Să pornim de la ideea atât de iubită serviciilor secrete că nu știm mai nimic iar ceea ce știm este în cel mai bun caz inexact. Sau fals de-a dreptul.

Știm cu toate acestea că omul nostru din Târnova a ajuns în nici douăzeci de ani general cu trei stele, comandant de facto al SRI, cel mai important și vizibil serviciu secret al țării.

Să trecem peste entuziasmul infantil al poveștilor cu agenți secreți și spioni care salvează lumea, să rămânem mai bine la ideea că acest SRI este în continuare fața puternic fardată a Securității.

Nu neapărat prin scopuri, ci prin mijloace și metode dar mai ales prin naștere.

Nu dezvoltăm ideea, mergem mai departe pe firul roșu călăuzitor care se pierde la un moment dat în  hățișul secretelor oficiale și neoficiale, în imprecizia mlăștinoasă a confuziei dintre servicii de informații și contrainformații, respectiv poliția secretă politică.

Ca orice imprecizie și lejeritate organizatorică și legislativă, această imprecizie naște, precum somnul rațiunii, monștri iar, ca să fim exacți, în acest caz este vorba de monstrulețul de familie al oricărei democrații care este corupția.

Povestea în sine ține de practica și teoria conspirației.

Un tânăr nu neapărat ieșit din comun este protejat și ghidat de cineva din familie aparținător serviciilor spre vârful ierarhiei. Nimic deosebit, practica este arhicunoscută, activitatea aceasta presupune relații bazate pe control și lipsă de încredere, discipolul este ales și nu selectat, iar dacă operațiunea reușește cel din spatele ei devine cu atât mai puternic și influent.

Puternicul și influentul personaj se numea Dan Gheorghe, o rudă după mamă, cel care a avut grijă încă din anii nouăzeci de cariera pupilului Florian Coldea, mai ales după ce acesta a rămas repetent la Politehnica din Timișoara –  înainte, la Arad, a terminat Liceul Nr 11 la seral – iar în acest punct am ajuns la momentul „injinier” al carierei sale fulminante.

Dan Gheorghe, general de după Revoluție, a fost un securist model, Decembrie 89 prinzându-l maior la USLA, devenind la mijlocul anilor nouăzeci, pentru o vreme la concurență cu Măgureanu, unul dintre cei mai importanți „operativi” din jurul lui Iliescu, unul care avea, printre altele, și „misiunea de onoare” de a asigura continuitatea dintre Securitate și SRI. Un adevărat „croitor” al noilor realități cu sarcini de recrutare a „pifanilor” de încredere.

Am ajuns astfel la momentul în care Florian Coldea devine spion cu acte în regulă.

La nici 37 de ani este deja general, înaintat, ocolind algoritmul firesc, de către Băsescu, cel care avea nevoie de un om de încredere la vârful SRI.

Se impune atenției publice în 2007 cu ocazia afacerii Hayssam, acționând pe teritoriu străin, ca un adevărat spion, iar prin asta apare una dintre problemele majore ale fenomenului Coldea: diminuarea importanței unor structuri conspirative, înainte de toate ale SIE, în favoarea SRI.

Nimic original, concurența acerbă dintre diferitele structuri de informații este arhidocumentată, amiralul Canaris datorându-și faima tocmai acestui fenomen.

Mai grav, cel puțin pentru ordinea dorită și trâmbițat democratică a regimului, este faptul că generalul Coldea, cu susținerea evidentă a președintelui Băsescu, devine spion-șef și pe plan intern.

Iar cu aceasta am ajuns la zi, altfel spus în miezul fierbinte al afacerii Coldea așa cum ni se înfățișează ea în aceste zile tumultuoase.

Lupta împotriva corupției – a nu se uita, România este considerată în continuare, în majoritatea raporturilor specializate, cea mai coruptă țară din UE – a fost oficializată prin crearea DNA în 2002, una dintre condițiile aderării petrecute cu cinci ani mai târziu în 2007.

