Încetinitorul de particule – Cântec de leagăn pentru Sergiu Bîlcea





E vorba de negocierile pentru noul CLM, cel care se formează în aceste zile.
Mai e vorba despre situația creată de alegerile de acum două săptămâni. În care PNL-ul din Arad și-a pierdut majoritatea în acest organism foarte important al administrației locale.
Până aici faptele. Urmează interpretarea și analiza jocului la ofsaid al echipelor implicate.
Să începem cu PNL. Mai precis cu Gheorghe Falcă, cel care se cramponează de ideea absolutistă: Le PNL, c’ est moi. Cu ghilotina alegerilor în spate și în zare, liderul local nu acceptă nicio relativizare a puterii sale, ținând ca orbul de bâtă de un post de viceprimar pentru Sergiu Bîlcea în condițiile în care în mod evident cifrele nu mai susțin această pretenție.
Însă Segiu Bîlcea este foarte important pentru Gheorghe Falcă, cel care are treabă la Bruxelles, dar își asigură capitalul politic prin controlul plenipotențial pe care îl exercită în Arad. Pentru asta, având în vedere jocul la ofsaid al lui Călin Bibarț, are nevoie un om de încredere și cu putere destulă pentru a-l controla pe acesta. Dacă Bîlcea nu va fi în această poziție, respectiv dacă nu va fi viceprimar, lucrurile pot scăpa din mână din punctul de vedere al lui Gheorghe Falcă.
Aceasta a fost de altfel chestiunea care a blocat negocierile cu USR/Plus din weekendul celălalt.
Această formațiune, cu doar doi consilieri mai puțin în CLM decât PNL, a venit la acele negocieri cu un singur punct fix: nici un post de viceprimar nu poate fi al PNL-ului din moment ce are primarul ales, absolut de ajuns pentru forța lor de acum din CLM. Un viceprimar, așadar, firesc al USR/PLUS-ului, celălalt să meargă la unul dintre posibilii aliați mai mici, adică UDMR sau PMP.
Propunerea a fost respinsă de Gheorghe Falcă, în fond prin asta ieșea din joc Sergiu Bîlcea și controlul de la distanță al CLM-ului din Arad. E de observat aici că pentru primarul ales, Bibarț, neinvitat la aceste negocieri, propunerea USR/PLUS era perfectă, însemnând creșterea libertății sale de acțiune în absența controlului exercitat de Gheorghe Falcă prin Sergiu Bîlcea.
În acest weekend au urmat negocieri între PNL, UDMR și PMP la care USR/Plus nu a mai fost invitată.
Gheorghe Falcă a avut timp de gândire o săptămână întreagă la Bruxelles, consultându-se eventual și cu colegii Băsescu și Tomac, ajungând la o concluzie firească în această perioadă de timp: cu cele două partide mici are majoritate în CLM, chiar dacă cam subțire, doar de două voturi, care se pot volatiliza ușor în funcție de interesele concrete ale aliaților. Dar, gândea el, având în vedere micimea celor două partide, trebuie să fie relativ ușor ca unul să renunțe la postul de viceprimar, asigurând astfel locul mult-visat pentru Sergiu Bîlcea.
Ideea era că PMP din Arad, cu un grup de începători absoluți în politică, va accepta această combinație, mulțumindu-se, eventual cu alte funcții și locuri mai puțin vizibile, iar în caz de forță majoră cu un vicepreședinte la Consiliul Județean. La o adică și cu UDMR-ul poate fi jucată această mișcare, cu atât mai mult cu cât Alexandru Mészár, candidatul lor pentru funcția de viceprimar, nu mai este de o vreme în grațiile europarlamentarului care încă crede că taie și spânzură prin Arad.
Numai că aici machiavelicul Gheorghe Falcă a făcut o eroare de calcul. N-a băgat de seamă că în cazul PMP-ului nu vorbește cu ingenuul și novicele Cristi Galea, ci cu nașul său însuși, cu marele căpitan de cursă lungă, Traian Băsescu. Cel care nu uită, nu iartă și nu are milă.
Nici UDMR nu mai este ce a fost odată. În locul omniprezentului și comodului Bognár a apărut Mészár, cel care reprezintă cel mai bine dintre toți Aradul și arădenii, dacă-i vorba până acolo, prin rezultatele remarcabile de la UTA. De fapt, problema nu este Galea, ci PMP-ul lui Băsescu, iar pe dincolo, exact invers: nu UDMR-ul este în cale, ci buturuga mică ieșită din rândurile sale numită Alexandru Mészár.
Aici suntem acum, duminica după amiază când am început să scriu aceste rânduri.
Lucrurile sunt cât se poate de clare: negocierile de până acum nu au fost pentru Arad, ci pentru Gheorghe Falcă. Pentru asigurarea puterii sale la Arad, că în județ, Hala Domnului, lucrurile sunt bătute în cuie.
Dacă stăm comozi și judecăm drept, am revenit de unde am pornit: Falcă s-ar alia cu oricine care l-ar accepta pe Sergiu Bîlcea viceprimar, renunțând eventual la post de dragul omului providențial. Deocamdată nimeni nu renunță: USR/PLUS vrea unul pentru ea și celălalt pentru un partid mic. Nu se știe precis care, normal ar fi UDMR, dar să nu uităm niciodată cine este și ce poate Traian Băsescu.
Fără USR-PLUS, partidele mici vor fiecare în parte viceprimar sau cel puțin până acum nu s-au lăsat convinse de promisiunile europarlamentarului.
Oricum, este evident că Bîlcea este ca bebelușul din leagăn, fără posibilitatea să-i fie schimbate scutecele fără ajutorul celorlalți. Postarea sa de sâmbătă în care vizionează o alianță USR/PLUS-PMP-PSD este scâncetul copilului care vrea lăptic. Lăpticul care ar putea veni sub forma unui post eligibil pe lista pentru parlamentare ale PNL-ului aflat între voluntarismul lui Gheorghe Falcă și realitatea din teren. Însă pe lângă punerea bebelușului în scutecele cele noi, cei din jurul leagănului sunt preocupați mai ales de altceva.
Cum să intoneze împreună cântecul de adio lui Gheorghe Falcă.
Eventual cu tonul dat de Bibi Bibarț…
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)