Bagajele a peste 300 de turiști au fost încurcate de angajații aeroportului Oradea în avioanele care au zburat spre Antalya şi Hurghada
O eroare gravă a angajaților aerogării Oradea a făcut ca turiștii care s-au îmbarcat sâmbătă seara spre Egipt, la Hurghada și Antalya-Turcia să rămână fără bagaje.
„180 persoane au ajuns în Egipt Hurghada fără bagaje. Bagajele noastre au plecat în Antalya, iar bagajele lor au ajuns la Hurghada! Nu se poate așa ceva!”, a scris un turist ziariștilor de la Bihoreanul.
Practic, turiștii care au fost îmbarcați la ora 18.51 către Egipt s-au trezit cu bagajele celor care au plecat la ora 19.36, de pe Aeroportul din Oradea spre Antalya și invers.
În total, aproximativ 360 de persoane au fost afectate de încurcătură. Până duminică la prânz, turiștii încă nu își primiseră bagajele.
„Nici până la această oră nu știm când vom primi bagajele. Avem medicamentele necesare zilnice, suferim și de diabet, insulina fiind în bagaj, precum și aparatul pentru apnee în somn. Cred că e de film de comedie această situație, pentru unii”, a precizat pentru ziar un pasager în avionul către Hurghada.
Managerul Aeroportului Oradea a confirmat situația, susținând că angajaţii regiei au lucrat toată noaptea pentru a repara greșeala făcută.
„Am căutat cele mai rapide soluţii pentru a remedia situaţia şi ca bagajele să ajungă la destinaţiile corecte. Astfel, bagajele turiştilor din Antalya au ajuns pe aeroportul de acolo în această dimineaţă, la ora 7.06, iar cele ale turiştilor din Hurghada la ora 9.03. Mai avem însă de trimis 33 de bagaje în Hurghada, care nu au mai avut loc în aeronavă, dar încercăm să le trimitem şi pe acelea prin alte aeroporturi în cursul zilei de astăzi”, a declarat Răzvan Horga, directorul Aeroportului.
sursa: Adevărul
Citește și: Distracție de neuitat pe Ștrandul Neptun. Peste 900 de participanţi la „Spuma Party” |
Comentariile portalului
Nu pricepi nimic.
mda, Trump e salvatorul lumii...dar doar prin ianuarie, cand trece "galceava" de la noi. de ce asteptam oare sa ne salveze altii, de parca e responsabilitatea altora binele nostru??? (...)
E "democratic" şi e permis să protestezi impotriva votării unui contracandidat, sā-l ameninți cu moartea, dar nu e permis să ieşi la proteste când werner î (...)