Update Întorsătură de situație la Salonul Noblesse în Vladimirescu! Calea dialogului, mai puternică decât a banilor!

    de Mihai Todoca | 27 iunie 2017, 12:59 PM | Știri Arad | Topic special

    24

    Știri Arad. Conflictul între mai mulți locuitori din noul Cartier Europa, dar și de pe străzile vechi din Vladimirescu pe de-o parte și Sala de evenimente Noblesse de cealaltă, se „întinde” pe mai mulți ani. Scandaluri, din ceea ce știm noi, „face to face” nu au avut loc, dar nici departe nu erau. Totuși, ca să poată dormi liniștite (și vorbim la propriu) mai multe familii -și sunt destule!- care au casele în locurile amintite mai sus au depus plângeri la Poliție, au reclamat zgomotul reprezentanților DSP Arad și Gărzii de Mediu, și până la urmă chiar au și demarat procese ajungând în fața magistraților. Motivul acestor neînțelegeri, așa cum v-ați putut da seama deja, este volumul muzicii care se aude din Sala Noblesse,  atunci când au loc evenimente. Și, cum spuneam, problema semnalată de locuitori este una foarte veche, iar plângerile înregistrate la poliție, apelurile efectuate la 112, amenzile încasate de administratorii Noblesse, tabelele cu liste de semnături, pot confirma acest lucru.

    Din cauza volumului, parte din locuitorii celor două cartiere, aflați mai aproape de sala de evenimente, susțin că nu pot dormi (și îi credem!), fiindu-le afectată liniștea și implicit sănătatea într-un mod grav. Gândiți-vă doar la o noapte de duminică de nesomn, urmată de plecarea la servici! „Îți vine să mergi să le dai foc la cort” – cum pe bună dreptate susține un locuitor din zonă.

    În urma nenumăratelor sesizări la diferite instituții, dar și la Primăria din Vladimirescu, conducerea sălii a semnat la începutul acestui an, 2017, un act prin care se obliga ca „în termen de 4-5 luni să realizeze un al doilea perete fonic”. Bineînțeles că, ca la români, acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza unor dificultăți tehnice (construcția de bază rigidă) pe care conducerea salonului susține că le-a întâmpinat.

    Astăzi, Ioan Crișan, primarul din Vladimirescu, a chemat ambele părțile implicate, pentru a discuta și pentru a face cunoscută decizia administrației în privința acestei probleme, care se întinde de prea mult în timp și care macină nervii tuturor.

    Dialogul, căci a existat totuși unul, a fost pe alocuri destul de aprins, însă, aflați în fața unui for decizional, vorbitorii, din tabere opuse, și-au expus opiniile, în timp ce unii sau alții au părăsit sala în semn de protest.

    Concluzia este pe cât de simplă, pe atât de drastică și a fost enunțată de primar: „Ați semnat acest document în care vă obligați să ridicați al doilea perete. Nu ați făcut-o. În consecință programul de funcționare al sălii de evenimente Noblesse se va limita până la ora 23:00. Îi rog pe domnii de la Poliție să își facă datoria în continuare.” ( Conform legii în vigoare, la două sancțiuni, avizul de funcționare poate fi retras… asta dacă nu se schimbă numele din acte al societății, moment în care se ia de la capăt cu sesizările).

    Astfel, ori al doilea perete fonic, ori nunți „ioc”- sau, dacă le organizează, atunci e pe propria lor răspundere.

    Suntem curioși să aflăm care va fi deznodământul pentru că, suntem siguri, salonul are programate o serie de evenimente, iar dacă nu respectă contractul atunci cu siguranță se vor pierde mulți bani.

    Așa încât, e de urmărit.

    UPDATE

    Conducerea Noblesse s-a întâlnit cu locuitorii Cartierului Europa și au ajuns la un consens. Astfel, locuitorii au fost de acord cu propunerea Noblesse de a le mai acorda un răgaz pentru a putea monta un perete fonic. Conform contractului încheiat între Noblesse și o firmă care va efectua această lucrare, termenul final este 20 iulie. Deasemenea, într-mișcare de a îngropa secera războiului, Noblesse au promis că vor răspunde solicitărilor de a da muzica mai încet în cazul în care vor fi notificați telefonic de către locuitori.

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. V-as dori la toți care sunteți contra sălii de nunți Noblesse sa aveți investiția cu datorii la banca, cu toate aprobările necesare de la începutul funcționarii sălii, iar acum sa va treziți, in mijlocul sezonului de nunți ca vi se limitează programul pana la ora 11! Si eu stau in zona, nu aud absolut deloc muzica, ba chiar aud trenul care trece pe liniile ferate din apropiere si nu merg sa fac reclamație si sa cer ca trenul sa nu mai circule pe aici!

