sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ÎPS Timotei a sfințit troița din fața Catedralei „Sfânta Treime” de la Podgoria

    de Special Arad | 19 decembrie 2022, 10:16 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    4

    Arhiepiscopia Aradului anunță că în data de 18 decembrie 2022, la Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către soborul slujitor al preoților și diaconilor.

    Cu acest prilej, la momentul rânduit ecteniei pentru cei adormiți, s-au înălțat rugăciuni pentru ctitorii Catedralei arădene, între care, în primul rând, Corneliu şi Rucsanda De Bota, pomenire îndătinată în viaţa locaşului de cult, în fiecare an la Duminica dinaintea Naşterii Domnului.

    În timpul împărtășirii credincioșilor, după ce au primit Sfânta Euharistie, elevii din clasele Pregătitoare – VI de la Școala Ortodoxă Gimnazială ,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad au susținut un frumos concert de colinde. Coordonați de prof.înv.primar Cristina Oprean și prof. Diana Iustina Ban, copiii au interpretat un buchet de colinde tradiționale românești: La lină fântânăLeru-i lerTrei crai de la Răsăritu (colind basarabean) și Maica Sfântă s-o pornitu, fiind răsplătiți cum se cuvine. De remarcat faptul că vocile de copii au adus bucurie în sufletele credincioșilor care s-au arătat emoționați de interpretarea celor mici.

    În cadrul Vecerniei, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop dr.Timotei Seviciu, au avut loc sfințirea Troiței și parastasul pentru ctitorii, donatorii, slujitorii și credincioșii Catedralei arădene.

    La ceas de seară, la orele 17.00, în fața Catedralei s-a săvârșit sfințirea Troiței ridicată ca expresie a iubirii Sfintei Treimi față de toți ,,ctitorii, donatorii și slujitorii Catedralei Arhiepiscopale, de aici și de pretutindeni, din inițiativa și directa îndrumare a Înaltpreasfințitului Părinte dr.Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, episcop vicar fiind dr.Emilian Crișanul, sub coordonarea preotului Simion Mladin, eclesiarhul și administratorul Catedralei” (Hrisov). La eveniment au participat o mulțime de credincioși, alături de cei care au contribuit la proiectarea, realizarea și înălțarea acestei Troițe. Sub ultimele raze de soare, stropii de Aghiasmă și rugăciunile soborului slujitor au revărsat harul sfințitor peste Troița care străjuiește frontispiciul Catedralei arădene. La baza Troiței, într-un cilindru de inox, a fost introdus hrisovul cu numele ostenitorilor, donatorilor și al celor care au slujit la acest măreț eveniment.

    Vecernia săvârșită a avut un caracter special și prin slujba îndătinatului parastas pentru toți cei ce au pus o cărămidă spirituală în construcția Catedralei, la loc de cinste fiind soții Corneliu şi Rucsanda De Bota.

    Cuvântul de învățătură al Ierarhului a încununat întreaga zi, prin conținutul său edificator. Pornind de la însemnătatea Duminicii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a subliniat nevoințele și așteptarea drepților din Vechiul Testament, înălțate în iubirea milostivă a lui Dumnezeu concretizată în creație, mântuire și sfințire. Referindu-se la sfințirea Troiței, a explicat credincioșilor rolul Troiței pe parcursul vieții creștinului, aceasta fiind amplasată într-un loc în care s-a săvârșit Sfânta Liturghie. Bisericile simple ale trecutului ridicate din lemn puteau fi purtate din loc în loc, în urma lor rămânând troițele ca mărturie a sfințeniei. Pe lângă acestea, colindul străbun ne amintește că ne aflăm într-o unitate de rugăciune cu strămoșii noștri.

    La finalul slujbelor, credincioșii prezenți s-au închinat cu evlavie în fața noii Troițe, purtând binecuvântarea arhierească la casele lor.

     

    – Arhid. Alexandru Tiulea –

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. “Sa nu-ti faci chip cioplit si nici asemanare a vreunui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant! Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti lor”

      Arădenii in secolul 21:

      „La finalul slujbelor, credincioșii prezenți s-au închinat cu evlavie în fața noii Troițe”

      0 voturi
      +1
      -1
      • Câte dintre legile și principiile lui Dumnezeu mai sunt respectate?
        Urmează o perioadă de festin culinar și bahic, apoi câteva zile de „odihnă” la ficat, și lumea uită adevăratul motiv pentru care aceste zile sunt de odihnă. Am uitat cu toți să ne concentrăm asupra familiei și asupra spiritualității noastre. Ne alimentăm cu altceva.

        +1 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.