vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Încetinitorul de particule – Săptămâna în care, în afara plecării lui Mihai Șora, nu s-a întâmplat nimic deosebit

    de E. Nola | 28 februarie 2023, 8:19 AM | Încetinitorul de particule

    8

    Nimicul se întâmplă mereu. Asta dacă aveți vreo problemă cu ideea din titlu.

    Iar presa cu asta se ocupă de obicei: cu nimicul care se întâmplă tot timpul. Ceea ce nu exclude ca din când în când să realizeze că ieșirea din nimic se poate face în două feluri. Amândouă dramatice, dar accesibile tuturor, indiferent dacă vorbim de moartea cea din urmă sau de nenumăratele pierderi din timpul vieții. Pierderi prin excelență benefice, din moment ce câștigul este mereu iluzoriu.

    De aceea, în mod excepțional, voi vorbi aici și acum doar despre Mihai Șora.

    Chiar dacă nu l-am cunoscut personal, în fond atunci când vorbim nimicuri, de obicei vorbim despre fapte, întâmplări și oameni pe care îi cunoaștem personal sau de aproape. În timp ce atunci când vorbim de lucruri importante facem apel la evenimente și persoane pe care le sau îi știm mai mult din auzite. Sau citite. Eventual văzute la televizor, iar mai nou pe Facebook.

    Așa l-am cunoscut mai de aproape și pe Mihai Șora. Știam de el, desigur, de mult, am și citit câte ceva, am auzit și de „Biblioteca Pentru Toți”, creată de Domnia Sa atunci când lucra la editură, am urmărit apoi prezența sa inedită și relativ scurtă în viața noastră publică de după „evenimente”.

    Dar de cunoscut l-am cunoscut în anii din urmă, devenind atent la prezența sa evident atipică de pe Facebook, la postările sale care făceau figură aparte între nenumăratele postări care sunt la fel și exploatează nimicul acela mereu la îndemâna noastră, a tuturor. Desigur, era și vârsta, în fond nu este foarte obișnuit ca un om să trăiască bine peste o sută de ani și să se însoare a doua oară din dragoste la nouăzeci și șapte. Și cu atât mai puțin obișnuit era că acest om nu făcea apel la experiența sa seculară, nu dădea lecții de înțelepciune, nu se erija în cel care le știe pe toate.

    Dimpotrivă, în ultima vreme își impunea și ne sfătuia să fim doar buni. Nu ne cerea, nu revendica, nu arăta cu degetul. A reușit astfel ceva rar: să devină încă în viață un reper al vieții înțelepte. Al omului bun, așa cum spune românul. Și asta în ciuda faptului că, în mod evident, nu se percepea pe sine în acest mod. Nu își revendica înțelepciunea, așa cum nu revendica nimic din cele umane și trecătoare. Pentru cei care reușesc, măcar pentru o clipă, să vadă dincolo de nimic, oferea ceva reconfortant pe termen lung: zâmbetul deschis și sincer în fața nimicului.

    L-am cunoscut, așadar, mai bine pe Facebook, un fapt care demonstrează, dacă mai este nevoie, că nimic nu este rău sau bine în sine sau de la natură, ci datorită nouă, a oamenilor, ai celor care le folosim bine sau rău, eventual fără să ne dăm seama că doar ne folosim de ele. Sau de ei.

    Și chiar dacă nu-mi era la îndemână și nici în interes, la un moment dat am realizat că Mihai Șora, dincolo de toate și de toți, este unul și „de-al nostru”, în fond s-a născut între Timișoara și Arad, în satul Ianova, acolo unde tată-l său, cu școli făcute inclusiv la Arad, s-a stabilit ca preot ortodox. Și care era de loc din Feneriș, de lângă Beliu, din Bihor, la nici cincizeci de kilometri de locul de naștere al celui care vă scrie aceste rânduri.

    Ilustrez această realitate superfluă prin fotografia din 1987, moment surprins la Valea Vinului, în Bistrița, la o întâlnire cu scriitorii, Aradul fiind reprezentat de tânărul din dreapta. Asta dacă îl recunoașteți pe Vasile Dan.

    Mihai Sora in tinerete

    Dar toate acestea nu au importanță, sunt nimicuri de care ne agățăm atunci când vrem să spunem lucrurilor pe numele lor adevărat, dar mereu de negăsit, ceea ce trebuie să acceptăm, indiferent dacă realizăm asta sau nu, este că, în cele din urmă, rămâne un singur lucru cu adevărat important: realizarea binelui.