      --12 voturi
      +1
      -1
      • Eu stau la cateva strazi distanta de sala de nunti si se aude chiar foarte bine muzica. Nu tot timpul, e adevarat, insa sunt situatii in care niste “nesimtiti” dau basul atat de tare de iti bubuie peretii! Ca de fapt asta e problema, stiu si proprietarii salii, aia cativa care nu pot asculta muzica mai incet si persoanele care le cer asta (de obicei iubitori de manele noaptea tarziu). De altfel, nici nu vad cum poate fi remediata situatia avand in vedere ca 2 pereti sunt din sticla iar usa sta deschisa mereu vara ca se iese afara la fumat sau e prea cald… Din pacate, o sala de nunti, desi cu toate aprobarile necesare, nu se face langa o zona rezidentiala in expansiune iar vina o au si cei care au dat aprobarile respective, in speta primaria din Vladimirescu.

        +1 voturi
        +1
        -1
      • Fiecare Răspunde de propria afacere ! Sau trebuie cumva sa încalce alții legea pentru a încasa voi ? Legile se schimba și dacă nu ești pregătit nu mai fa afaceri in țara asta !!! Dar nici nu ii pune pe unii sa răspundă pt tine iar pe de alta parte te și faci ca nu ii vezi pe altii cum se chinuie sa-și adoarmă in noapte copii !

        +18 voturi
        +1
        -1
        • 1. Muzica SE AUDE f f f tare pt cei din imediata apropiere. 2. Muzica se aude tare in tot cartierul funcție de dispoziția nuntașilor de după ora 11-12 in general. 3. Salonul a fost autorizat înainte de solicitarea extinderii cartierului. 4. Legislația UE adoptată și la noi se pare ca e pertinenta și pe adevăr iar Salonul trebuie sa se adapteze normelor fonice DACA ne respecta ca oameni. 5. Salonul și-a luat in acest sens un angajament și pe fondul legislației și pe cel al multelor și de prea mult timp reclamații adunate ! 6. Salonul nu și-a respectat obligațiile luate in scris ! 7. Salonul a încercat înduioșarea unor vecini prin mijloace convenabile și la dispoziție iar vecinii au fost atât de sincer înduioșați ca au acceptat oferta și nu au mai ținut cont de adevarata durere a familiei Salonului. Au petrecut in cinstea și memoria unui om de bun-simt și pe oferta fam chiar sincer îndurerate ! Concluzia: Salonul trebuia sa țină pasul cu legea și sa ofere vecinilor un chef pe picior de egalitate. Iar vecinii trebuiau sa fie corecți și fata de TOȚI vecinii și fata de Salonul sincer greu încercat

          +7 voturi
          +1
          -1
    2. Ideea e simpla patronul acestei sali de nunti ar trebui sa faca cumva sa impace si capra si varza , ori sa puna panouri ori sa fie muzica mai incet orice , dar si voi vecinilor cine dracu va pus sa va construiti casele langa o sala de nunti ????? adica wtf si avut si m-am mutat de multe ori in tara afara am avut si am proprietati am construit si case dar tot timpul am analizat zona unde ma mut zona unde construiesc …. si cand sa dat autorizatie de construire sunt sigur ca uni din voi ati semnat ca pt malai sau in necunostinta de cauza sa semnat e strict treaba voastra . Daca omu are atorizatie de functionare sa ii … lebada . daca ar veni unu maine si ar spune domne ma deranjeaza casa ta imi ia soarele asta e trebuie sa o distrugi sau sa te muti …… e afacarea omului a investit acolo a facut tot ce sa cerut … nu sunt de acord cu nunti in oras cu muzica tare !!! Nu ai dreptul sa imi dai autorizatie si apoi sa o retragi ca asa vrea muschiul tai tipic comportament de comunist , trebuia sa isi asume cand a facut aceea extindere , dar daca sa dat aceea autorizatie …….. defapt imi bat capul degeaba astia suntem noi romani . Iar tu domn proprietar daca tot sa ajuns la aceasta situatie ar trebui sa faci ceva sa iei o masura , pune un portar sa inchide usa si sa o deschida , da muzica mai incet dupa 12 ca oricum credema nu trebuie harmalaie ca omul sa se simta bine sau pune dracu niste panouri fonice si scapi de gura lu astia . Doamne multumesc ca mi-ai deschis ochii si am plecat .

      +3 voturi
      +1
      -1
        • Eu am inteles ce deranjeaza Mike , ideea este ca cineva a semnat ca doar nu a construit ala de capul lui , si sunt foarte multi civilizati cum esti si tu defapt Mike care abea asteapta sa se poate impiedica de ceva , am avut un vecin la una din case care suferea de paranoia ca acoperisul e in curtea lui si ii tine umbra la iarba si am primit sezizari peste sesizari intelegi ???? Sau ca geamul de la terasa bate la el in curte . Scuze ca nu toti suntem asa civilizati ca tine Mike ce sa facem alti suntem tarani necivilizati ,, apropo unde stai , ce oras , ce tara ??? Aveti spital , universitate drum , gaz , canalizare in orasul in care stai ??? sau sunt tot acceleasi drumuri si aceeasi cale ferata la care stai 2 ore sa ajungi in celebrul tau oras civilizat .

          0 voturi
          +1
          -1

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.