Observați de la început că nu am pomenit de investitori.
E simplu: despre ei, mai ales că, după tatonări și negocieri de luni întregi, deocamdată au fost refuzați, numai de bine.
Trebuie să fi netot ca să te iei de niște oameni care doresc să bage bani într-o afacere care să le aducă înainte de toate imagine și dacă se poate eventual un mic profit acolo. Dar chiar dacă, având în vedere despre ce vorbim, nu aduce profit, măcar să nu fie în pierdere. Nu de alta, dar afacerea în pierdere este un nonsens, în afaceri nu există îngeri, iar omul de afaceri care dă chix mereu este de fapt un ratat.
Trecem așadar la obiectul afacerii: fotbalul.
Problema cea mare cu fotbalul în România e că nu este o afacere. Spun asta pentru suporteri: făcând abstracție de acele cinci-șase campionate occidentale, unde se învârt cam 80% din banii particulari în fotbal, în restul lumii sunt mari probleme. Că de nu ar fi, șeicii arabi ar investi în România sau Croația, nu în Anglia, Franța sau Spania. Că de ar fi bani particulari serioși și eficienți în fotbalul românesc, nu ar fi o problemă să îi achiziționăm la UTA pe bătrâneii Messi sau Ronaldo, asta ca să nu spunem de jucători de prim rang liberi de contract din marile campionate. Numai că noi nu avem bani nici pentru ei, trebuie să ne mulțumim cu jucători de divizia a doua din Argentina sau cu cei cât de cât mai răsăriți din Albania sau Lituania. Nu neapărat mari forțe fotbalistice, sper că suntem de acord. Și să nu venim cu Gigi Becali, că povestea sa este despre altceva. Ajunge să ne uităm la eforturile lui Gică Hagi, acest Maradona al Carpaților, cum este cunoscut în Occident, un fotbalist de excepție, umblat prin marile campionate despre care am pomenit și cu bani destui pe care i-a băgat în Viitorul Constanța. Cu toate acestea rezultatele internaționale nu vin.

Având toate acestea în vedere și încă multe altele pentru care nu avem acum timp și spațiu, ceea ce s-a întâmplat la Arad în ultimii opti ani poate fi considerată o mică minune.
Cum am formulat sâmbătă (Pola Zilei: Quo vadis, UTA?), UTA a fost resuscitată din moarte clinică și în nici opt ani a devenit un fenomen în fotbalul românesc. Trecem peste faptul că la începutul acestei perioade echipele de copii care se băteau pentru titlu erau cele de la Atletico și Viitorul lui Hagi, dacă tot am pomenit de el, să reținem reconstruirea clubului înființat de baron și crearea unei emulații în jurul acestui fenomen fără pereche în Arad. Și nu numai…
Toate acestea s-au realizat pe baza susținerii financiare a primăriei arădene, ceva firesc în fotbalul românesc, respectiv prin priceperea, ca să nu zic competența, unui om.

Și aici mă opresc nițel. Atunci când spunem primărie, din păcate, trebuie să ne gândim automat la Ghiță Falcă. Altfel spus, nu e vorba de banii arădenilor redirecționați la UTA, ci de omul care a găsit să își facă imagine în acest fel. Pe banii arădenilor, cum ar veni. Dar, de fapt, nu banii sunt problema, ci omul care i-a direcționat spre club. Nu intru în amănunte, cei interesați se pot documenta retroactiv. De câte ori, în cei șapte ani de atunci, subsemnatul a insistat pe influența nocivă a lui Ghiță Falcă. Și nu doar la club, ci inclusiv la construcția cu firme de casă a noului stadion, o copie nereușită și nefuncțională a unui stadion din Anglia. Asta doar ca să rămânem la subiect.
Iar în timp ce se întâmplau astea un om lucra la ceea ce a devenit acum UTA. Da, l-a chemat Falcă, fiindcă nu-i prost doar viclean și fără scrupule. Avea un motiv simplu, un argument fără probleme: acest om era singurul care avea o afacere funcțională în fotbal în Arad.
Pe Alexandru Mészár – Soanyi pentru presa arădeană, ceea ce spune multe despre modul lui de a fi -, l-am cunoscut întâmplător acum 4-5 ani. Spun asta pentru cei care mă bănuiesc de nu știu ce interese obscure. Stăteam la masă pe o terasă cu cineva care îl cunoștea, așa că, trecând pe acolo, a venit la noi. Și nu doar așa, ci ca să ne dea insigne și calendare cu UTA, având în vedere că tocmai se afla într-un periplu de ”sensibilizare” a oamenilor mai importanți pentru echipă. Ulterior ne-am întâlnit de mai multe ori, odată inclusiv atunci când fiică-mea și-a făcut rost de un tricou UTA pe care o poartă de atunci cu mândrie peste tot unde umblă prin Europa.

A-l scoate acum pe Mészár țap ispășitor mi se pare că este autogolul de care am pomenit în titlu.
În ceea ce privește rolul său, este evident că a făcut tot ce a fost posibil și ce i-a stat în putință ca influența nefastă a politicului și a lui Ghiță Falcă să fie cât mai mică, dar, desigur, pentru asta, având în vedere cele știute de o țară întreagă despre Ghiță și despre cum merg ”treburile” pe la noi, a trebuit nu de puține ori să cadă la înțelegere. În chestiuni mai puțin importante din perspectiva interesului pentru ca UTA să revină acolo unde îi este locul și acolo unde cu țoții dorim, începând cu statuia baronului din stadion.
A-l identifica acum pe Mészár cu europarlamentarul cu care a fost obligat să colaboreze timp de opt ani este greșeala fatală, a-l face singurul responsabil pentru eșecul negocierilor cu grupul din jurul lui Apreutese dovedește clar că nu vedem pădurea de copaci.
Și pentru că sunt câțiva pe care-i știu personal, în frunte cu Ghiță, dar și pe Marius Grada, cu care am lucrat la un moment dat în aceeași redacție, uite, îmi permit – nu ca să mă dau mare, doar pentru că sunt, cred, singurul dintre toți care a văzut meciul UTA-Feyenoord – să fac o chemare la pace.
Ea începe cu rugămintea către Ghiță să facă pasul înapoi.
Și nu doar așa, de ochii lumii, cu texte cu ghiocei, că pe astea le știm cam de mult. Să renunțe la ”control”, chiar dacă, se știe, pentru el asta înseamnă totul.

Mai sunt destule, Ghiță dragă, în care îți poți arăta puterea, lasă-i pe oamenii care se pricep și care vor să facă ceva pentru fotbalul arădean să stea liniștiți la tratative pentru a asigura strălucirea în continuare a simbolului unui oraș oricum văduvit de multe altele. Asigură-i de sprijinul fără condiții a primăriei – în fond și Bibarț doar atâta așteaptă – și lasă-i să își vadă de treabă și să găsească împreună, conducerea în frunte cu Mészár și investitorii, soluția cea mai bună pentru viitorul clubului.
Spun asta pentru fanii care îl vor acum la micul dejun pe Mészár, vorbind de o mafie inexistentă în casa mortului. A fi fan este una, a conduce cu pricepere un club de fotbal este cu totul altceva.
Fără să mai vorbim de bani.
Dacă nu există pricepere, cumpătare și competență, banii sunt buni la știți voi ce…