Ovidiu Balint a semnat joi contractul cu Primăria Arad și a devenit astfel, oficial, directorul noii instituții de cultură „Hub cultural MARTA” care își propune să transforme într-un epicentru al culturii fosta fabrică de automobile de pe Calea Aurel Vlaicu.

Chiar după semnarea contractului, ne-am întâlnit cu noul director pentru a afla mai multe despre ce anume l-a atras la acest post, ce îl recomandă și care sunt principalele planuri pe care le are în viitorul apropiat.

Vorbim de activități teatrale, dar și despre două muzee: al tehnologiei și al etnografiei Aradului multicultural, toate însă fiind încă în așteptarea unor finanțări nerambursabile.

– Pentru cine a auzit abia acum de Ovidiu Balint, amintim că dumneavoastră ați mai fost director al unei instituții de cultură: Casa de Cultură a Municipiului Arad, prin anii 2000. Spuneți-ne care ar fi cele mai frumoase amintiri legate de acea perioadă? Care sunt proiectele pe care le-ați derulat atunci cu care încă vă mândriți?

– Da. Am fost director al Casei de Cultură timp de 10 ani. Pe departe, cel mai important și relevant e Festivalul de teatru și film Underground, care a devenit chiar o emblemă a mișcării artistice și culturale a Aradului, fapt recunoscut – de altfel – și de unul dintre membrii comisiei de evaluare de la concursul de acum. Și am primit, pot să spun deja, prin contractul de management semnat acum, să-l readuc în atenția opiniei publice. Acesta ar fi fost principalul.

Sigur, sunt multe altele care mi-au fost dragi. Participările prin parteneriatele pe care le-am avut cu alte teatre din țară sau cu alți întreprinzători privați din domeniul culturii și cu care am fost ani la rând la Festivalul de teatru de la Avignon, unde am și câștigat marele premiu, în 2008, premiu care nu mai fusese acordat de circa 40 ani, iar producția în care Casa de Cultură de atunci era co-producător, alături de Teatrul Fani Tardini din Galați, a câștigat marele premiu. Cu alte cuvinte, spectacolul dus de noi în Franța a fost ales ca fiind cel mai bun din 1000 de spectacole prezente, la secțiunea „off”, bineînțeles.

Ar mai fi multe amintiri plăcute, de fapt le-am cam adunat în primul volum în cartea pe care am tipărit-o, Amintiri din Teatrul Vechi, unde am precizat multe. Ar mai fi prima traducere și punere în scenă a unui autor român de dramaturgie, arădeanul Ioan Peter, la Helsinki. A fost primul autor român tradus în finlandeză și jucat pe scena din Helsinki, la unul dintre centrele de la care m-am inspirat și în scrierea proiectului de management, proiectul cultural care a transformat un fost depoul de tramvaie într-un centru cultural.

– În comparație cu perioada aceea, în care ați fost director, cum vedeți acum Aradul? Cât de mult s-a schimbat din punct de vedere cultural? Câtă nevoie mai au arădenii de cultură?

– Arădenii și nu numai au nevoie de cultură. Orice om are nevoie de cultură. Problema e cum i-o oferi și cum îl faci atent la actul de cultură, fiindcă există o prejudecată și o interpretare greșită a nevoii omului de cultură, cel puțin din punctul meu de vedere e o interpretare greșită, cum că oferim ceea ce cere publicul. Publicul nu cere niciodată nimic. Cere doar să se destindă. Vrea să se bucure de viață, mai pe scurt. Și atunci sigur că este mult mai la îndemână să oferi un act cultural de proastă calitate fiindcă îl găsești pe toate drumurile, decât să te străduiești să faci unul de calitate, pentru care trebuie să te strădui un pic și care poate să iasă și un eșec, și atunci riști. Dar numai din risc se naște ceva! Din risc s-a născut și progresul și așa că arădenii, ca orice alt om de pe planeta asta, au nevoie de cultură.

S-au schimbat multe de când am fost director. S-a schimbat publicul în primul rând. A venit unul tânăr, care are alte pretenții, alte referințe, fiindcă înconjurat fiind de atâta informație bună, sau proastă, e foarte greu să aleagă între un act cultural de calitate și unul de proastă calitate, sau de calitate medie. Și atunci consumă ce i se dă. De multe ori oferta nu este ceea ce ar trebui să fie.

Însă ce mă bucură pe mine în ultimii ani, deși există și acea părere oarecum corect formulată de mulți arădeni că în Arad nu se întâmplă nimic… nu e adevărat! Dimpotrivă, există multă inițiativă privată. Problema cu această inițiativă privată e că e ușor bezmetică…

– La festivaluri de muzică vă referiți? 

