Sunt oameni care cred că pot minți la nesfârșit, amăgindu-se cu ideea că cei din jur sunt prea proști ca să-și dea seama. Ideea este întărită mai nou de virtualitatea lumii în care trăim, de multiplele posibilități de mediere ale contactelor și relațiilor noastre cu ceilalți.

Dacă acum o sută de ani orice contact însemna întâlnire fizică, mai nou majoritatea întâlnirilor noastre sunt virtuale, mediate de telefon, mail sau chaturi audio-vizuale. Această realitate ne introduce într-o lume a mirajelor și fanteziilor asemănătoare cu cele cu care până acum erau obișnuiți doar liderii, marii oameni retrași din lume, înconjurați de curți bine apărate, de gărzi, lachei și slugi care aveau un singur țel: să-și protejeze stăpânul de realitatea brută, de adevărurile prea dureroase, de confruntările neplăcute.
Cu atât mai mult, liderii de astăzi se pot ascunde de realitate atât în spatele puterii lor concrete cât și în spatele celei oferite de virtualitatea existenței lor cotidiene. Pe facebook, la radio sau televizor, în videoclipuri și diferite alte materiale de imagine și propagandă realizate cu un scop precis, politicienii noștri, locali sau naționali, se pot amăgi și pot încerca să ne înșele cum știu ei mai bine.

*

Ați ghicit din nou: vreau să vă povestesc la început de Cupa Davis și de primarul nostru. După materialele de imagine emise legate de marele eveniment – nu chiar atât de mare, totuși, dacă joacă nr. cinci sute mondial cu numărul o sută cincizeci – rămâi cu impresia că Gheorghe Falcă este primul jucător al echipei române de Cupa Davis.
Filmulețul realizat pentru această ocazie, în care, singur într-un oraș pustiu, primarul lovește cam stângaci mingea de tenis care zboară veselă peste un oraș fericit dar pustiu în continuare, nu spune doar ceea ce vroia să transmită întâiul edil: datorită lui avem acest oraș splendid și tot datorită lui avem ocazia să-i vedem la treabă pe cei mai buni tenismeni români și sloveni.
Exagerarea poate fi surprinsă deja în acest mesaj explicit, știut fiind că sportul românesc suferă din toate încheieturile, bazele sportive bine întreținute și de nivel cât de cât european sunt puține – vezi cazul cu Arena Națională -, aducerea unui eveniment sportiv la Arad nu ține de nimic altceva decât de bani. Dacă asiguri condițiile minimale și ești dispus să cheltuiești pentru asta ceva din bugetul urbei, nimic mai simplu. Totul se reduce la bani.
Minciuna cea mare este însă implicită în videoclip și constă în modul autoritar și egoist-exclusivist în care ne apare primarul tenisman. Singur, cum v-am spus, deasupra tuturor, izolat în propria-i fantezie, filmulețul obține efectul contrar celui dorit: realizăm, mulți doar subliminal dar cu atât mai dureros, că nu, în acest film nu primarul este pentru oraș, ci orașul pentru primar.
Dacă filmul este, și este, un material de propagandă electorală, mesajul său nu poate fi favorabil celui care a dorit să transmită, în mod cert, cu totul alt mesaj.
Poate era mai bine pentru el dacă înțelegea să lase chestiile acestea de propagandă și imagine în seama celor care se pricep cât de cât și nu confundă propriile fantezii și dorințe cu realitatea crudă. Tot așa, poate era mai bine dacă meciul de tenis era văzut ca o posibilitate de destindere pentru arădenii iubitori de tenis, nu ca un bun prilej de acțiune electorală. Poate așa, scaunele ocupate pentru prietenii politici și posibilii aliați electorali nu rămâneau libere, putând fi ocupate chiar de iubitorii de sport pomeniți, chiar dacă despre aceștia nimeni nu putea știi precis cu cine votează.

*

Și pentru că veni vorba de imagine, remarc activismul debordant al lui Dacian Țolea, nehotărâtul repezit al familiei pe care eu îl credeam mai tânăr. Nu, Adrian este mai june cu doi ani, ceea ce nu schimbă fervoarea cu care cei doi, fără să se atingă, merg în aceași direcție: demolarea imaginii, atât cât se mai poate în aceste condiții, primarului cu reverul nesigur. Dacă Adrian este prezent la mai toate ocaziile mondene – premiile ARQ, Direcția 5 – Dacian este omniprezent pe Facebook, trăgând din toate pozițiile.
Despre premiile ARQ nu voi vorbi aici, prea mulți dintre oamenii pe care îi simpatizez s-au lălăit pe acolo de parcă se credeau pe covorul roșu al Oscar-urilor, în timp ce ei se aflau la o acțiune de promovare a site-ului pomenit, remarc doar zâmbetul profesionist al lui Adrian, elegant ca totdeauna și aflat mai mereu în compania unor femei frumoase. E și asta o strategie, nu zic, dar poate nu neapărat în Arad.
În schimb, Dacian desfășura în ăst timp o activitate febrilă, mergând până la a-l căuta pe Facebook pe Cuțu, pardon Guțu, vicepreședintele mazilit pentru lezmajestate al CJA, să-i dea sfaturi cum să-l traducă pe tenismanul numărul unu al Aradului. Hai, nu fiți copii, nu de Marius este vorba! Imagologic observ doar în treacăt așa că ăștia de la PPDD – mai există partidul acesta? – nu se pot ascunde din cauza numelor indiferent în câte partide s-ar băga: Guțu, Țițirigă, cu asemenea nume nu te miri că te-a băgat în politică șoricelul lacom care acum stă la pârnaie și se uită, probabil, în oglindă să știe unde să-și dea palme de prost ce-a fost.
A mai postat – de Dacian vorbesc – și o emisiune mai veche de pe Baricada cu tenismanul atomic – Baricada-i un post de televiziune online arădean, dacă n-ați știut – să-l vedem pe om în toată splendoarea sa și să ne minunăm.
Nu mai era cazul. Tocmai l-am văzut la tenis, singur și superb, între Ilie Năstase și Țiriac Magnificul.