Marcați de amenințarea ca în mijlocul orașului să se înalțe un simbol oarecum inedit și indecent, era cât p’aci să uităm de întâmplarea cea mai scandaloasă a zilelor trecute.

Faptul că nu a produs scandal mai mare arată doar unde am ajuns, noi, arădenii, în acceptarea inacceptabilului, cum de a alunecat simțul nostru de local-patrioți mult sub curul broaștei stresate din bălțile în care, netulburați în continuare, pescuiesc sau se scaldă compatrioții noștri.

Da, este vorba de UTA, cea care va juca în primăvară la Șiria, în Arad nemaigăsindu-se nici un gazon practicabil pentru o echipă care, nota bene, evoluează în liga secundă din România cu dorința expresă de a promova în prima ligă.

Scandalul nu constă neapărat în acest surghiun benevol la Șiria – a se retine, nu Siria! -, ci în faptul că în ciuda asigurărilor administrației arădene cu privire la grija pe care o poartă pentru echipa încă fanion, conducerea clubului, relativ apropiată de Gheorghe Falcă, a ajuns la concluzia că nu poate avea încredere în el și în promisiunile sale.

Admonestat în presă ca „demolator de stadioane”, Gheorghe Falcă nu a avut nici măcar viclenia elementară de a pune la dispoziția echipei un gazon cât de cât după ce a vândut, vorba vine, gazonul impecabil, probabil cel mai bun din țară, al baronului Feri, la caserole, de 8 Martie.

Iar dacă nici cei mai apropiați colaboratori ai săi, în acest caz ne gândim înainte de toate la Domnul Mészár, nu mai au încredere în el și în promisiunile sale, de ce oare noi, majoritatea mută, ne facem că plouă, că totul e în regulă, că așa-i la vie!

Și asta în timp ce orașul, administrat de 12 ani de arbitrariul patologic al lui Ghiță Falcă, moare încet-încet, fiind menținut în viață doar de aparatul minciunilor și al demagogiei politicii locale.

Un Mall s-a închis, supermarketurile însă se înmulțesc precum punctele roșii de rujeolă din spitale, în timp ce de pe Corso – e, pentru cei care au venit nițel mai târziu în Arad, porțiunea aceea dintre Primărie și Teatru, pe partea dreaptă – au dispărut și ultimele semne de civilizație urbană, nu mai găsim un magazin cât de cât acolo, doar covrigării, șaormării și case de schimb valutar, respectiv vitrine mâzgălite cu urmele de afiș ale ultimului concert de manele, fără să mai vorbim de vreun restaurant cochet, accesibil și specific locului.

Nimeni nu se întreabă de ce nu avem niște magazine ale unor branduri renumite, în centru, de ce se înghesuie toți la Mall, uitând că Mall-ul nu este un magazin, ci un depozit decorat care poate fi demontat și mutat în câteva zile.

Seara, după ce cade întunericul, centrul, de la etajul unu în sus, se scufundă în beznă.

Geamuri iluminate doar ici-colo, în rest întuneric și pereți în paragină, de parcă am fi nimerit într-un oraș lovit de ciumă, un oraș fantomă în care au rămas doar cei care nu au posibilitatea să plece sau sunt atât de incurabili încât nu mai au de ce pleca.

A vorbi de turism într-un astfel de oraș este o glumă macabră.

Aradul nu a mai văzut un turist autentic din anii șaptezeci ai secolului trecut, cei de acum sunt doar italienii care au descoperit atunci traiul  vesel controlat de Securitate de la Astoria sau alți interesați pripășiți pe aici, eventual grupuri din Ungaria venind ritmic la manifestările din jurul Statuii Libertății.

În rest, pustiu, jale și o înghesuială insalubră în week-end-uri în cele câteva baruri sau cluburi, cam tot acelea de douăzeci de ani, pentru tinerii care vor să socializeze și ei ca în Occident, localuri fără program și stil, cele câteva care au încercat ceva mai rafinat fiind condamnate la moarte lentă dar sigură.

Turismul, dincolo de câteva chestii de văzut – de la intrarea în România dinspre Ungaria, în cei patruzeci de kilometri de autostradă, nu vezi un panou publicitar care să atragă atenția asupra Aradului și a locurilor de vizitat de aici! – înseamnă înainte de toate, atmosferă și servicii ireproșabile de cazare, masă și divertisment.

Iar explicația acestei situații nu se găsește în incompetența administrației, această idee chiar le convine, ci în calcule și speculații de ciocoi care pun interesul personal în fața celui comun – dacă noțiunea asta le-a ajuns vreodată la conștiință! -, calcule care au făcut deja pagube insurmontabile orașului.

Centrul vechi este în paragină, au dispărut clădiri cu valoare istorică – Baia Turcească, cea mai veche clădire a orașului până la demolare, Hanul Mielul Negru unde s-a oprit Avram Iancu în drumul său spre Viena – în locul lor ridicându-se investiții cel puțin dubioase precum spălătorii de mașini sau hoteluri care dau în peisaj ca naiba, urmând ca sub alibiul modernizării să se dea noi tunuri imobiliare și de terenuri.

Asta ca să nu vorbim de chiriile orientate astfel de administrația personală a lui Falcă încât să fie cu folos celor care înțeleg necesitățile, dar prohibitive pentru afacerile cinstite.

Marea pradă a viitorului se prefigurează mai ales în jurul Cetății convertite într-un nou centru urban, respectiv în zona din ștrand apropiată de ea, pasarela cea nouă plutind în nehotărâre, plus atacurile repetate la parcurile de lângă Mureș devin perfect de înțeles dacă privim treaba cu ochii celor care vizionează și elaborează proiectele viitorului cu gândul la propriile buzunare.

Aceste speculații cu terenuri au fost întotdeauna piatra de încercare a onestității și profesionalismului administrațiilor sau primăriilor moderne din întreaga lume capitalistă, pentru cei care nu stiu despre ce e vorba în propoziție recomandăm vizionarea celebrului film Chinatown al lui Roman Polanski, cu Faye Dunaway și Jack Nicholson în rolurile principale.

Revenind la ale noastre, imaginile și informațiile pe care le-am primit în zilele trecute de la Târgul de turism de la Bucuresti, la care Aradul a fost reprezentat de primarul însuși, secondat de Doamna Boghicevici și niște primari din județ, asta ca să nu mai vorbim de omniprezentul și omniscientul jolly-joker al puterii fălciste, Andrei Ando. Ei… acele imagini și informații au fost adevărate palme pe obrazul orașului pe care, cică, îl reprezentau ei acolo.

În timp ce Aradul se golește, crapă, se sparge – că nu degeaba se numește programul turistic arădean City-break – și coboară la nivelul unor orășele dintr-un județ de la capătul Pământului, Falcă și ai lui se extaziază la vizita ministrului, împreună cu Victor Ponta (cu cine?) la standul Aradului de la târg, un stand care prezintă, din câte ne-am dat seama, ca cea mai mare realizare a infrastructurii turistice arădene, asfaltarea unui drum de câțiva kilometri, denumit pompos și fără nicio bază în realitate: Drumul vinului.

Un singur lucru mai lipsea: să ne trezim cu prezentarea plecării UTA-ei la Șiria ca fiind cea de a doua realizare turistică a orașului și județului parazitate de administrația Falcă.