La Arad a fost lansată campania #Oameni-Noi





USR Arad a participat, alături de partenerii de la RO100, Aradul Civic și de alți reprezentanți ai asociațiilor civice care susțin inițiativa cetățenească de modificare a legislației electorale „Oameni-Noi”, la lansarea sa în cadrul unei conferințe de presă comune, susținute la cortul unde cetățenii sunt așteptați să semneze, în fața magazinului Ziridava.
Inițiativa de modificare a constituției „Fără Penali în funcții publice”, cea care a mobilizat peste un milion de semnături ale românilor de pretutindeni, a deschis calea pentru înnoirea clasei politice, prin eliminarea acelor politicieni care nu respectă legea. În mod logic, pasul următor este facilitarea accesului în politică și în administrație pentru persoane caracterizate de profesionalism, cinste și corectitudine.
Adrian Wiener, senator USR Arad: „Astăzi, cei care doresc să se implice în viața comunității, trebuie să depășească o serie de bariere care au rolul de a proteja vechea clasă politică de înnoire. De la numărul mare de semnături care trebuie strânse pentru susținerea unei candidaturi, până la modul de alegere al primarilor, care a condus la situația unor edili aleși de mai puțin de 20% dintre cetățeni, vorbim de piedici în calea unei democrații funcționale”.
Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Măsurile propuse de această inițiativă au rolul de a deschide ușa către politică pentru cât mai multe persoane, de a facilita alegerea unor oameni responsabili, de a apropia alegătorii de politicieni și de a-i responsabiliza pe aceștia din urmă. Propunem eliminarea pragului electoral și reducerea numărului de semnături necesare, votul preferențial pe liste de partid (liste deschise), vot liber pentru diaspora și dublarea numărului de parlamentari pentru această circumscripție”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)