Locuitorii Lipovei strâng semnături pentru rezolvarea focarului de infecție de lângă școală





După ce au rămas fără firmă care să ridice gunoiul, GSU având reziliat contractul la finalul lunii iunie, iată că autoritățile locale din orașul Lipova s-au văzut nevoite să improvizeze o groapă de gunoi într-o curte ce aparținea unei unități militare, acum dezafectată. Problema cea mare este însă că locul ales nu este în afara orașului, ci este chiar lângă o școală și lângă casele oamenilor, iar mirosul este pestinențial.
Locuitorii Lipovei au fost răbdători, au înțeles situația delicată în care se află Primăria, dar se tem pentru sănătatea lor. Au început astfel să strângă semnături, în speranța că cineva, oricine cu puterea în mână, va reacționa și îi va scăpa de munții de gunoi care sunt un real focar de infecție, mai ales în perioada caniculară care s-a resimțit în ultima vreme.
„Sunt mai multe luni de zile de când avem aceeaşi situație neplăcută, şi în final periculoasă, atât pentru adulți cât şi pentru copii: nerespectarea şi neluarea în calcul a priorității de igienă şi sănătate prin acumularea excesivă a gunoaielor din toate cartierele oraşului Lipova.
Nu acuzăm serviciile publice şi nici nu diminuăm calitatea de muncă a primăriei, dar nici nu putem oferi o tăcere iresponsabilă legată de acest aspect deoarece suntem oameni ce dorim sănătatea proprie, iubim natura, curățenia, frumosul şi binele comun.
Prin această petiție electronică dorim să ne facem auzită dorința de a fi respectați ca cetățeni ai acestui oraş şi de a se face mobilizări grabnice şi fără amânări pentru scoaterea gunoaielor săptămânal din toate cartierele oraşului Lipova.
Cu respect, cetățeni ai oraşului Lipova – Arad”, se arată în petiția care circulă în mediul online (link aici)
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)