Citesc că a fost premiată echipa Teatrului de Marionete, singurul de acest fel din țară. Mă bucur sincer, îi cunosc bine pe cei de acolo, Teatrul de Cameră în limba maghiară este găzduit de ei.

Fără ajutorul specialiștilor și angajaților Marionetelor, în frunte cu Ghiță Mureșan, n-ar exista acum în oraș și un teatru în limba maghiară, o trupă mică, lucrând mai mult cu artiși invitați din alte părți, dar care a adus, în ultimii cinci-șase ani, mai multe premii prestigioase pe cap de locuitor în oraș decât oricare altul din restul instituțiilor de cultură arădene.
Parcurgând știrea aflu însă ceva care mă întristează și mă deprimă în același timp și pe loc.
Premiul oferit artiștilor de la Marionete, cu ocazia împlinirii a 65 de ani – ca să vezi, mai tineri cu cinci ani ca Domide! – de la primul spectacol a constat într-un buchet de flori oferit de către directorul conglomeratului cultural de la Arad – Marionetele de fapt nu mai sunt o instituție de sine stătătoare -, Bogdan Costea.
Sigur, gestul e frumos, însă mă așteptam la ceva mai mult. Teatrul acesta, unic în țară, care oferă prichindeilor spectacole care le marchează copilăria și tinerețea, reprezintă de fapt o formă de educație neprețuită mai ales acum în era digitală când copiii sunt rași pe creier cu telefoane deștepte, tablete și laptopuri.

Mă așteptam să vină cineva din conducerea orașului, mă așteptam la o recunoaștere bănească, la ceva care să arate că oamenii de la Marionete sunt într-adevăr respectați și cinstiți de cei care administrează orașul, și sunt recompensați cât de cât chiar dacă nu la nivelul Doreilor asfaltărilor naționale.
E adevărat, este campanie electorală iar copiii nu au drept de vot, aleșii și candidații au lucruri mai bune de făcut. Să participe de exemplu la Raliul Aradului sau la emisiuni electorale pe la televiziuni, să se arate în public la meciurile UTA-ei și la happeningurile publice din fața Palatului Administrativ.

Nu știm, n-avem cum, experiența ne-ar zice că nu neapărat.
Dacă candidații, în frunte cu primarul, vor onora spectacolele Festivalului de Teatru Nou? Cu atât mai mult cu cât acest festival a fost inventat să înlocuiască Festivalul de Teatru Underground după scufundarea definitivă a acestuia în urma măsurilor culturale luate mai de mult de primar și stafful său impregnat de năzuințe artistice și creative.
Între un marș pe biciclete și un tur cu mașina de raliu, oare mai încape acolo și o piesă de teatru nou în care îl pot vedea și pe Bogdan Costea?
Măcar pentru atâta și ar merita, în fond Costea a fost cel care i-a onorat pe artiștii de la Marionete cu un buchet de flori, scutindu-i pe cei cu adevărat importanți de gestul acesta consumator de timp electoral. Nu știm dacă versatilul actor și impugnabilul director al Teatrului Ion Slavici, teatru în care, de altfel, se organizează Festivalul de Teatru Nou, a participat și Domnia Sa la Marșul Bicicliștilor, nu știm nici dacă se va da cu edilul-șef cu mașina la raliu, reținem însă caracterul polisportiv și multicreativ al mișcării teatrale din oraș.

Încheiem, desigur, cu bicicliștii și cu Domide.
Pe Domide îl scoatem de la început de pe lista agenților electorali, aniversarea a șaptezeci de ani de viață ai Roșcovanului fiind o simplă coincidență. Mai precis, invers: campania electorală de acum este coincidența, sărbătorirea celui mai bun fotbalist din Arad în cadrul acestei campanii nu poate fi imputată lui Flavius, n-avea cum să împlinească frumoasa vârstă după ce se termină campania iar candidații se liniștesc și-și văd de treburile lor pe la casele lor cu piscină și boscheți de trandafiri, desigur.
Prezența primarului la omagierea lui Domide se impunea, n-avem ce zice, a lui Bulumac de asemenea, chiar ne mirăm cum de nu au trecut toți pe acolo. Nu de alta, dar puteau să se mai impregneze cu măcar un strop din modestia și bunul simț al marelui fotbalist și, poate, după aceea treceau și pe la Marionete să le înmâneze sărbătoriților de acolo un buchet de flori.

Cât despre bicicliștii Aradului, tot de Flavius ne amintim.
După una dintre ieșirile cu echipa în lume – informațiile mele se referă la  Olanda, pentru meciul cu Feyenoord, doar cel în cauză poate să confirme sau nu – fotbalistul s-a reîntors cu o bicicletă mai deosebită. Nu știu, poate că era un Chopper ca cel din poz(iți)a săptămânii de mai jos, devenit iconic între timp.
Normal, pe vremea aceea Aradul era orașul bicicletelor în România tot așa cum Olanda era țara bicicletelor din lume. Nu știu de ce, îmi amintesc că era portocalie – poate doar asociez greșit cu oranjul olandez -, cert este că bicicleta lui Domide era mult mai interesantă și valoroasă pentru arădeni decât Range Roverul de acum al familiei Pistru sau Bentley-ul domnului care se ocupă cu fierul vechi și programul Rabla.
Ne întrebăm așadar, din moment ce primăria tot încearcă să înghesuie totul în campanie și să paraziteze fiecare clipă de viață normală a arădeanului, de ce nu s-au gândit să-l omagieze pe marele nostru fotbalist oferindu-i, pe lângă titlul de cetățean de onoare, o bicicletă, ceva acolo…
Pe lângă buchetul de flori, nu erau rău nicio mașină. Dintr-asta mai normală așa, că pentru raliuri n-aș crede să se omoare Roșcovanul…
Și nici pentru statui!