miercuri, 24 iulie, 2024

Special Arad Logo

    John Malkovich va juca într-un spectacol de teatru în Timișoara – Capitală Culturală Europeană

    de Special Arad | 28 ianuarie 2023, 6:45 PM | Regional

    0

    (foto: Esquire)

    Primarul Dominic Fritz a vorbit, sâmbătă, în emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV despre evenimentele din acest an din Timișoara – Capitală Culturală Europeană și a dezvăluit, printre altele, că faimosul actor american John Malkovich va juca într-un spectacol de teatru în orașul vecin.

    „O să fie cred că peste 1000 de evenimente în total, de la dans contemporan, la expoziţii, la teatru, la concerte. O să fie câteva high light-uri, adică câteva vârfuri care o să atragă mulţi oameni. Şi speranţa noastră este că o dată atraşi de un vârf, se uită şi la anumite proiecte şi evenimente mai mici. Acum începem cu nişte expoziţii mari, Adina Pintilie, care a câştigat Ursul de Aur la Berlin, care a avut pavilionul României la Bienala din Veneţia, care aduce expoziţia ei în Timişoara şi asta pentru câteva luni, sigur va atrage multă lume. În septembrie o să lansăm cea mai mare expoziţie Brâncuşi din ultimii 50 de ani, în România. Şi cred că singura mare expoziţie Brâncuşi dincolo de… nu ştiu, Paris şi Bruxeles şi Londra. Sunt lucrări de la Pompidou (Paris), de la Londra, din România, acuma nu ştiu exact dacă şi din New York, dar este o expoziţie serioasă cu lucrări serioase, care cu siguranţă va atrage oameni specific pentru asta. Asta avem pe partea de expoziţii. Nu putem să expunem doar arta şi cultura României, ci de aceea conceptul este să cuplăm de foarte multe ori un artist, un muzician, un actor, un regizor local sau din România cu un partener din Europa. Deci avem trupe de teatru din Europa care vin şi pun pe scenă o piesă cu o trupă locală, la fel cu orchestre. Avem un eveniment mare tot în septembrie în care o să fie peste 400 de de muzicieni pe scenă într-una dintre cele mai mari opere de muzică, în care o să vină o orchestră din din Germania. O să vină Orchestre Naţional de France, unde e Cristi Măcelaru timişorean este dirijorul. Va veni John Malkovich să joace o piesă de teatru”, a dezvăluit primarul Timişoarei.

    „Avem şi nume mari, dar pentru mine miza nu este neapărat să facem acum chestii pe care le poţi face o dată. Atragi nume mari şi asta este. Miza este să folosim aceste vârfuri pentru a atrage lumea în Timişoara, apropo, nu doar din străinătate, ci şi din România”, a subliniat Fritz.

    Acesta a mai afirmat că se aşteaptă ca anul acesta să sosească la Timişoara un milion de turişti.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.