sâmbãtã, 15 martie, 2025

Special Arad Logo

    Scene de groază la Grădina Zoologică din Pitești. Un bărbat a fost ucis de un tigru

    de - | 9 decembrie 2024, 10:59 AM | Naţional

    0

    Un tragic incident s-a produs în dimineața zilei de luni 9 decembrie la Grădina Zoologică Pitești. Un angajat care nu a respectat protocoalele de siguranță a intrat în cușca unuia dintre cei doi tigri, fiind ucis de animal, notează adevărul.ro

    Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, angajat al Grădinii Zoologice Pitești, a fost implicat într-un tragic incident. Conform informațiilor preliminare, acesta s-a prezentat la serviciu fără a semnala probleme de sănătate, însă, în timpul desfășurării activităților zilnice din dimineața zilei de 9 decembrie 2024, a intrat în cușca tigrului fără a respecta protocolul de siguranță specific, prevăzut în procedura de protecție a muncii pe care toți angajații instituției o cunosc și sunt instruiți să o aplice întocmai.

    „Din nefericire, această abatere a dus la un atac fatal din partea animalului. În prezent, la nivelul Grădinii Zoologice se desfășoară o anchetă internă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și eventualele măsuri necesare pentru a preveni astfel de tragedii pe viitor”, au declarat reprezentanții Primăriei Pitești pentru ”Adevărul”.

    Este primul incident de acest fel petrecut în cadrul Grădinii Zoologice Pitești în ultimii 50 de ani. Angajatul care și-a pierdut viața în aceste condiții tragice avea o experiență de peste opt ani în acest domeniu, lucrând în cadrul Grădinii Zoologice Pitești din data de 21 mai 2015.

    La Grădina Zoologică Pitești sunt patru tigri.

    Citește și: Amânare sub panouri. Campioana CSM Constanța nu mai vine la Polivalenta arădeană, având meciuri în cupele europene

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.