Încă de anul trecut, din septembrie, când am făcut reportajul în urma furtunii devastatoare care a pus la pământ mai multe localități din județ, ne-am propus să ne întoarcem să vedem cu ochii noștri dacă Moneasa va „sângera” mult sau dacă va reuși să-și cicatrizeze rănile, mai ales că știam că a fost zona poate cea mai afectată. Ne-ar fi părut foarte rău ca potențialul turistic imens pe care îl are stațiunea să aibă de suferit.

Până la Sebiș n-am observat nicio urmă a furtunii de anul trecut. Am trecut totuși pe lângă câteva locuri unde știam că furia furtunii a fost nemiloasă (turla bisericii la ieșirea din Sebiș, peretele unei case care căzuse pe o mașină cu un om aflat înăuntru, pereții laterali ai altei case) și ne-am bucurat constatând că au fost reparate sau înlocuite, fiind folosiți probabil banii de la Guvern.

Apropiindu-ne însă de Moneasa, Valea Deznei și-a plecat capul la trecerea noastră, iar noi am avut parte de aproape aceeași priveliște devastatoare de anul trecut. În multe locuri de pe marginea drumului, încă am văzut copacii căzuți, cu rădăcinile smulse din pământ, iar piscurile munților Codru Moma au rămas la fel de golașe – poate că așa vor rămâne pentru totdeauna.

Tristețea ne-a cuprins total când am intrat în Moneasa. Nu am realizat că am intrat propriu zis în stațiune decât atunci când am văzut primele vile situate pe partea stângă. Un loc unde cândva abia zăreai acele consrucții superbe printre copaci, acum era un loc golaș, sterp. Ne-am spus că nu se poate așa ceva! Îngrozitor cât de dezolantă este imaginea din fața ochilor noștri. Ne-am continuat drumul, iar inimile noastre și-au reluat bătaia normală. Am ajuns în fața Hotelului Parc, unde înainte cu un an a fost prăpăd. Imaginea de acum însă ne-a bucurat. Un spațiu verde amenajat, chiar superb, cu alei și stâlpi de iluminat, o parcare și … copaci. Copaci tineri.

Parcă Moneasa ne zâmbea și ne șoptea: „Da, dragii mei, am fost lovită, biciuită de furtună, am fost la un pas de moarte, dar nu mă las! O doamnă ca mine nu poate renunța așa ușor ”. Și nu a renunțat. De muncit încă se muncește și înclinăm să credem că rezultatul final va fi o poveste de renaștere, o poveste de dragoste pentru frumos, pentru munte, pentru turiști. Stațiunea se reface din „cenușa” în care a fost. Tarabele care anul trecut au fost puse la pământ, acum sunt înlocuite cu altele noi. Multe vile sunt îngrijite, statuile din parc sunt ca noi, iar ștrandul arată chiar bine. Pe lac, ai la dispoziție, ca în trecut, bărci și hidrobiciclete de închiriat, iar restaurantele te îmbie cu mâncare gustoasă. Natura rămâne însă afectată. Multe trasee montane sunt încă închise, iar oamenii cu care am vorbit ne-au spus că încă nu s-a reușit finalizarea inventarierii daunelor din păduri.

Speranța a pus stăpânire pe întreaga stațiune

„Cu Dumnezeu și cu natura nu te pui! Nici anul ăsta n-o să termine de marcat! E muuult de făcut. Tot dealul îi jos, 200 de mii, 300 de mii (n.red. metri cubi de material lemnos), estimat așa vizual. Îs o grămadă. Din toamnă încă se tot exploatează. Drumurile au fost blocate de tot…”, ne-a spus o localnică.

„Încă se lucrează în păduri, traseele sunt încă închise, cei de la Ocolul Silvic lucrează la marcatul pomilor, vin mașini de lemne să tragă afară din pădure copacii căzuți, dar e greu, se ajunge greu. Au fost drumuri blocate”, ne-a spus un bărbat îmbrăcat în uniformă de muncitor.

„Primarul comunei a muncit atunci cu muncitorii foarte mult. Non stop. Poate zi lumină, chiar atunci după furtună. S-a făcut enorm de mult. Copacii e greu să-i mai pui înapoi, dar zona a prins contur foarte mult, uitați! Ca localnici noi suntem mulțumiți. Vă spun, în momentele alea, când a fost furtuna, noi am fost disperați… Eu am două case. Amândouă din curte au fost descoperite, anexele să nu vă mai spunem… Am dus două camionete jumate de țiglă la groapa de gunoi. A fost nenorocire pe Moneasa”, ne-a spus o femeie mai în vârstă.

Mai mulți localnici cu care am vorbit au avut aceeași impresie despre felul în care e acum Moneasa, la mai mult de jumătate de un an de când a fost lovită de furia naturii: sunt mulțumiți că stațiunea e îngrijită, dar le pare rău de pădure. Observând că stațiunea e totuși încă destul de pustie, i-am întrebat ce părere au de numărul de turiști.

„Au început să vină, dar încă nu s-au dat biletele de la Casa de Pensii. De obicei se dădeau deja. Prin martie, aprilie, anul trecut. La 1 aprilie, cred că s-au dat anul trecut. Acum suntem deja în mai și încă nimic.  Mulți vin pentru tratamente”, ne-a spus o localnică.

De curiozitate, am întrebat la recepțiile unor hoteluri să aflăm cam câți turiști ocupă la ora actuală camerele, iar statistic vorbind, am aflat că, per ansamblu, cam în proporție de 30%. Angajații de la hoteluri/pensiuni sunt de părere însă că acest grad de ocupare este normal pentru această perioadă și nu au adus vorba de vreo scădere a turismului față de anii trecuți.

Într-adevăr, per ansamblu, și cu bucurie o spunem, Moneasa pare că se îndreaptă în direcția bună. Totuși, cu pași timizi, timpul urmând, așa cum se spune, „să le rezolve pe toate”. Am ajuns acolo cu ideea preconcepută că vom găsi o stațiune în paragină, însă ne-a fost dat să plecăm cu o impresie mai  mult decât plăcută și și cu o stare plină de speranță.