Deși a început să fie recunoscut la nivel internațional pentru abilitățile sale digitale, creând primul software din România, iar apoi ajungând să creeze sisteme de raportare pentru bursa din New York, în ultimii ani Răzvan Vasile și-a dedicat energia pentru a insufla încrederea că succesul este accesibil tinerei generații, respectiv părinților, pe care îi îndeamnă să prindă curajul de a gândi în afara cutiei. De la un an de la lansare, evenimentele de mentorat numite ParentX (create împreună cu Marius Moga) au ajuns să rupă audiențele, fiind mereu cu sala plină.

La Arad, evenimentul se organizează pentru prima oară, sâmbătă, 9 noiembrie, la Filarmonică, unde publicul va primi instrumentele necesare schimbării propriilor destine, cât și ale copiilor lor, din partea unor speakeri care au dobândit un real succes în mai multe domenii, precum Bogdan Putincă (CEO Microsoft), Andreea Marin (personalitate TV), Părintele Necula, Oksana Ionascu (mentor&life coach) și alții. De asemenea, în cadrul evenimentului se vor acorda și burse pentru peste 20 de copii, care constau în 6 luni de instruire la academia MBAKids, deținută de Vasile.

Fiind deja la Arad pentru a pregăti evenimentul, am profitat de ocazie pentru a ne întâlni cu Răzvan Vasile, provocându-l la o discuție despre crezul său și modul în care dorește să îl insufle tinerei generații, dar și părinților.

– Pentru cine nu știe, cum a început cariera ta? Cum ai ajuns la software-uri?

– La 17 ani m-am îndrăgostit cu adevărat de o domnișoară și îmi doream foarte mult să o scot în oraș. Chiar o iubeam foarte mult, părerea mea. Știi cum e, iubirea e percepție. Și nu puteam să o scot. Am aflat că de fapt ea stătea în fiecare seară cu mama ei și o ajuta să facă contabilitate. Totul era de mână, niște cearceafuri mari, pe niște mese mari, se greșea mult și se relua și așa mai departe. Și mi-am zis, fac eu ceva, inventez eu ceva și o scot pe Sorina la prăjitură. Și așa a fost. Am dat de un calculator, lumea nici nu știa de el…

– Vorbim de începutul anilor ’90.

– Da, ’92. Am găsit la ASE un calculator și am început să creez acel software de contabilitate. L-am făcut, am lucrat cu mama ei chiar și am ieșit și la prăjitura respectivă și uite așa a apărut primul software. Lumea spunea pe atunci „lasă domnule prostiile astea cu softlerul tău”. Așa zicea „softler”, că nu prea știa lumea să zică „software”.

– Nu vedeau potențialul din lumea digitală…

– Nu, îmi ziceau: tu fă-te medic, du-te fă-te avocat, de ce nu ești inginer? Lasă tâmpeniile astea! Și am reușit să fac acel software. A ajuns un mare, mare succes și am făcut și niște bani atunci. Destui de mulți pentru un tânăr. 19 ani deja aveam. Când am avut acest succes reflectat și în bani, și în poziție, și în imagine, am fost invitat la televizor, la „Români fericiți”, și în reviste apăream, dar eu am hotărât să mă opresc. Pentru că am văzut banii aceia produși.

De aici a pornit totul. Am vrut să mă opresc, pentru că am crezut că nu voi fi fericit. Am făcut apoi o introspecție și m-am întrebat: domnule, dar ce se întâmplă? De unde am scos eu chestia asta că nu voi fi fericit?

– Te intimida acea lume de corporate, de business?

– Nu mă intimida nimic. Era vorba de niște convingeri și niște credințe pe care eu le preluasem inconștient de la bunici și de la părinți: că banul e ochiul dracului, că bogații nu sunt fericiți. Și eu când am văzut banii, mi-am dat seama că nu pot fi fericit. Dar după, mi-am dat seama că e doar o limită, un blocaj, o frică transmisă de la alții, nu era a mea – știi că în primii 7 ani de viață ți se cartografiază creierul ca și copil – atunci am repornit afacerea și am mers cu toate pânzele sus.

– Cum simțeau părinții tăi că ai intrat într-un domeniu care era atât de extraterestru pentru perioada aceea?

– Mama m-a susținut, tata mai râdea de mine. Și bineînțeles că prima dată am numărat banii cu el de față (n.red. râde). Știi cum suntem noi oamenii, răzbunători. E o tâmpenie. Am vrut așa să demonstrez. Dar știi când îți dai seama că tu te-ai relevat că ești un om de succes? Când nu mai trebuie să arăți nimănui nimic, când nu mai ai nimănui de demonstrat nimic. Dar atunci nu știam chestia asta.

