Încetinitorul de particule – Bibi și poantele sale de doi lei pe seama Aradului
Multe și mărunte, dar cu bătaie lungă.
Cam asta ar fi pe scurt sinteza evenimentelor de săptămâna trecută din Arad. Să le luăm pe rând.
Hubul mARTA – pentru cei mai puțin inițiați, este vorba de un fel de centru cultural care s-ar face în sediul fostei fabrici de mașini MARTA – e, cum ar veni, pe drojdie, după ce CLM-ul l-a scos de pe ordinea de zi, iar directorul, numit interimar, în persoana omului de teatru Ștefan Iordănescu, și-a arătat lipsa de interes pentru acest proiect, dându-și demisia dintr-un post pe care nici nu-l ocupase. Citește aici: Ștefan Iordănescu a renunțat la funcția de director interimar al hubului „mARTA” înainte să semneze contractul
Treburile devin și mai nebuloase dacă aflăm că pentru anumite posturi s-a făcut deja și concurs, iar câștigătoarea amenință primăria cu proces dacă nu i se asigură locul. Dar cum să faci asta într-o instituție care nu există?
Mai precis există în fantezia viceprimarului Ilie Cheșa și în coșmarurile lui Bibi. Fiind proiectul primului, cel de al doilea face tot ce depinde de el ca să nu se realizeze, având în vedere faptul că acest Cheșa, fiind omul lui Fifor, joacă la cacialma, fiind până la urmă tot omul lui Falcă în coasta lui Bibi. De parcă nu era destul Lazăr Faur acolo.
Așa că Bibi face tot posibilul ca proiectul lui Cheșa, cu Hubul acesta despre care nimeni nu știe exact ce poate fi, să moară în chinurile facerii, în fond ce am avut și ce am pierdut, nu-i așa? Și ca să deturneze atenția, Bibi își aduce aminte de Casa Sindicatelor din Pădurice, de situația încurcată de acolo, de datorii și alte cele. Citește aici: După ce a pierdut definitiv în instanță Casa Sindicatelor, Primăria speră la executare silită
Aici Bibi, oricât de înverșunat ar fi, urmează modelul inaugurat de predecesorul său mult urât – de Ghiță vorbim, desigur -, cel care, tot așa, s-a luptat ani la rând pentru a obține Casa Sindicatelor.
Nimic nou sub soare, așadar, ai noștri ca brazii se fac că fac, dar de fapt nu fac nimic pentru oraș, nimic care nu are legătură cu ei. Așa că Bibi se duce nițel în Micalaca să discute cu oamenii despre problemele lor și despre cum ar putea el să le rezolve. Atunci încă nu știe că nu departe de el, într-un depozit de fiare și betoane vechi zace statuia dedicată lui Petschovschi, cea de la intrarea principală a stadionului vechi, cea despre care de la demolarea de acum opt ani nimeni nu mai știe nimica. Citește aici: Petschovschi și suporterii UTA îl așteaptă pe primar să „marcheze”. Deocamdată a „centrat” pe Facebook…
Să ne oprim aici o clipă pentru a lămuri o chestiune mult-discutată după descoperirea epavei statuii în cauză. Nu este statuia care îl înfățișează pe marele fotbalist, dar este dedicată amintirii sale. Știm asta de la fiul lui Csala, cel care împreună cu fiul său, deci nepotul fotbalistului, a vizitat nu de mult stadionul. Executată de Ioan Tolan – măcar pentru asta trebuia avută grijă de ea – la cinci ani de la moartea lui Csala, nu este modelată după el, dar asta nu schimbă faptul că este legată de amintirea sa.
Și așa cum vă spuneam, cineva, un fan, descoperă epava statuii într-un depozit din Micălaca. Bibi în două minute este acolo, se fotografiază cu Minunea Blondă în fel și chip, promițând și marea și sarea. În cazul nostru ceva absolut minimal și obligatoriu: că statuia va fi ”recondiționată” și repusă în locul care nu mai există, deci acolo undeva. Nici un cuvânt despre cum a ajuns acolo și de ce nu s-a interesat nimeni de la primărie după ea, în fond, după câte știm, stadionul este în proprietatea primăriei din moment ce echipa pentru care a fost construită trebuie să plătească chirie.
Dar Bibi e ca bucata de jăratec: nu-l poți ține în mână decât dacă ești foarte rapid: înainte de întâlnirea cu statuia dedicată marelui fotbalist s-a întâlnit și cu Sergiu Bîlcea. Știți, tinerelul cela de lângă Geani, acela care pe lângă Lazăr Faur este vârful lancei numite Ghiță Falcă. Deputatul Bîlcea – că este și deputat – l-a luat la rost pe Bibi la o conferință de presă PNL despre Cetate. Citește aici: Cetatea Aradului, „mănușa cu miros de naftalină” în duelul Bîlcea-Bibarț
Șmecher, n-ai ce zice. După ce de douăzeci de ani omul care l-a făcut deputat n-a fost în stare nici măcar să ridice o schelă în jurul bisericii franciscane din cetate, vine Sergiu și i-o servește lui Bibi. Bine că nu l-a întrebat și de Teatrul Vechi. Știți clădirea aceea din centrul orașului, prima clădire de teatru din România pe care Bibi a vândut-o cu 200 de mii de euro – o casă în Grădiște, nu mare lucru, face atâta – unei fundații ale cărei fire duc direct la Viktor Orban. Iar prin el mai departe la Putin.
Numai că acea clădire, respectiv complexul numit după Hirschl, a ajuns în acest hal sub lunga domnie în Arad a omului care i-a făcut pe amândoi: și pe Sergiu și pe Bibi, asta ca să nu mai vorbim de Iustin sau Lazăr Faur. Mai mult decât atât, în aceea clădire a funcționat ultima instituție de cultură autonomă din Arad – vorbim de Casa de Cultură a Municipiului – desființată de marele om din Brad și transformată într-o sucursală bancară de pe lângă primărie.
Cu alte cuvinte atât le-a rămas celor ieșiți de sub pelerina Versace mulată pe corp a lui Ghiță Falcă: să se dea în stambă, să facă bancuri proaste, să ne dea impresia că lucrează pentru noi în timp ce sforile sunt în continuare în mâna păpușarului care i-a confecționat pe chipul și pe asemănarea cu sine însuși.
Nu e de mirare că un alt om, apropiat de ei mai mult prin relații nenaturale, iese de câteva săptămâni în public, spunând lucrurilor pe nume, punând punctul pe i-urile în paragină ale Aradului.
Spunând, adică, ceea ce trebuie să spună în asemenea momente un politician adevărat și responsabil…
Dar, că doară suntem în Aradul lui Bibi, mai bine să ne vedem noi de treabă și să admirăm mai jos un adevărat rond de seară…Și de dimineața…
Comentariile portalului
„Perfecțiunea este pe toate drumurile însă nu se poate afirma pentru că dă cu oiștea-n gard când trebuie să se exprime”. Am să vă trimit un desen (...)
Rareș Bogdan o invenție a lui Iohannis. Și desigur o ratare! Marele politician.. Nu ai ce să îi ceri... Păcălici zarzavagiu, un papagal frumos colorat cu Rolex (...)
Normal ca după alegeri să vadă lumea că "muncești!" De 40 de ani au aceeași tactică... Și noi picăm în plasa ca proștii! E mare putreziciune într-o (...)