Măgărie la o grădină zoologică: „au făcut” o zebră pictând un alt animal





O grădină zoologică din Egipt este acuzată că ar fi pictat un măgar, astfel încât să arate ca o zebră, scrie stirileprotv.ro.
Grădina Internațională din Cairo a ajuns în atenția tuturor, după ce un student a postat o fotografie cu animalul pe rețelele de socializare, iar imaginea a devenit virală, informează BBC News.
Pe de altă parte, directorul grădinii zoologice, Mahmoud Sarhan, susține că animalul nu este un măgar pictat, ci o zebră, deși animalul din fotografie are urechile lungi, asemănătoare cu ale unui măgar, iar dungile sale par decolorate în anumite zone.
Potrivit tânărului, la respectiva grădină zoologică se află doi presupuși măgari care ar fi fost pictați, astfel încât să treacă drept zebre.
Nu este prima dată când o grădină zoologică recurge la un astfel de gest. Și în 2009, o grădină zoologică din Gaza ar fi pictat doi măgari ca să arate ca niște zebre, iar în 2012 un alt zoo din aceeași regiune a recurs la un gest similar din cauza lipsei de animale.
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!