Zi istorică în Marea Britanie. Regele Charles al III-lea a fost încoronat





Sâmbătă, 6 mai, este o zi istorică pentru Marea Britanie, întrucât are loc încoronarea regelui Charles al III-lea. Este un evenimentul solemn, plin de simbolism, în care Charles depune jurământul prin care promite să susţină legea şi Biserica Angliei.
Vineri, cu o zi înainte de acest eveniment, Regele Charles a transmis un mesaj pentru România, la Londra, când s-a oprit să salute mulţimea, în faţa Palatului Buckingham.
Întrebat de Cosmin Stan, corespondentul Ştirilor Pro TV la încoronare, suveranul a spus: „Aaa…România! Mesaje foarte speciale am pentru România! Cred că sunt 25 de ani de când am fost acolo pentru prima oară şi nu voi uita niciodată”.
Citește și: Descendentul fondatorului Jandarmeriei Române conduce ceremonialul încoronării lui Charles al III-lea
La Londra se află și Președintele României, Klaus Iohannis. Șeful de stat a participat la recepția oferită de Regele Charles vineri seară, și sâmbătă ia parte la ceremonia încoronării, care a început la ora 13:00.
Update
Douăzeci şi unu de salve de tun au răsunat la castelul Hillsborough din County Down, Irlanda de Nord, pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea ce a avut loc sâmbătă la Westminster Abbey, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Regele Charles al III-lea a fost încoronat monarh al naţiunii. Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, i-a aşezat pe cap coroana somptuoasă din secolul al XVII-lea a Sfântului Edward, în cel mai important moment al ceremoniei solemne de la Westminster Abbey, în inima capitalei britanice. După ce i-a aşezat coroana pe cap, arhiepiscopul a strigat în faţa adunării „Dumnezeu să-l salveze pe rege”, după care au răsunat trompetele.
Charles este cel de-al 40-lea suveran care a fost încoronat la Westminster Abbey, unde au fost încoronaţi şi predecesorii săi începând din 1066. Cuplul regal s-a întors apoi la Palatul Buckingham.
În videoul de mai jos puteți urmări întreaga ceremonie:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)