Lumina Sfântă ajunge și în acest an la Arad. Va fi împărțită credincioșilor la Catedrala „Sfânta Treime”





Consiliul Județean Arad aduce și în acest an, pentru creștinii ortodocși din județ, Lumina Sfântă a Învierii, de la Ierusalim.
În seara zilei de sâmbătă, 27 aprilie 2019, o delegaţie a Patriarhiei Române va aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim, cu un avion special. Lumina Sfântă va fi adusă la Arad de către un reprezentant al Consiliului Județean, respectiv al Arhiepiscopiei Aradului, la Catedrala „Sfânta Treime”, unde, în jurul orei 22.00, va fi împărțită credincioșilor.
„A devenit deja o tradiție ca instituția noastră să se implice, alături de Arhiepiscopia Aradului, în acest demers spiritual important pentru toți cei care sărbătoresc Sfântul Praznic al Învierii Domnului, în bisericile arădene. Sunt recunoscător că pot contribui, în acest mod, la atmosfera de sărbătoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este