Și cum vă spuneam săptămâna trecută, venind de departe și ajungând în Arad, nu vezi nimica.

Vezi, desigur, ce e de văzut într-un oraș cu trecut mare și cu viitorul ascuns între hârtiile unei administrații inexistente.

Ca să vezi, totuși, ceva, acum în miez de vară, trebuie să aștepți seara și să găsești locurile în care aceeași administrație organizează circul. Știți cum e, e veche, nu au inventat nimic, asta și așa le trebuie celor mulți și proști: pâine și circ. Zic ei în sinea lor. Mai ales atunci când pâinea e mai puțină, trebuind cu mare grijă împărțită să ajungă la cei care o împart, atunci, ei, atunci, circ cât încape. Te duci așadar la ștrand, la plajă la Ghioroc și la Aeroport. Nu, la aeroport nu ca să iei avionul și să pleci definitiv. La concert te duci, la dat din mâini, la bere și mici, chestii dintr-astea de care când aude românul, nu se mai gândește la nimic altceva.

Eventual se enervează doar dacă cineva, nu contează cine, îi strică distracția.

Cum s-a întâmplat la concertul Cargo. Cu orchestra simfonică a Filarmonicii arădene mult parazitate.

Povestea e cu cântec. La propriu, dar și la figurat. E de văzut cum și de ce a făcut-o primarul pus de alții al Aradului. Știți despre ce vorbesc, suntem cu toții arădeni, ce naiba, fără să mai vorbim că poanta a ajuns și în presa națională. Măcar atât: Bibi și UTA, că în rest nu ne bagă în seamă mai nimeni.

Scandalul planetar ar fi că Bibi a pocit numele formației și a zis, chiar de două ori, să nu iasă vorbe: Cargus în loc de Cargo. De parcă asta ar fi ofensa cea mare. De parcă nu s-ar fi putut întâmpla oricui prins la înghesuială și emoții neobișnuite.

Nimeni, dar nimeni, n-a băgat în seamă că Bibi, sărmanul, nu avea ce căuta acolo.

Tu, politician, de orice culoare și nuanță, de oriunde și oricând, nu te bagi în concertul unei formații pop. Din acest punct de vedere, Bibi al nostru, săracul, a făcut o premieră mondială. Nu a apărut în New York Times numa’ pentru că ăia au alte treburi, tocmai în noaptea cu pomina s-a întâmplat un masacru în Baltimore. Și tot la un chef. Acuma puneți-vă în locul redactorului șef de la Times. Pe cine ați fi dat dacă ați fi fost în locul lui, pe Bibi sau masacrul?

Dar cum vă spuneam, trebuie să fii tare limitat să nu realizezi că sunt alte locuri și prilejuri în care să te dai mare, tu, politician de Târnova, nu la concertul unei formații pop-rock. Și nu spre sfârșitul concertului, înainte de bisuri. Nu de alta, dar, cineva ar trebui să îți spună că pop nu înseamnă popor prost, ci că poporul este înainte de toate și peste tot.

Dar nu, până și Zoli al nostru, al tuturor, a fost instrumental în nuanțarea imaginii prostănacului care tocmai calcă în rahat: el l-a invitat pe scenă, așa cum am aflat, prin trecere în Arad, ceea ce te poate pune pe gânduri până și pe tine, cel în trecere și nepreocupat de ce se întâmplă la ștrandul arădean expropriat pentru circ politic. Oare cineva s-a gândit să i-o facă lui Bibi?

N-are rost să ne afundăm în idee, vara trece, Aradul rămâne.

Supermarketurile se înmulțesc, la toamnă se numără bobocii și alte asemenea bazaconii. Asta e, ce să îți treacă prin minte când afli că, pardon, Cristina, consoarta năstrușnică a lui Bibi, e în cârți să devină șef peste cel mai nou și, poate cel mai mare. Cum îi zice nu contează, ceea ce contează e că va fi în locul fostei fabrici de mobilă, cea care, acum juma’ de secol, a remobilat în și cu stil castelele de pe valea Loire-ei.

Altfel spus, son amour, Cristina, după Zona Liberă Curtici, tinde spre noi înălțimi, asta chiar dacă soțiorul le mai dă în bară. Și mai simplu spus, Bibi, indiferent de ce și cine zice, se descurcă până la urmă: nu face nimic ca primar, dar se aranjează în familie, în fond, toate trec, cum am și spus mai sus, dar soția rămâne. Și rămâne și el să se dea rotund și zglobiu, dar, după o zi de așa zisă muncă la Primărie se întoarce în sânul familiei unde îl așteaptă recunoștința. Iar, știți și Dumneavoastră cum e: poți să ai de toate, poți să fii cel mai tare în parcare, dar când te întorci acasă cel mai important lucru este ca soția să te primească cu zâmbetul pe buze și să îți spună galeșă: hai să vezi, dragule, ce ți-am pregătit…

Ei, atunci le dai în trăznet toate, ce partid, ce primărie, ce PUG, ce PUZ și alte tâmpenii dintr-astea. Ce Cargo și ce Cargus! Și te învăluie așa o mulțumire că ai satisfăcut-o din nou, nu te mai saturi cu zâmbetul ei de pus pe Facbook. Și te feliciți în sinele tău că nu te-ai luat după tot felul de sfătuitori, ai pus piciorul în prag și le-ai spus investitorilor de la început care este condiția.

Noa, așe!

Foto: vecstock / Freepik

PS: Dacă cineva s-ar gândi că ne-am aventurat dincolo de limita decenței, amestecându-ne în viața privată a lui Bibi, doar atât: nici gând, numai că atunci când viața privată a unui demnitar se amestecă cu interesul general, e o problemă. Am zice, mare și grea. Ar fi nevoie chiar de un Cargus…