Primăria mai trebuie să scoată „din buzunar” încă 10 milioane lei pentru șantierul de la Ghiba Birta
Întârzieri, probleme legate de modul de execuție, necesitatea de a face lucrări suplimentare celor prevăzute inițial… șantierul de la Colegiul Național Elena Ghiba Birta pare sub semnul ghinionului. Sau al lipsei de profesionism. Aceste lucruri vor urma a fi stabilite însă abia la momentul recepției lucrărilor. Acum, cu o listă întreagă de alte intervenții necesare, consilierii locali vor fi nevoiți să aprobe majorarea bugetului alocat pentru investiție cu cca. 10 milioane de lei – un punct pe ordinea de zi a ședinței CLM care va avea loc joi, 31 octombrie.
Dacă proiectul inițial din 2019, câștigat de Primărie prin PNDL, se ridica la 15 milioane lei, în martie 2023 au mai fost alocați încă 6 milioane lei din bugetul local (cu acești bani s-a mai schimbat și instalația de curenți slabi și s-au recompartimentat unele încăperi, pentru a avea mai multe săli de clasă).
Acum, consilierilor le va fi solicitat să aprobe o actualizare la suma calculată inițial, pentru a putea duce la bun sfârșit lucrările.
Documentația actualizată acum ridică prețul proiectului inițial la 24.546.770 lei (cu TVA), din care pentru dotări sunt alocați 904.080 lei (cu TVA). Adică rezultă alocarea a încă cca. 10 milioane lei din bugetul local (întrucât cei 6 milioane lei bugetați anul trecut erau separați).
Controale peste controale și întâlniri peste întâlniri… efectele încă nu sunt vizibile
Luna octombrie a fost una cu controale și întâlniri între municipalitate și constructor (Meșteri Pricepuți SRL), în urma incidentului cu desprinderea unei bucăți de tencuială de pe casa scărilor, care a lovit o profesoară pe cap. În ziua incidentului (4 octombrie), s-au deplasat la fața locului și reprezentanți de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Poliție și Inspectoratul de Stat în Construcții, cu toții deschizând câte un dosar pentru a stabili vinovații și măsurile care trebuie luate. Dacă ITM a refuzat să ne ofere concluziile invocând că nu sunt de interes public: „informațiile nu pot fi furnizate, întrucât nu se regăsesc printre cele prevăzute la art. 5 din Legea 544/2001”, iar Poliția încă nu a dat un „verdict” final, reprezentanții ISC pe de altă parte ne-au răspuns în 28 octombrie că au dispus următoarele:
„Prin procesul verbal de control întocmit s-au dispus investitorului următoarele măsuri: verificarea tuturor suprafețelor finisate la pereți și tavane; luarea tuturor măsurilor de punere în siguranţă a zonelor de circulație în vederea evitării unor accidente similare”.
Din fericire, profesoara nu a rămas cu răni serioase, revenind următoarea săptămână la ore (incidentul a fost într-o zi de vineri), însă dat fiind faptul că desprinderea tencuielii a fost într-o porțiune din clădire care nu a fost inclusă în proiectul de reabilitare, ci unde s-a efectuat doar o zugrăveală sporadică, a fost necesar să se facă controale pentru a stabili în ce grad este deteriorată și acea zonă.
• Citește și: Săptămână de controale la lucrările executate la Colegiul Național Elena Ghiba Birta · Special Arad.
Pe de altă parte, chiar și lucrările incluse în proiect sunt departe de a fi gata, profesorii, elevii și părinții fiind cu toții nemulțumiți de situație. După cum ne declara recent chiar directoarea colegiului: „Este o frustrare că nu se mai termină”.
Mai mult, anumite părți din lucrările deja executate trebuie refăcute
După cum aflăm chiar din raportul de specialitate care însoțește proiectul de hotărâre prin care se vor aloca mai mulți bani investiției:
„Pe parcursul execuției s-a constatat necesitatea unor suplimentări ale cantităților de lucrări aferente instalației de securitate la incendiu după schimbarea amplasamentului, refacerea canalizării menajere, modificarea culorilor fațadelor cu vopsea pe bază de minerale și rășină siloxanică, monocomponentă cu grad ridicat de permeabilitate la vapori, precum și extinderea listei de dotări, care conduc la modificarea indicatorilor tehnico-economici (…).
În principal, suplimentările de cantități au intervenit în timpul execuției, ca urmare a: modificării amplasamentului bazinului de apă pentru stingerea incendiilor și a legislației privind securitatea la incendiu a construcțiilor (Normativ P118/2018), care a avut loc după întocmirea Proiectului Tehnic, ceea ce a condus la suplimentări pentru instalații de stingere incendiu (echipamente stație de pompare, grup electrogen, detecție și semnalizare incendiu); necesității de refacere a instalației de canalizare menajeră, după constatarea unor deficiențe majore de funcționare; unitatea de de învățământ a cerut suplimentarea listei de dotări necesare pentru reamenajarea cantinei, a sălii festive și a spațiilor tehnice;
Necesitatea suplimentării cantităților pe obiectele Arhitectură și Rezistență s-a datorat cutremurului din luna mai 2023. În urma expertizei tehnice s-au identificat soluțiile tehnice și măsurile ce se impun pentru punerea în siguranță a calcanelor afectate, pentru ambele corpuri de clădire”.
• Citește și investigația Special Arad: Reabilitarea de la Colegiul Național Elena Ghiba Birta – o sifonare a banului public sau incompetență · Special Arad
Comentariile portalului
las ca pricepi tu tot.
Nu pricepi nimic.
mda, Trump e salvatorul lumii...dar doar prin ianuarie, cand trece "galceava" de la noi. de ce asteptam oare sa ne salveze altii, de parca e responsabilitatea altora binele nostru??? (...)