În schimb, mi-am dat seama câtă nevoie are un copil de ghidaj. Și mi-am dat seama că ghizii copilului ar trebui să fie părinții. Ei sunt modelele. Tu ai făcut ce îți spunea mama să faci? Sau tata? Eu cred că ai făcut mai mult ce ai văzut că fac ei, sau ce ai văzut că fac alții. Noi facem ca și copii ce vedem, nu ce auzim sau ce ni se spune.

– Când ai început să te concentrezi cu adevărat pe problema aceasta a educației? Care a fost elementul declanșator?

– Am întâlniți mulți copii care vedeam că au atât de multe visuri și vedeam că le lasă deoparte. Atunci am și venit cu o replică: care e cel mai bogat loc de pe pământ? Cel mai bogat loc nu este nici Las Vegas, nici China, nici Dubai, ci este cimitirul, pentru că acolo împreună cu oamenii sunt îngropate toate visurile lor: toate melodiile nefăcute, toate start-up-urile, hainele necreate, ideile care puteau să schimbe lumea.

– Într-adevăr, se spune că la final ajungem să regretăm lucrurile pe care nu le-am făcut, nu pe cele care le-am făcut.

– Exact. Și am zis că e păcat. Copiii sunt foarte creativi. Până la vârsta de 5 ani, 98% dintre copii sunt geniali. Ce înseamnă să fii geniu? Să rezolvi orice problemă cu creativitate și inspirație. Apoi am urmărit ce se întâmplă. La 12 ani mai erau 41% și așa mai departe. Ajungem ca la vârsta de adulți să rămânem 2% geniali. Pentru că ni se spală cumva mintea, știi? Se bagă niște credințe în minte pe care chiar le credem, fără ca măcar să fim conștienți de ele.

Eu, în jurul vârstei de 25 ani, am început să fac mentoring cu tineri și am tot continuat. Am făcut mentoring și în sport, nu doar la nivel de dezvoltare personală. Apoi, la un moment dat, am plecat în Australia, unde am condus niște companii destul de mari, am continuat partea aceasta de mentoring și am cunoscut foarte mulți oameni. Am mers apoi pe patru continente în total și am văzut foarte multe principii de viață.

(Răzvan Vasile declarat „Vizionarul Anului în Educație”, la Gala „I Success Awards Venice Edition”)

– Cât de diferit ți se pare că este la noi în țară privit un copil, față de alte locuri în care ai fost?

– Să știi că noi, românii, suntem niște oameni foarte deștepți, veseli, echipați cu multe abilități pe care multe alte nații nu le au, însă avem o problemă de încredere în noi. Cumva noi, dacă mă gândesc la copiii din anii 1990 – 2000, am fost foarte mult criticați, comparați. A fost pusă foarte multă presiune. Am fost mult judecați, etichetați, țipați. Violența asta verbală, chiar și fizică.

Dar atunci când ești copil și ți se întâmplă aceste lucruri, îți pierzi puterea asta care e unicitatea ta. Ce se întâmplă? Noi toți suntem unici. Ne naștem unici. Dar după atât de mult criticat și etichetat, parcă nu prea mai credem că suntem unici și începem să ne comparăm ca alții. Dacă eu sunt pe locul 2, tu sigur vei veni din spate…

– Dar această comparație cu alții nu crezi că ne ancorează totuși în realitate?

– Eu cred că ar trebui să ne concurăm cu noi. Singurul concurent al nostru ar trebui să fim noi. Pentru că orice ai vrea tu să schimbi la alții, tot la tine ar trebui să se întâmple prima oară. Tu ar trebui să fii schimbarea pe care dorești să o vezi în alții. Eu cred că această comparație lovește foarte mult în stima de sine și în iubirea de sine. Tu trebuie să crezi că poți.

Ca să răspund concret, 88% dintre copii cred că nu sunt suficient de buni, datorită acestor tratamente din partea părinților, de la școală, de la colegi, de la profesori, de la societate. Mai nou și de la Tiktok, unde tu singur începi să te compari cu alții și ți se pare că tu ești mic și slab și că nu prea o să reușești și că lumea e mare și rea și viața e grea. Dar astea sunt niște filme, niște percepții.

De aceea vreau să spun așa: succesul sau lipsa succesului, după părerea mea, depinde de perspectiva pe care tu o ai asupra vieții. Asta mi se pare foarte important. Am mai dat un exemplu într-o zi: dacă aici plouă, tu te bucuri, dansezi în ploaie, îți arunci pantofii, iar eu îmi pun jacheta în cap, zic „vai, mă ud!”, încep să fiu victimă, încep să mă întreb de ce mi se întâmplă asta. Deci ploaia ca acțiune este neutră. Percepția ta ți-a dat ție bucurie, percepția mea mi-a dat mie supărare. Noi ar trebui să ne focusăm foarte mult asupra aspectelor pozitive. Românii au o problemă: ne focusăm mult pe lipsă.

