nivelul municipiului și să atenționeze cel mai apropiat echipaj care s-ar putea deplasa la fața locului pentru a interveni, în cel mai scurt timp posibil. Va fi cel mai performant sistem din România și singurul care are capacitatea de a le integra pe toate celelalte”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

     

    • Citește și: Megaproiectul „Big Brother” naște polemici aprinse. Peste 15 milioane de euro pentru supravegherea Aradului · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. A propos de investitii, realizari, proiecte…stie cineva ce s-a ales de banca inteligenta amplasata pe pietonala 1 Decembrie – care-i mai degraba parcare fara plata?!
      Realizati cat de chibzuiti si bine pregatiti sunt cei din administratie daca cei din presa locala cunosc mai bine situatia studiilor de fezabilitate, proiectele..?!
      Sistemul de supraveghere ar fi foarte util in special pentru ca n-ar mai fi necesare o multime de politii cu multime de angajati ale caror atributiuni se incaleca, multime de masini, dotari de toate felurile, sporuri si privilegii!

      --2 voturi
      +1
      -1
    2. Da, toate merg struna in Arad. Am devansat Oradea si Timioara si avem un avans confortabil fata de Cluj.
      Toate sunt puse la punct si functionale. Economia orasului duduie, se deschid magazine, dupa magazine, strandul atrage vizitatori si din Austria, vaporasele pline ochi cu turisti aluneca elegant pe luciul Muresului, iar saptamana viitoare se inaugureaza 17 pasaje subterane si noul stadion municipal cu 30.000 de locuri. De aceea ne permitem luxul de a risipi 11 meleoane de euroi pe acest sistem. Sau e pentru supravegherea adversarilor politici?

      +7 voturi
      +1
      -1
    3. Dar despre inteligenta politistilor locali, care au nevoie de sisteme inteligente suplimentare de supervizare, nimeni nu scrie nimic.O cloaca de analfabeti, agramati, atehnici, si subdezvoltati intelectual, deveniti ad-hoc din gardieni publici, si platiti mai bine decat organele de politie scolite ;a scoli de subofiteri si ofiteri l nivel national.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.