joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Mâine se împlinesc 70 de ani de la introducerea tramvaiului electric în Arad

    de - | 28 noiembrie 2016, 11:17 AM | Altădată

    4

    Mâine, 29 noiembrie, Compania de Transport Public Arad celebrează împlinirea a 70 de ani de la introducerea tramvaiului electric în Arad.  Cu această ocazie, compania a publicat pe site-ul oficial un istoric cu imagini pe care vi-l prezentăm în următoarele rânduri.

    Începuturile tramvaiului electric în Arad se leagă de “capturile de război” de pe frontul de Est, când armata română a cucerit şi administrat vremelnic ODESA. În 1942 delegaţii ale primăriilor din Arad, Craiova şi Constanţa, se deplasează la Odesa şi organizează preluarea unor tramvaie şi autobuze. Aradul preia un număr de 14 vagoane de tramvai de fabricaţie franceză (Thomson 1913), o cantitate importantă de şină vignol şi stâlpi metalici.

    Ca urmare, imediat se demarează lucrările de construcţie a căii de rulare între Gara CFR şi P-ţa Avram Iancu şi se comandă în Elveţia o staţie de redresare. La finele conflagraţiei mondiale, victorioasa armată sovietică îşi revendică proprietăţile luate, care înainte de a fi expediate la Odesa sunt reparate de Uzinele de Vagoane. În această situaţie, Aradul rămâne doar cu şinele montate în cale, fapt ce pune în atenţia noii administraţii ideea construirii unor tramvaie din resurse locale. Acest fapt se materializează la 29 Noiembrie 1946, când primul tramvai construit în atelierele proprii ale Întreprinderii Comunale Orăşeneşti Arad (ICOA) iese în circulaţie.

    La 29 Noiembrie 1946 a fost pus în circulaţie primul tramvai electric construit în atelierele proprii ale Întreprinderii Comunale Orăşeneşti Arad (ICOA). Acest tip de tramvai a fost construit în 12 exemplare până în 1948.

    vagon-tramvai-arad-1946

    Vagon de tramvai tip I.C.O.A. construit în atelierele proprii între anii 1946 – 1948, având numerele de circulaţie 2-13

    În 1949, tot în atelierele ICOA, se execută un cuplu de vagon motor denumit “Gemenele” cu numere de circulaţie 14 şi 15.

     

    tramvai-perioada-comunista

    Vagoanele de tramvai tip „Gemenele”

    În 1952 se realizează, în atelierele proprii, un tramvai cu 4 axe motoare (tip Pullman). Acest tip de vagon a fost construit în 12 exemplare având numerele de circulaţie 16 la 28.

    În perioada 1961 – 1964 se achiziţionează, de la ITB Bucureşti, remorci pe 2 axe care erau tractate de vagoane tip Pullman.

    În perioada 1965 – 1972 se achiziţionează, de la ITB Bucureşti, respectiv de la Sibiu, vagoane motor şi remorcă pe 2 axe care au fost utilizate în Arad până în 1977, an în care s-a trecut la extinderea reţelei de linii. Tensiunea de alimentare era de 750 Vcc.

    tramvaie-itb-cu-remorca

    Tramvaie ITB cu remorcă (1973)

    În atelierele CTP Arad s-a renovat în anii 2004 – 2006 un vagon de tip ITB, fabricat în 1968.

    tramvaie-itb-cu-remorca-renovat

    Vagon ITB renovat în 2006

    Schemele cu Dezvoltarea reţelei de linii de tramvai în Municipiul Arad le puteți vedea pe site-ul oficial al Companiei de Transport Public Arad, sau accesând linkul acesta.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E, totusi, o intrebare cu sens aici.
      Mai ales pentru istoricul serios, nu pentru istoricul de casa: de fapt cand au circulat primele tramvaie electrice in Arad?
      In 1942-43, cele aduse ca prada de razboi din Odesa sau in 46 cand cele din Odesa, reluate de rusi pe buna dreptate, au fost inlocuite cu cele de fabricatie locala?
      E important pentru ca trebuie sa decidem ce aniversam: 74 de ani sau 70?

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Cu siguranță vom vedea o nouă paranghelie a ”oamenilor de succes ai Aradului” în timpul căreia se vor prezenta ”succesuri” CTP, o companie cu multe găuri negre în care banii dispar fără să se îmbunătățească ceva.
      Un loc călduț pentru afaceri de familie.

      Să bănui că vom auzii și niscaiva Viziuni despre Viitorul Luminos al transportului în comun din Arad?

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Ei … asta este exact la ce mă gândeam și eu, când am făcut comentul de mai sus. Am renunțat să-l pun în cuvinte, fiindcă a trebuit să fac altceva. Dar uite că suntem mai mulți ce au reacții asemănătoare. 🙂

        Eu cred că nu vor serba nimic din ”Epoca Marilor realizări falcă”. Nu au ce. Podul spre Ștrand va fi mereu un exemplu al AIURELILOR EXTREM DE SCUMPE/ȘPĂGUITE construite de drumar. Nu ca și pod … ci ca amplasament total aiurea. (bine că nu a pus urcarea pe pod exact în fața biroului primarului să poată coborâ pe el direct)
        Exact la fel cum azi nu mai sărbătorește nimeni ”marile realizări din epoca de aur a dictaturii lui ceașcă”.
        Va fi o perioadă pe care viitoarele generații o vor uita, sau dimpotrivă o vor da ca exemplu ”așa nu”. Poate ne vor plânge de milă.

        Când sărbătorești, vrei să te bucuri; te aduni să te mândrești cu trecutul tău. La ce ”fras” să te aduni în viitor să te mândrești cu o perioadă de hoție pe față … dar legală? falcoidă!!!!

        Da, eventual, te poți aduna să aprinzi o lumânare în memoria celor morți pe drumurile patriei din această perioadă, a bătrânilor ce mor cu zile singuri în sărăcie după o viață de muncă asiduă, a multora ce mor cu zile în boli vindecabile, dar prost tratate, … a copiilor ce suferă de frig și foame, a tuberculoșilor datorită condițiilor insalubre în care trăiesc, a COLECTIVULUI, … a dispariției in morcila politicului a ultimelor pâlpâiri de Moralitate… samd.

        Dacă vor avea o cât de mică urmă de compasiune, arădenii viitorului vor vărsa o lacrimă, … dar în mod sigur nu vor avea de ce să se bucure. Trist! Dar o realitate, pentru cine are ochi să o vadă.

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    0 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.