Aradul, printre cele 6 orașe în care va avea loc manifestația „Ro, rămâi!”
„Ro, rămâi! Un singur drum: Europa” este denumirea seriei de manifestații care sunt planificate să se desfășoare în mai multe orașe din țară, dintre care și la Arad.
Deocamdată, au fost stabilite detaliile despre locul și ora manifestațiilor în 6 orașe: București, Timișoara, Iași, Galați, Oradea și Arad. Toate vor avea loc în data de 9 mai, care este ziua oficială a Uniunii Europene.
La Arad, manifestarea este coordonată de Aradul Civic, asociație care a mai fost implicată și în trecut cu diferite acțiuni pro-democrație și pro-valori europene.
Iată mesajul pe care l-a postat Asociația Aradul Civic ca descriere a manifestației planificată în data de 9 mai, în Piața Avram Iancu, de la ora 18:00:
„Turul doi. Alegerea e clară. România merge înainte – sau se întoarce în trecut.
Pe 9 mai, de Ziua Europei, ne adunăm în Piața Avram Iancu din Arad. Nu pentru nostalgii. Nu pentru lozinci. Ci pentru a spune răspicat că ne pasă. Și că votăm. Pro-democrație. Pro-Europa.
România are în față o răscruce. Un drum duce spre valori europene, justiție, libertăți și respect.
Celălalt spre autoritarism, control, și frică.
Alegerea nu e între două persoane. E între două viziuni de țară.
Ieșim în stradă pentru că nu acceptăm o Românie în care drepturile devin favoruri și vocile incomode sunt reduse la tăcere.
Ieșim pentru că vrem spitale funcționale, educație solidă, instituții curate.
Ieșim pentru că nu vrem să decidem viitorul stând pe margine.
E despre direcție. E despre viitor. E despre vot.
Vino în Piața Avram Iancu din Arad. Adu-ți prietenii. Adu-ți energia. Adu-ți vocea. Ne vedem vineri, 9 mai, la ora 18:00.
Nu stăm. Nu tăcem. Nu cedăm.
Alegem Europa”.
Citește și:
Spectacol multi-cultural de Ziua Europei, în Piața Catedralei: „Europe Day – Europa la noi acasă“


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)