Nu, nu vă luați după prima impresie. Niciodată nu e bine.

Stați să vedeți ce urmează, aprofundați, cântăriți, că niciodată nu strică.

Eu, de exemplu, recunosc din inimă că mi-a plăcut și festivitatea de încheiere a Olimpiadei. A fost cum m-am așteptat după șocul festivității de deschidere: flamboaiant, excesiv, original și tipic franțuzesc.

Pe de altă parte, la concursurile sportive desfășurate pe parcursul a două săptămâni m-am uitat la întâmplare. Minus atletismul. Asta este, eu consider că sportul începe și se cam termină cu atletismul. Pe de o parte fără aptitudini atletice nu prea ai ce căuta în niciun sport, pe de alta celelalte au devenit mai mult piese de divertisment, nemaivorbind de majoritatea jocurilor care au devenit afaceri.

În sfârșit, s-a terminat și asta, uităm încet dar sigur scandalurile inerente, rămânem cu impresia generală sau cu momentul care ne-a impresionat cel mai mult. Eu rămân cu pistolarul turc, lejer și fără fițe, un fel de contraprodus al sportului de performanță. Mi-a plăcut și neozeelandezul la săritura în înălțime, știți, cel care era gata să-și împartă medalia de aur cu americanul cu care au sărit până atunci la egalitate. Americanul însă nu și nu, el se vedea doar singur cu medalia de aur. Așa că s-a mai sărit, mergând înapoi, încă o înălțime, trecută de neozeelandez, ratată de american. Asta este, niciodată nu-i târziu să te oprești, dar dacă nu te oprești la timp s-ar putea să fie prea târziu.

Foto: captură video YouTube / Eurosport

Și, da, mi-a plăcut când l-am văzut pe Mick Jagger la un joc de fotbal, dacă bine îmi aduc aminte. Pe Arsene Wenger sigur l-am văzut la un meci de fotbal feminin, iar, după ce, cu o zi înainte de terminare, l-am zărit și pe Tom Cruise, am fost sigur că festivitatea de încheiere va fi ca la Top Gun.

Dar ajunge cu Olimpiada, avem pe aici treburi serioase. Sau cel puțin așa ni se spune. Chiar și în timpul Jocurilor de la Paris am remarcat hotărârea de nestrămutat a liberalilor arădeni de a construi. Construim, asta este lozinca pentru alegeri, mai precis „Noi construim”, repetată la nesfărșit în varii și interminabile ocazii. Ultima oară am remarcat-o la urările de bine adresate lui Iustin Arghir Cionca de ziua Domniei Sale. Îi urăm și noi toate cele bune, nu avem nicio treabă cu omul Cionca, chiar dacă anumite gânduri nu ne lasă în pace.

Dar nu e cazul să-i stricăm ziua președintelui de la Consiliul Județean, cu atât mai mult cu cât șeful cel mare, cel care taie, spânzură și construiește, nu este el. Cel puțin deocamdată. Așa cum, da, putem afla din ultimele sale postări pe FB. Chiar dacă este august, liderul încă de necontestat al liberalilor arădeni, cu puțin înainte de urările de bine adresate lui Iustin Cionca, ne prezintă și starea în care se află construcția podului de peste Mureș, o investiție de milioane, cum se mai zice.

Bine, Gheorghe Falcă, așa cum îi șade bine unui lider de necontestat are păreri despre orice. Că e vorba de moartea lui Nicu Covaci sau de medaliile lui David Popovici, politicianul Falcă vine cu alese cuvinte. Nu întotdeauna corecte și nimerite, dar asta este, omul nostru, chiar dacă e doctor în jurnalism, pe bune este politician, așa cum se și autointitulează pe Facebook. Iar un politician pe aici, pe la noi, de obicei stă mai prost cu limba, pardon, cuvintele, ajunge să ne gândim la Geniul Carpaților, cel care avea o legătură mai aparte, am zice circumspect de vitregă cu limba și cu exprimarea.

Dar, și asta este cel mai important lucru, șeful întotdeauna are dreptate, ei construiesc, noi plătim, așa cum decurge asta și din licitația atribuită în cele din urmă firmei de familie. Nu, nu Tehnodomus, dar nici cu ea nu suntem prea departe de familie. Și chiar dacă aceste construcții, așa cum reiese din mai multe materiale nepropagandistice, apărute pe aici, inclusiv în Special, sunt mai mult de imagine și mai puțin pentru eternitate. Că e spital sau școală sau cine mai știe ce, în mod sigur cele ce vor fi construite cei care cred că ne administrează pe aici nu vor apuca soarta piramidelor din Egipt, asta ca să nu mai pomenim de statuile din Insula Paștelui.

Foto: Facebook / Gheorghe Falcă

Păi, da, dacă construiești, ai și de reparat, problema este să îți dai seama de unde începe construcția și unde se termină reparația. Poate ar fi bine, înainte să îți umble gura, să te uiți pe la vecini, aproape aici, în Bihor, să îți dai seama ce înseamnă cu adevărat a construi.

E o problemă generală, așa cum am putut vedea și la Jocurile Olimpice, liniile de despărțire sunt din ce în ce mai greu de trasat, unde se termină femeia și unde începe cu adevărat bărbatul mai nou nu mai este atât de simplu de stabilit ca pe vremuri. Mă rog, dacă nu ne uităm la mărunțișuri.

E ca la Hollywood, așa cum am văzut duminică seara, dacă e cazul Tom Cruise poate coborî și din cer ca să ducă flacăra olimpică la Los Angeles. Iar dacă el poate, având în vedere că timpurile sale s-au cam dus, chiar dacă ultimul Top Gun a doborât toate recordurile de audiență, de ce nu ar putea și alții.

Pentru că dacă Tom poate la Hollywood sau Paris de ce n-ar putea și Ghiță la Arad? Așa mai provincial, mai în dezacord cu verbul și cu vremurile.

Așteptăm coborârea din cer de Zilele Aradului…