DNA-ul a devenit astfel încetul cu încetul stat în stat, de fapt un fel de braț al UE și SUA în România, legislația, chiar cu ciuntirile ulterioare, acordându-i o independență de neimaginat până atunci pentru o structură juridică românească.

Nu e mare lucru să-ți dai seama că această nouă structură juridică, ce părea impenetrabilă, era ca paiul în ochi pentru reprezentanții de vârf ai statului românesc, indiferent că se numeau Ion Iliescu sau Traian Băsescu.

Nu întâmplător, cariera fulminantă a lui Coldea începe după înființarea DNA, în 2005, când este înaintat de la maior la locotenent-colonel, devenind de fapt comandantul SRI, indiferent de cine era civilul la comanda oficială.

Coldea a consumat deja doi comandanți (Timofte, Maior) și era să-l consume și pe al treilea (Hellvig) dacă nu se producea defecțiunea Ghiță, asta în ciuda faptului că nu se poate lăuda cu nimic spectaculos în perioada de dinainte, reușind să rateze din prima (1995) și examenul de licență la Academia Națională de Informații, fiind trecut subofițer până când n-a intervenit decisiv mai sus numitul general Dan Gheorghe, cel care până-n 2005 a fost, printre altele – interesant, nu-i așa? – și director adjunct al SIPA, Serviciul Independent de Protecție și Anticorupție al MI.

Mărirea și decăderea lui Coldea, așadar, se datorează rolului său desemnat și asumat de a controla operativ DNA în favoarea președintelui Băsescu.

La început mai mult în favoarea lui Băsescu, cu trecerea timpului mai mult în folos propriu!

Acest rol a fost îndeplinit cu maximă eficiență, despre restul succeselor lui Coldea pe planul muncii de informații nu prea avem cunoștință dacă facem abstracție de afacerea Hayssam și de bilețelele cu persoanele șantajabile găsite de Geoană, o altă diversiune în interesul președintelui și care miroase a poliție politică.

Mai mult decât atât, Coldea și SRI au reușit să sape adânc la fundamentul credibilității DNA prin impresia creată că între cele două instituții nu există diferențe semnificative, astfel încât la ora actuală opinia publică, manipulată covârșitor de o presă controlată de personaje care, în mod sigur, au de ce să se teamă de DNA, nu mai face nicio diferență, așteptând cu înfrigurare căderea Codruței Kövesi, partea a doua a Binomului, după celebra formulă a sulfurosului Ion Cristoiu.

Numai că aici, în acest punct, s-ar putea ca cei interesați să întâmpine o mică problemă.

În afara unor zvonuri recirculate cu obstinație, nu există nimic concret care să lege DNA-ul Codruței de fojgăiala otrăvitoare din SRI, de nenumăratele relații dintre acest serviciu și marea corupție din țară.

Ghiță cel locvace fiind un simbol al acestei simbioze, până acum, în afara alăturării pur profesionale cu generalul în cădere liberă, nu a reușit să producă nimic compromițător la adresa șefului DNA.

Dacă mergem pe idee s-ar putea să fim obligați să recunoaștem că generalul Coldea a picat tocmai pentru că nu a reușit să-și ducă misiunea până la capăt, DNA-ul a rezistat, fiind nevoie de alți oameni, alte încăperi și alte glasuri pentru neutralizarea definitivă a instituției simbolizate de Codruța Kövesi.

PS. În Noiembrie, anul trecut, Laura Codruța Kövesi a fost distinsă cu ordinul suedez Steaua Polară, în grad de comandor, pentru rezultatele obținute în lupta anticorupție.

La Ambasada suedeză au fost prezenți diplomați din mai multe țări, inclusiv ambasadorul SUA, cel care a asigurat-o pe Doamna Kövesi de  susținerea fermă din partea țării sale.