Ar trebui să pun copyright pe asta. Eu personal, ori Special Arad… mi-e totuna. „Cum?! Copyright pe o greșeală??!”. Păi da, dar e o greșeală de tipar care devine, din câte se pare, – inconștient, subconștient și uneori chiar perfect conștient – o chestiune virală! Un singur „M” în plus și deja vorbim de un alt nivel de recunoștință! Unul cu un substrat satiric asumat automat dintr-o (rea)voință proprie și personală a acelei litere. M de la „Mă-ta!”. Sau M de la o înjurătură și mai urâtă, care se termină cu „uie”. Sau nu neapărat o înjurătură. Poa’ să fie și de la… nu știu… Macea!

Problema mai mare, mai măcinătoare e, în schimb, atunci când nu există o astfel de intenție (nu prea bine) ascunsă, dar nu mai e cale de întoarcere. Acel „M” buclucaș are, după cum am stabilit, propria sa voință. Are puterea de a obliga degetul să apese acel buton exact când lumea ți-e mai dragă. Când, în graba respectivă (că nota bene! Dimplomele trebuie musai făcute în grabă!), ești absolut convins că – vizual, cel puțin – arată foarte bine și corect executată Dimploma aia. De fapt… exact așa a și început epopeea DIMPLOMELOR.

La Premiile Arq a început, ediția a doua, în 2013. O mică neatenție după ore întregi de muncă, pregătiri, stres, dureri de cap… și design-ul pregătit pentru sute de diplome a trecut de toate fazele… „controlului tehnic” (cum ar veni), de la „departamentul printare” la „departamentul ștampilare și iscălituri cu semnături”, până și de „departamentul înrămare”. Nimeni n-a observat că ceva ar fi fost în neregulă. Și… la urma urmei, de ce ar fi fost? Așa a trebuit să fie, așa a dat Domnul… ori așa am dat-o eu, în definitiv n-are relevanță. Desigur, era mai ușor de învinovățit cel din urmă, adică subsemnatul, dar asta e. Adică asta a fost. Și ce a fost, a fost. Acuma râdem cu toții. Iar dacă e de râs, am zis noi, echipa Special Arad, să fie de râs până la capăt, la fiecare capăt de an.

Astfel, am zis că dăm anual DiMplome, de data aceasta intenționat cu M pentru cei care merită cu adevărat. O DiMplomă, un șut în partea dorsală sau o înjurătură zdravănă… după placul publicului. Beneficiarii-s pretty much tot ăia, ori alții asemenea lor, cei care au fost „distinși” – cumva, în avanpremieră – și la Arq. În loc de scuze celor care nu trebuie incluși în aceeași oală, spunem doar că excepțiile întăresc, întotdeauna, regula.

Faza e că… după întâmplarea (ne)fericită cu primele DiMplome înmânate, s-au mai dat câteva diplome și în alte locuri. Nu mică mi-a fost… hai să-i spun „satisfacția”… când am aflat că s-au uitat de trei ori, trei oameni, dacă nu cumva au scris DiMplomă. Au reușit să nu. Dar au greșit un cuvânt mai jos 😛 .

Acum, în Anul Domnului 2016, DIMPLOMELE au pornit la explorarea teritoriilor noi. Primul popas care a reușit să sară în ochi, într-un final târziu, a fost la Macea. La Festivalul Părădăicilor.

Salutările noastre calde designerului și sincere scuze pentru neplăcerile posibile domnului de 72 de ani, căci, mai mult ca sigur, nu era cazul unei insulte acolo 🙂

Iată frumusețea de Dimplomă:

Ce să mai zicem? La mai multe M-uri în diplome, oricând și oriunde!