– La orice, și festivaluri și la evenimente culturale care se doresc de anvergură. Dar este bine că această inițiativă privată există. Și, mă întorc, deci arădeanul are nevoie de cultură, că altfel nu ar veni această inițiativă, din partea multor producători privați de evenimente culturale. De atunci s-au mai schimbat și condițiile de prezentare, fiindcă Aradul a pierdut niște centre de interes cultural, cum ar fi Teatrul Vechi, ca să ne referim direct, dacă tot ne referim la fosta instituție Casa de Cultură. Teatrul Vechi, pe vremea respectivă, era un pol de atracție culturală în Arad, pentru alt public decât cel care frecventa instituțiile culturale profesioniste, existente la acea dată. Ofeream altceva, unui alt public, care nu prea mergea la evenimentele clasice, să le zicem.

Cam asta propunem și de data aceasta – ca să facem un arc peste timp – propunem o altfel de instituție. Foarte diferită de concepția instituțională existentă. De altfel, inclusiv legislația din domeniu suferă din punctul acesta de vedere, noi vedem instituțiile tot ca în perioada comunistă, ușor adaptate la modernism, dar pilonii pe care se bazează funcționarea instituțională în domeniul cultural cel puțin sunt tot aceia de acum 40 – 50 de ani, din păcate. Și de aici și unele carențe ale ofertei culturale. Nu ne dezlipim nicicum de dependența de finanțarea de stat.

– Și totuși hub-ul „mARTA” e în subordinea Primăriei…

– Eu am propus schimbarea un pic mai puternic a paradigmei, adică ne vom baza foarte mult pe atragerea de fonduri nerambursabile și pe venituri proprii care pot veni din activitățile actualei instituții. Însă depindem foarte mult de reconversia și reabilitarea clădirii MARTA, care acum e o ruină, reabilitare care nu e ușoară și nici rapidă.

– Să facem o mică paranteză, înainte să vorbim despre clădire. Spuneți-ne câte ceva despre participarea la concursul de management. Ați fost singurul care v-ați înscris, singurul care ați fost interesat… Care credeți că este motivul? Și ce v-a atras pe dumneavoastră către acest post?

– Pe mine m-a atras proiectul. Eu proiectul îl am de mult în cap, sigur, nu în forma actuală, dar în mare cam aceleași propuneri le-am făcut proprietarului de atunci a imobilului, anume Fabrica de Vagoane Marfă, prin 2011-2012. Atunci m-am dus împreună cu prietenul Lajos Notaros și am propus proiectul proprietarilor, explicându-le că această clădire este monument istoric și că nu au ce face cu clădirea. În primul rând pentru că nu știau ce să facă, în al doilea rând că nu puteau să o dărâme, pentru că era fapt penal dacă ar fi intervenit și plus că îi încurca din punct de vedere patrimonial. Nu au vrut, au spus că e o prostie. Am zis: «ok, nicio problemă, o să se ajungă că o să donați Primăriei clădirea». Au zis: «Noi? Niciodată!».

Eu aveam informații că investitorii de atunci doreau să radă de pe fața pământului toată fabrica de vagoane marfă și să facă un cartier rezidențial acolo, dar nu puteau dărâma clădirea monument. Și ar fi rămas ca un dinte cariat într-un spațiu nou. Ei, bine, s-a întâmplat ceea ce le-am prevăzut atunci.

– Donația…

– Da. Bineînțeles, acum de la alți proprietari, cei americani. Cu alte cuvinte, proiectul îl am de mult în cap. Deci acesta e unul dintre motivele pentru care m-am înscris în concurs.

Pe urmă, mai și cunosc foarte bine clădirea. Pentru că acolo, în 1999, s-a mutat redacția Ziarului Observator, când eu eram redactor șef adjunct și am activat aproape un an de zile în clădirea respectivă, deci o cunosc foarte bine. Îi cunosc potențialul. Ceea ce foarte puțină lume din Arad îl mai cunoaște, neintrând niciodată în acea clădire.

Foarte puțină lume știe că imobilul are 3500 mp amprentă la sol, pe trei nivele principale, patru dacă luăm și turnul. Deci este o imensitate. Se pot face foarte multe și un alt motiv pentru care m-am prezentat e că vreau să propun un altfel de viziune a unei instituții de cultură, altfel decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. Asta m-a mânat. De ce m-am înscris doar eu, asta nu vă mai știu răspunde… a fost concurs la liber.

– La un moment dat, în urmă cu câțiva ani, când era viceprimar domnul Levente Bognar și dumnealui avea planuri cu clădirea. Am înțeles că a mers inclusiv în Ungaria unde ar fi identificat și un autoturism MARTA pe care dorea să îl aducă, să facă aici un muzeu. Doream să vă întreb, acum că sunteți director, aveți de gând să continuați aceste planuri? Ați purtat discuții și cu domnul Bognar?