    Iar din această perspectivă viața lui Mihai Șora a fost și este exemplară. Este pentru că, da, există în mod sigur o viață și după moarte, cea care rămâne pentru cei rămași, cea care este împrumutată de aceștia atunci când vor să indice realități și adevăruri care îi depășesc. Șora a trăit peste o sută de ani, a văzut tot ce poate vedea un om care trăiește destul ca să vadă, dar tot ce a văzut și a trăit i-au întărit încrederea în lumea de dincolo de nimicuri.

    Ilustrez această ultimă afirmație cu o caracterizare dintr-o informare venită din partea sursei „Zola”, evident lucrător la editură, locotenent-colonelului de Securitate care avea „grijă”, în 1962, de Mihai Șora:

    „În ceea ce privește comportamentul său în viață, e departe de a se lăsa la voia întîmplării: pare posesorul unor certitudini absolute, de tipul celor ce stau la baza vieții sufletești a țăranului, înrădăcinat în propria sa experiență de viață, aceeași de veacuri pînă mai ieri și cu neputință de clintit: cuviincios, dar fără servilisme, dîrz, fără ostentație teatrală, suplu fără calcul de interese, din instinct, el se conduce după un canon de omenie în care intră și conștiința demnității omului și necesitatea de a înțelege slăbiciunile firești ale firii omenești și capacitatea de a sări în ajutorul cuiva. Foarte bun la inimă, ȘORA poate înfrunta primejdia de a părea neprincipial doar ca să ajute cuiva față de care simte compasiune. E uman și cald, generos și cinstit”.

    Și așa va rămâne!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. În timpul manifestațiilor de stradă împotriva OUG 13/2017, Mihai Șora și-a făcut publică poziția:

      „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.”
      Ceea ce nu ar fi fost foarte rau pentru dansul, pentru ca ar fi retrait niste ani in care ar fi fost iarasi mare personaj prin guvern.
      Este unul din multele „personalitati” care pot cu usurinta sa activeze si in guverne comuniste si in guverne democratice, pentru ca isi dau seama ca anterior au facut o greseala, nu au inteles exact despre ce era vorba si apoi isi revizuiesc atitudinea. Cel mai reprezentativ personaj din aceasta categorie este probabil Petrov (alias Basescu), care a parcurs cu usurinta drumul de la comunist la intaiul anti-comunist al tarii sau de la turnator la mare combatant impotriva turnatorilor.
      Ce-i unea pe cei doi ? … poate filosofia (sau macar filosofii)

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Da, imi cer scuze pentru momentul nepotrivit pentru a aduce in discutie si aspecte negative, in opinia mea, din activitatea domnului Sora.
      Reactia mea a venit in contextul in care laudele ce i se aduc („…viața lui Mihai Șora a fost și este exemplară.”) mi se par exagerate si nu sunt un adept al zicerii ” despre morti numai de bine”. Inclusiv domnia sa stia si recunostea ca a comis o serie de greseli in viata lui, cum ar fi cea ca s-a lasat pacalit de politica lui Stalin, devenind membru al partidului comunist. Apoi a ajuns sa faca parte din „gasca” Anei Pauker, care, printre altele, sustinea ca Basarabia trebuie sa fie parte a Rusiei.
      Raman la parerea mea, ca Mihai Sora a fost un personaj complex, cu bune si rele si ca viata lui NU a fost una exemplara.
      As fi apreciat daca erati mai explicit in legatura cu informatiile eronate pe care le-am prezentat in mesajul anterior, lucru care m-ar fi ajutat sa ma documentez mai bine si, poate, sa ajung la adevar.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Desigur, e un personaj complex. Nu uitați a trăit peste o sută de ani și a trecut prin foarte multe. Faptul că a intrat în Partidul Comunist Francez, principala forță a rezistenței antihitleriste din Franța ocupată e un merit, nu ceva condamnabil. Iar în guvern comunist, concret, nu a fost membru. A fost consilier al Anei Pauker, mai precis traducea documente din franceză, după care a lucrat mai mult la edituri. Cred că ”raportul” informatorului din 62, pe care cu schepsis l-am pus la sfârșit, descrie foarte bine cum îl vedeau comuniștii. După așa un raport, făcut în comunismul pur și dur, nu prea mai are sens să cântărești contribuția și relația sa la comunismul românesc. Eu, de altfel, am insistat pe anii din urmă, acei ani în care a devenit ceea ce rămâne în memoria comunității: un om care, trecut prin multe, și-a păstrat până la capăt omenia, folosindu-se de experiența sa tumultoasă în cel mai bun sens.

