joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Manifestări omagiale în Piața Avram Iancu de 9 Mai

    de Special Arad | 9 mai 2019, 4:28 PM | Știri Arad

    0

    Comunicat. Multipla semnificație a sărbătorii de 9 Mai a fost marcată astăzi prin organizarea unor manifestări omagiale în Piața Avram Iancu, la Monumentul Ostașului Necunoscut. Prefectul Județului Arad, Florentina Horgea, a participat la eveniment alături de senatorul de Arad Mihai Fifor, deputatul Adrian Todor, Înaltpreasfinția Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, o delegație militară din Ungaria alături de militari români componenți ai Batalionului de Infanterie 191 Colonel „Radu Golescu”, conducători de instituții, militari în rezervă sau retragere, mai multe grupe de elevi de la școli din municipiu însoțiți de profesorii lor.

    „Ziua de 9 mai 1877 este ziua în care s-au rostit cuvintele «Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare». Această zi reprezintă pentru noi – alături de 1 decembrie 1918 – clipele de aur ale istoriei poporului român. Tumultuosul secol XX a adăugat datei de 9 mai alte două semnificații, închierea celui de-al Doilea Război Mondial, dar și Ziua Uniunii Europene, o uniune democratică a statelor suverane europene din care România face parte cu mândrie și responsabilitate. România este parte a Europei Unite, deținem Președinția Consiliului Uniunii Europene, iar acest aspect ne oferă incă un motiv pentru a celebra această zi. Dragi arădeni, eroismul și faptele de vitejie ale militarilor noștri ne fac astăzi să purtăm cu demnitate numele de români. La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!”, a transmis Prefectul Județului Arad, doamna Florentina Horgea.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.