– Eu am vorbit încă de atunci cu domnul Bognar. Discuțiile sunt vechi. Mai sunt luate în considerare categoric și acum. Am propus în proiectul de management, o să spun mai detaliat când voi face în curând și o conferință de presă, când vom avea și studiul DALI la care se lucrează, și vă vom prezenta pe fiecare spațiu în parte planurile…

Dar în proiectul de management – care este public, pe site-ul Primăriei – am prevăzut două muzee. Mai exact, două colecții muzeale de interes local. Fiindcă dacă îi zicem muzeu, intrăm într-o altă categorie instituțională și ar trebui să avem o groază de prevederi birocratice, consiliu științific și așa mai departe, care ar însemna o împovărare, dar legea permite instituțiilor de tipul hub-ului cultural să poată amenaja și curatoria colecții muzeale de interes local, sau zonale. Dar îi voi zice muzeu mai departe, ca să fie mai scurt. Deci imobilul va găzdui două muzee: unul al tehnicii și al tehnologiei și unul al etnografiei, dar nu al etnografiei românești, ci a tuturor etniilor din Arad…

– Pe ideea de multiculturalitate specifică orașului.

– Exact. Acesta e și unul dintre pilonii pe care am construit portretul, pe evocarea multiculturalismului arădean și a caracterului multietnic al populației Aradului.

– Ca echipă, pe lângă dumneavoastră ca director, cum va fi structurat hub-ul? Știm că pentru anul acesta, Primăria a alocat din bugetul local undeva la 300 mii lei. Acoperă necesarul de personal? Cam care sunt planurile legate de echipă? Cu ce începeți practic acum?

– Începem cu angajările minimale, care țin de funcționarea instituției.

– Care ar fi acestea?

– Cele care țin de birouri, de adminsitrativ, fără de care nu poate funcționa. Apoi, primele racolări, ca să spun așa, vor fi mai dificile. Va fi foarte greu să găsim o echipă, fiindcă salariile sunt mici, față de alte instituții de cultură, așa că va trebui să îi atragem cumva din convingere proprie sau să fie atrași de domeniul acesta.

Oricum, printre primii pe care încercăm să-i aducem în echipă vor fi cei care se vor ocupa imediat de căutarea de obiecte pentru viitoarele colecții muzeale, de achiziția lor, apoi ne trebuie o echipă care să se ocupe de formarea imaginii instituției, să facem un website.

Vreau să începem și redactarea unei monografi a imobilului, ca să prezentăm corect istoria imobilului, fiindcă are o istorie foarte bogată și foarte puțin cunoscută în același timp. Ba chiar se fac anumite confuzii, astfel că e nevoie de așa ceva. Cam aceștia ar fi primii pași. Trebuie și rectificat bugetul, pentru că pe bugetul actual nu se poate face nimic, nu ajunge nici până la funcționarea instituției până la sfârșitul anului. Dar cu pași mici, vom începe.

– Unde va fi sediul până se reabilitează clădirea fostei fabrici?

– Deocamdată este prevăzut în Hotărârea de Consiliu Local să fie la Filarmonică. Un birou, sau două. Voi vedea exact săptămâna viitoare. Oricum, în faza aceasta, nici nu avem ce face neapărat la un birou, pentru că foarte mult se va lucra pe laptopurile personale și mult se va lucra online.

Dacă reușim să și atragem fonduri nerambursabile, așa cum ne propunem, inclusiv de anul acesta, în acel caz vom fi toată ziua acolo ca să vedem ce se întâmplă cu lucrările de reabilitare, care sperăm și ele să înceapă anul acesta. Primăria lucrează acum la asta, că ea a început cu studiul DALI, se finalizează acest studiu cu care vom merge deja să îl folosim la depunerea primului proiect de finanțare. Dar avem nevoie urgentă de el, fiindcă altfel nu putem să arătăm ce facem acolo, deci asta e urgența numărul 1. Și preluarea în comodat a imobilului de către hub „mARTA”, fiindcă deocamdată imobilul este al Primăriei. Ca să ne ocupăm de el, trebuie o Hotărâre de Consiliu Local privind acest transfer în comodat.

– Practic, sperați ca în decursul acestui an să se pună pe roate lucrurile la MARTA.

– Eu așa sper, fiindcă anul acesta sunt patru linii de finanțare care se vor deschide. De fapt, una deja s-a lansat, dar acolo va fi ceva mai complicat să depunem un proiect, dar încercăm. E vorba de Interreg, un proiect al Uniunii Europene, care se depune direct la Bruxelles, însă problema cea mare e că data limită de depunere a proiectului este 9 iunie și avem nevoie de 5 parteneri, zone diferite ale Europei, ceea ce va fi foarte greu.

– Și un plan B?

– Un plan B sunt alte finanțări guvernamentale care urmează să se lanseze anul acesta, încă nu sunt lansate, dar sunt în programele Guvernului României, bineînțeles fondurile venind tot de la Uniunea Europeană, însă sunt gestionate de ministerele din cadrul Guvernului României. Două dintre ele vor fi lansate de Ministerul Culturii, cândva după luna octombrie, iar alte două, de Ministerul Fondurilor Europene. Sperăm să reușim să facem ce ne-am propus, prin fonduri primite prin programele acestea. În orice caz, e un început.

•  Citește și: MARTA sau MALAXA? Care a fost primul automobil românesc? • Special Arad · ultimele știri din Arad