Asta nu prea se întâmplă pe afară. Ei au mare încredere în ei. Nu sunt atât de inteligenți ca noi, nu au atât de multe abilități, dar au mare încredere în ei. S-a făcut și la Harvard un studiu. De ce oameni cu un IQ de la mediu în jos sunt de mare succes și sunt multimilionari.  Care a fost concluzia? Că oamenii care nu au un IQ foarte ridicat, nu stau atât de mult să gândească lucruri, acționează. Și uite cum acțiunea devine bagheta magică în a avea succes. În România, asta am făcut eu, un studiu clar: oamenii gândesc 90% și acționează 10%.

– Vorbim de overthinking?

– Exact. Overthinking-ul ăsta înseamnă și perfecționism, dar înseamnă de fapt și stagnare. Tu când gândești prea mult, nu acționezi. Și acțiunea e cea care schimbă lucrurile. Magia pe care noi o căutăm în viața noastră, orice înseamnă ea: cuplu, bucurie, bani, job, afaceri, magia se află în lucrurile pe care tu nu le începi, sau le amâni permanent. Acolo se află, în afara cutiei de confort. Tot ce nu ai tu, tot ce ai avea tu nevoie se află în afara cutiei de confort. Cumva cutia de confort e un cimitir al viselor fiecărui om.

Dacă tu acționezi și nu mai amâni nimic, nu mai stai într-o apatie, o frică, o durere, o victimizare, atunci se schimbă viața. Cred că totul pornește de la nivel de gând. Avem cam aceleași gânduri în fiecare zi. A făcut studii și Einstein, și toți următorii mari savanți, filozofi și acum psihologi. Având aceleași gânduri în fiecare zi, ai aceleași emoții. Aceleași emoții îți dau aceleași comportamente. Comportamentele îți dau aceleași rezultate.

– Te ții într-un cerc vicios.

– Exact! Dacă tu vrei să-ți schimbi destinul, sau rezultatele, schimbă-ți gândurile. Dă și tu energie și creștere doar gândurilor pozitive.

– Spune-mi puțin și despre evenimentul Parentx. Cum ai selectat speakerii și care este propriu-zis ținta?

– ParentX înseamnă părinte de nota 10. Am observat că majoritatea părinților își doresc să aibă copii de nota 10, să fie cei mai buni, să nu-i facă de rușine… Dar ar trebui să ne întrebăm: noi oare suntem părinți de nota 10? De aici și ParentX. X-ul roman. Pentru a fi un părinte de nota 10, trebuie să înțelegi ce își dorește un copil în primul rând. Să te vezi și tu în acel copil. Se mai spune că ai noștri copii ne aleg pe noi, deci noi, părinții, am fi cele mai bune variante care i-am face pe ei să fie la maxim de potențial. Depinde și de copil cum percepe el lumea și cum ne percepe pe noi părinții.

Cu ParentX am venit ca un al doilea vector de educație. Când m-am întors din Australia, am creat un prim vector de educație, o academie de mentalitate, de atitudine, de abilități. O academie care vorbește despre autonomie, despre self-leadership, despre inteligență emoțională, inteligență informațională, filtrele din ziua de azi pe care trebuie să le ai la abuzul ăsta de informații pe care le primești. Această academie (MBAKids, n.red.) a avut un mare impact. A fost prima academie de acest fel din Europa.

Dar după un timp și mii de copii extraordinari, din aceștia jumătate s-au întors iar la „nu pot”, „nu merit”, „nu sunt suficient de bun”. Și mi-am dat seama că ei s-au întors acasă, în mediul care i-a format. Și am vorbit cu Marius Moga, care e cofondator cu mine, ne-am zis să mai facem un vector, să pornim de la părinți. Și părinții, și copiii, familiile au 7 arii esențiale care îi dezvoltă pe ei spiritual, mental, emoțional, financiar, vocațional, social. Sunt niște arii care trebuie un pic accentuate și să învățăm ce avem de făcut pentru fiecare arie. Atunci am pornit aceste serii de evenimente și am căutat niște speakeri foarte buni, specialiști în anumite domenii, în aceste arii despre care vorbeam.

Am pornit la Ateneul Român în 20 ianuarie, am avut apoi, din nou, la Ateneu pe 30 martie. Țin minte ca și acum, ambele au fost pline, a fost fantastic, am stat și după program, lumea nu pleca! Și uite că acum am ajuns la Arad, la al doisprezecelea eveniment, toate cu casa închisă. Noi din banii de bilete luăm burse pentru copii și oferim aceste burse copiilor de excepție.

– Câți astfel de copii vor fi la Arad?

