În urma unei muștruluiri zdravene primite pe facebook, suflu și în iaurt, beau apă din bidonul cu izvor de la bucătărie, îmi arunc cenușă-n cap și spun cu voce șoptită și tremurândă: nu sunt eu de vină că reclama electorală a Domnului Caba apare și atunci când clicuiți pe articolul semnat de mine, iar dacă vă uitați mai bine, sus sunt Domnul Costea și cu Domnul Bulumac, ceilalți încă reținându-se să-și împrăștie programele salvatoare pentru Arad și pe platforma care se numește tot Arad, dar mai special un pic. Nu e nimic premeditat, așa lucrează online-ul.

Încep cu niște explicații. Normal, omul prins cu musca pe căciulă și cu mâna în stup ce să facă: se explică. Se dezvinovățește, trombonește, îți face capul baniță.

Ideea unor dezbateri electorale la care să participe toți candidații nu a fost a mea dar am însușit-o cu optimism, asumându-mi până și riscul ca astfel să-mi periclitez capitalul acumulat în 26 de ani de jurnalism independent și echidistant. Nu-mi fac probleme cu propria mea conștiință, nu-mi reproșez gestul, vreau însă să spun câteva cuvinte și pentru cei care cred că acest lucru este imposibil, partizanatul electoral ducându-i cu gândul la ideea oarecum cețoasă că cei care nu gândesc ca ei despre una și alta sau despre unul și altul sunt ca inorogii: frumoși și interesanți dar inexistenți în același timp.

Așadar, pentru început o clarificare necesară: a fi independent și echidistant în jurnalism nu înseamnă să nu ai simpatii și antipatii, prejudecăți și erori de apreciere: înseamnă doar să gândești mereu cu propriul cap din dotare și să treci peste teama de a exprima ceea ce gândești.

Chiar dacă ulterior se dovedește că ai greșit. Greșeala este de neocolit, este una dintre consecințele inevitabile ale activității umane, doar cine nu muncește nu greșește, cum spune vestita și misterioasa înțelepciune populară.

Pornind de aici, devine cât se poate de clar că dezbaterea organizată parțial și moderată integral de subsemnatul este departe de a fi fără greșeală și lipsuri, ca să folosesc și un termen familiar candidaților noștri socializați în ultimele decenii ale mileniului trecut.

Ceea ce afirm însă cu onestitate și convingere lăuntrică: este de bună-credință, iar în această bună-credință ea urmărește, prin intențiile moderatorului, interesul general al alegătorului și nu al candidaților, indiferent cum s-ar numi ei, din ce partid ar veni, cât de independenți ar fi, și cât de încrezători se arată în soarta lor de a mântui Aradul.

Întâmplarea face să fi trecut bine de vârsta la care înca visezi și proiectezi viitorul, am văzut destule să nu mă iau după cuvinte – mai ales după cele rostite de cei doritori să ajungă la o funcție publică importantă -, după aparențe și programe electorale. Dimpotrivă, am ajuns să mă bazez pe fler și empatie, pe experiența acumulată, iar în cele din urmă pe detașarea celuia care niciodată nu a urmărit câștigul imediat, iar acum a ajuns la o vârstă și situație în care acest câștig și-a pierdut orice importanță și farmec.

Astea fiind spuse, iată care au fost problemele apărute la cea de a doua dezbatere.

Intenția mea inițială a fost să asigur fiecărui candidat o prezență în dezbatere. Nici prin cap nu mi-a trecut să-i adun pe toți 11 la un loc, o astfel de adunătură nemaifiind dezbatere, ci aproape de filmul cu Spencer Tracy( mai exact Henry Fonda, așa cum îmi atrage atenția o cititoare pe Facebook): 12 oameni mai mult sau mai puțin furioși. Am optat așadar pentru două dezbateri preliminare cu câte cinci-șase invitați. Imediat au apărut însă problemele: primarul a declinat orice prezență, Domnul Luca a condiționat prezența sa de prezența primarului. Domnul Bognar a venit la prima dezbatere precizând ca va participa doar la aceasta. Pe urmă erau cei doi independenți, Doamna Pop și Domnul Filip. Pentru orice observator obiectiv ar fi fost clar că ei reprezintă mai mult întruparea propriilor ambiții, neintrând în categoria formată de ceilalți șapte-opt.

Am rămas așadar cu o dilemă imediat după prima dezbatere. Dilema există și acum, rezolvarea ei fiind imposibilă principial: să fac abstracție de umorile și umorul implicate, eliminând rapid candidații fără nicio șansă sau să mă fac că le acord șanse egale în continuare, o situație de o ipocrizie care ar egala doar falsitatea ideii că toți sunt la fel de bine pregătiți și adecvați pentru rolul pe care și l-au asumat de candidați la Primăria Aradului.

În cele din urmă m-am hotărât să-mi asum decizia renunțând la orice ipocrizie: în absența unor sondaje de încredere doar flerul și expertiza mea de cunoscător al fenomenului politic va putea decide cine sunt candidații cu șanse reale, care sunt aceia care vor obține în final scorurile cele mai mari.

Am tras linie așadar și am format un grup de cinci pe care îi consider calificați în semifinalele dezbaterilor. Desigur, nimic nu-mi garantează că acești cinci vor onora invitația mea pentru dezbaterea din săptămâna care tocmai începe. Mai am și o problemă cu Domnul Filip. Este singurul care și-a exprimat dorința dar nu a venit săptămâna trecută, fiind cu treburi în Italia. Pe urmă este situația Domnului Ciupe: până acum nu a participat la nicio dezbatere, însă s-a anunțat ferm pentru această săptămână.

Și desigur Domnul Gheorghe Falcă! Cel care, prin prezența sa, poate transforma oricare din aceste  dezbateri într-o finală. Cel care este invitat în continuare la oricare dintre dezbaterile viitoare.

Refuzul său de până acum este până la urmă de înțeles chiar dacă principial pare inacceptabil: în fond ajunge dacă va veni la ultima, cea din 3 Iunie, să se confrunte cu adversarii săi cei mai puternici sau, eventual, cu singurul care îi poate amenința postura.

Iar dacă nu vine, după aceea putem vorbi cu îndreptățire de impostură.