        0 voturi
        +1
        -1
    3. „Discutasem îndelung cu prietenii mei din studenție despre procesele staliniste din anii ’30, știam exact care le fuseseră dedesubturile, dar pe vreme de război s-a înfiripat (sau, cel puțin, așa mi se părea) un fel de democratizare reală, s-au deschis bisericile etc. Totul s-a dovedit, în cele din urmă, a nu fi fost decât o manevră prin care Stalin voia să-și câștige o platformă populară;…” zicea Mihai Sora, argumentandu-si aderenta la comunisti si de aici am tras concluzia cum ca dansul considera ca a facut o greseala. Desigur, mai era si argumentul ororilor comise de Hitler.
      Apoi a lucrat ca referent de specialitate in Min. de Externe condus de Ana Pauker (asa zice Wikipedia) si de aici concluzia mea ca ar fi fost cumva angajatul Guvernului Romaniei. Posibil sa nu am dreptate si sa fi fost doar un consilier al Anei Pauker, dar totusi, pentru mine ramane un mare semn de intrebare colaborarea intinsa pe ani de zile intre el si un personaj atat de … sa zicem controversat, cum a fost Ana Pauker. Sa se fi lasat pacalit si de ea, asa cum zicea ca a fost pacalit de Stalin? M-as mira, pentru ca ideile ei antiromanesti erau binecunoscute.
      Raportul acelui informator intr-adevar suna foarte bine, dar eu unul prefer sa ma bazez mai mult pe faptele omului decat pe perceptia altora asupra faptelor sale.
      Inteleg si faptul ca d-voastra ati insistat mai mult pe anii din urma ai vietii sale, dar, sincer sa fiu, pe mine nici acestia nu m-au convins ca Mihai Sora este omul pe care ar trebui sa-l elogiez. Recunosc, nu am citit prea mult din scrierile sale (nici macar cele de pe FB,avand in vedere ca nici macar nu am conturi pe astfel de retele), ci i-am cunoscut actiunile si opiniile doar de prin ziare si tv. Prin prisma acestor aspecte e posibil sa stiti mai multe decat mine si parerea d-voastra sa fie cea corecta; nu exclud acest lucru. Eu doar am incercat sa exprim opinia mea, din datele pe care le am eu.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • O discuție care mi-a făcut plăcere. De ar fi toate așa pe FB sau la comentariile de presă.
        În mod cert, Șora nu a fost un sfânt. Însă, mie cel puțin așa îmi pare, a reușit mereu să iasă din situații limită cu cea mai mică pierdere de identitate. Este un lucru mare. Fără să am nicio dovadă, îmi place să cred că relația sa cu Ana Pauker a fost bazată mai mult pe o simpatie reciprocă ca de la femeie la bărbat. Ceea ce explică multe. În fond, dacă vă uitați la poza aceea din 87, în care avea deja 71 de ani, nu ați zice că nu vedeți un bărbat viril și fermecător.
        Dar, ca să fiu cinstit până la capăt, nici eu nu îl cunosc atât de bine pe Șora să-mi percep punctul de vedere ca infailibil și singurul adevărat.
        Ceea ce este însă fără dubii: a fost un personaj remarcabil și demn de atenție.

        0 voturi
        +1
        -1
    4. O atitudine mult mai demna si mai pe gustul meu in perioada post-decembrista a avut-o, de exemplu, Regele Mihai. Venit si el cu un bagaj istoric imens, a avut o decenta si demnitate care mie mi-au placut mult mai mult decat ceea ce a facut domnul Sora, care a incercat iarasi sa fie ceva prin guvern (cabinetul Petre Roman) si a reintrat intr-o balacareala nepotrivita unui intelectual cu prestanta. Una peste alta, Dumnezeu sa-l ierte! si istoria sa-l judece si ea corect, dupa faptele si realizarile sale.
      ******
      Deci inceputa oarecum cu stangul, eu amintind, nu foarte inspirat, de fostul presedinte, iar d-voastra replicand taios cu „…nu prea avem despre ce discuta…”, discutia a fost si pentru mine una placuta. Va multumesc si ne mai „reintalnim”, poate, pe alte subiecte.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Cu Regele e o altă poveste. În ceea ce mă privește, încă la vremea respectivă consideram că era soluția de integrare rapidă a țării în civilizația europeană de care am fost tăiați de comunism. Și, din câte îmi aduc aminte, Șora cam tot așa considera…

        0 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.