– Douăzeci și doi sau douăzeci și patru, dacă nu mă înșel, copii de excepție ai Aradului vor primi aceste burse de șase luni.

– Pe ce criteriu au fost selectați?

– Pe criterii de excelență în ce le place lor să facă mai mult. Nu neapărat 10 la matematică, sau 10 la Bac, sau la olimpiada nu știu care. Ci pe excelență: unde ești tu cel mai bun. Am lucrat foarte mult cu directorii și profesorii de la liceele din Arad. Am făcut cât am putut. Am ales și copii care au mare potențial vizibil, însă ori nu au mamă, ori nu au tată, ori părinții sunt plecați, ori n-au resurse materiale. Dacă nu îi ajută societatea, cine să îi ajute? Păcat de potențialul acela. Am urcat mereu pe scenă acești copii.

Uite, la Timișoara, pe 5 octombrie, am urcat patruzeci și doi de copii. Directorii m-au sunat și mi-au spus „Domnul Răzvan, noi nu putem să alegem! Mai lăsați-ne încă doi copii, încă trei copii”. Și uite că au ajuns la patruzeci și doi de copii pe scenă. Superb! Și te uiți în ochii lor și vezi ce suflet au. Apropo de ochii, aș recomanda părinților să se conecteze cu copiii lor mult mai puternic, să îi vadă.

Când eu îți spun ție „te văd”, înseamnă că te înțeleg, te ascult, te simt. Conexiunea cu copilul știi cum se face? Minte la minte. Adică creier la creier, suflet la suflet. Te uiți la el, îl vezi efectiv. Asta își doresc copiii. Copilul nu își dorește un părinte care să fie plecat toată ziua de acasă ca să-i dea lui multe. El nu vrea atât de multe, copilul. Apoi vrea multe, când vede că nu găsește acasă ce trebuie.

Putem pune un titlu la discuția asta: copilul nu seamănă nici cu mami, nici cu tati. Seamănă cu relația dintre mami și tati, cu atmosfera din familie. Copilul este, de obicei, simptomul familiei, simptomul relației de cuplu. Și dacă ceva nu e în regulă cu copilul, ce tratezi? Simptomul? Nu, tratezi cauza. De aceea, am zis noi că ParentX va avea un impact. Și am avut un impact fantastic. Pe lângă doisprezece evenimente sold out, care spun ceva, pe lângă mii de părinți fericiți – noi avem grupuri de WhatsApp la fiecare eveniment pentru spectatori, și le lăsăm deschise să poată comenta oricine…

– Pentru dezbateri ulterioare?

– Câteva zile doar, pe urmă le închidem. Și noi, ca admini, ne facem o impresie după aceea. Să vezi ce mesaje frumoase! Doamne, dacă le-aș publica… Mai punem uneori, așa, pe social media. Chiar facem schimbare. Dar ce mă bucură cel mai mult e ultima audiență, măsurată de cei care sunt lideri în audiență, Mediatrust: 36,4 milioane de oameni ne urmăresc ca audiență. Este fantastic!

De abia fac un an de când am creat conceptul cu Marius Moga. Eram pe marginea lacului Cernica, în noiembrie, și am făcut acest plan. Vezi, rezultatele ar trebui să vorbească în orice domeniu. Și copiii sunt viitorul. Uite, hai să mai spunem ceva: 85% din joburile și afacerile anului 2030, și nu mai e mult, nu există azi. Atunci de ce să țipi la un copil, să-l abuzezi că a luat 8 la istorie? Nu optul acela, nici zecele la toate materiile nu ar schimba viitorul lui. Viitorul îl schimbă puterea lui mentală. Încrederea lui în el, autenticitatea lui, iubirea lui de sine. E despre el.

Copiii au foarte mare potențial și se pierde, încet, încet. Se diluează. Eu cred că acolo unde îți este atenția, acolo îți e timpul și energia. Timpul și energia sunt cadourile care le-am primit de la viață, când ne-am născut. Și dacă noi nu suntem stăpânii atenției noastre, vine și le fură altcineva. Trebuie să fim foarte atenți la atenția noastră. Unde se duce? Unde se împrăștie ea? Pentru a putea fi eficienți cu noi, pentru a ne respecta timpul, viața și energia.

Ce înseamnă fericire după mine? Ce gândești, ce spui și ce faci să fie în aceeași linie. Dar dacă tu ai atenția furată, ești pe pilot automat și nu prea mai gândești despre tine. Ești, așa, într-un grup mare care se duce într-o direcție anume.

Parentx, evenimentul educațional ce promite să schimbe percepțiile și să deschidă noi orizonturi în relaționarea părinte-copil, va avea loc pe 9 noiembrie 2024, de la ora 16:00, la Filarmonica Arad.