ISJ le dă peste nas părinților revoltați din cauza unei săli de clasă de la „Caius Iacob”. Copiii „nu sunt nici izolați, nici discriminați”

O echipă a Inspectoratului Școlar Județean a efectuat un control la Școala Gimnazială „Caius Iacob”, unde – așa cum a relatat Special Arad săptămâna trecută, pe 3 octombrie – părinții reclamau faptul că micuții lor, din clasa I.D., sunt „izolați și discriminați”.
Părinții erau revoltați deoarece elevii din această clasă au fost repartizați într-un fost vestiar trasformat într-o sală de clasă, care nu are în vecinătate altceva pe acest etaj decât sala de sport și o toaletă. Părinții mai reclamau și faptul că sala este foarte întunecoasă.
Noi am fost acolo și ne-am convins: sala nu dă niciun semn că ar fi fost vreodată un vestiar, s-a zugrăvit, s-a vopsit, s-a schimbat instalația electrică și ușa de la intrare, parchetul s-a schimbat cu parchet laminat, s-a schimbat corpul de iluminat, iar sala beneficiează de bănci și scaune în stare bună, un televizor LCD și un calculator (pentru diferite proiecții educaționale), imprimantă și tablă magnetică.
Directorul școlii, Andrea Vida, a motivat mutarea clasei în această sală, recondiționată pe cheltuiala școlii, cu numărul mic de elevi din I.D. (16 elevi, față de 24-34 din alte clase, care învață în săli mai mari). De asemenea, directoarea nu consideră că acești copii ar fi segregați, ci din contră, mai protejați. De altfel, copiii din I.D. au acces pe holurile celorlalte etaje, coborând câteva scări.
Părinții copiilor au înaintat o scrisoare Inspectoratului Școlar Județean și au semnat și o petiție pentru soluționarea cerințelor lor, care e simplă: vor o altă sală de clasă, ori cea în care au învățat copiii anul trecut (renovată, parțial, din banii lor – așa cum susțin aceștia), ori o altă clasă de la parter.
Răspunsul Inspectoratului Școlar?
În mare parte, exact ce am constatat și noi… iar concluzia este următoarea: „Nu se justifică afirmația că există segregare generată de etnie, dizabilitate și/sau cerințe educaționale speciale, statutul socio-economic al familiilor, mediul de rezidență sau performanțele școlare”, se arată în comunicatul ISJ Arad.
Iată însă și un rezultat al controlului ISJ ce ar putea enerva părinții în cauză, deoarece aceștia susțin că în vechea clasă (în care au învățat copiii lor anul trecut) au investit câte 300 lei/părinte, chiar dacă materialele pentru renovarea sălii au fost furnizate de către școală:
„Conform informărilor cu nr. 1205/21.09.2018 și nr.1289/04.10.2018 primite cu ocazia controlului de la conducerea școlii, s-a constatat că nu sunt dovezi și cadre didactice implicate în privința aspectelor referitoare la contribuția financiară individuală a celor 23 de părinți în valoare de 300 lei. Conform documentelor furnizate de unitatea de învățământ, rezultă că toate materialele necesare renovării sălii de clasă unde și-au desfășurat activitatea instructiv-educativă elevii clasei pregătitoare (actuala clasa I.D.), în anul școlar 2017-2018, inclusiv dotarea sălii de clasă cu mobilier școlar modular, cu LCD, calculator, copiator, dulap pentru cadrul didactic, au fost achiziționate de școală”.
Rezultatele acestor verificări, descrise mai sus, au fost menționate în răspunsul Inspectoratului Școlar Județean Arad, înregistrat cu nr. 2496/09.10.2018, la sesizarea nr. 2496/17.09.2018, răspuns transmis colectivului de părinți al elevilor clasei I D.
Comentariile portalului
A furat dar a și făcut .... imbecilitatea asta, bună pentru profilul de fraier și slugă, a fost dusă la o dimensiune concretă (din meandrele demenței penelisto-pesediste). Delir dement (...)
da da a spus falca ca va pune un sac de cartofi la primarie si aradenii il vor vota...vad multi aici care ii spun lui bibi ca nu va (...)
Si bl A1-3 este de 2 ani în reabilitare cu aceeasi firma. Nici la noi nu au mai venit de jumatate de an