Orice societate în care se comit acte de constrângere cu conotații sexuale, cum ar fi un viol, descoperit sau nu, pedepsit sau nu, are partea ei de vină. Vină pe care ar trebui să și-o asume, dacă nu de dragul corectitudinii, măcar de dragul ideii că asumarea greșelilor este primul pas spre eliminarea lor pe viitor. Nu este nicio greșeală, nicio rușine să-ți asumi greșelile, chiar dacă ești o autoritate. Rușine este să le repeți sau chiar să le multiplici, încurcându-te în propria lașitate a neasumării și în încercările de ascundere a realității.

Orice greșeală în actul de legiferare sau de supraveghere a aplicării legislației în acest domeniu, devine un ajutor pentru „prădătorii sexuali” – care sunt, într-un sens mai larg, acele persoane care au comis infracțiuni cu caracter sexual sau sunt predispuse să comită astfel de fapte (amănunte puteți citi aici). Și nu este vorba doar de societatea „mare”, chiar dacă aceasta este responsabilă cu adoptarea legislației penale, aplicabilă tuturor cetățenilor și tuturor „micilor” societăți care sunt comunitățile locale. Or, și acestea din urmă pot favoriza sau descuraja, prin acțiuni proprii, activitatea „prădătorilor sexuali”, chiar dacă nu au puterea de a adopta legi cu caracter penal. La urma urmei, nu doar adoptarea legislației specifice este importantă, ci și aplicarea ei și mai ales adaptarea propriilor acțiuni la legislație.

Pe de altă parte, să nu uităm că încă nu s-a „inventat” o lege perfectă, care să acopere în totalitate absolută domeniul său de reglementare. Or, îmbunătățirea legislației (în continuare vorbim despre legislația penală, specifică infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, mai ales a celor privitoare la minori) se poate face, teoretic, de „jos în sus”, în sensul că „jos” se pot observa cel mai ușor eventualele lacune sau imperfecțiuni ale legii, iar observațiile (propunerile) se transmit „sus”, pentru modificarea legislației. Dar să acceptăm că în practică, acolo „sus” nu prea se aud oftaturile celor de „jos”, așa că este destul de greu de modificat o normă penală. Cu toate astea, nu mă voi ascunde în spatele unor cuvinte sau idei „întortocheate” ori excesiv de „tehnice” și voi spune direct că orice colectivitate, în cadrul căreia s-a comis un viol sau orice altă agresiune sexuală, mai ales împotriva unor fete minore, are partea ei de vină. Și mai ales conducătorii respectivei colectivități.

Dacă, spre exemplu, într-un orășel se comite un viol abominabil, asupra unei fetițe de 14 ani, autor fiind chiar tatăl ei vitreg, autoritățile, în frunte cu primarul ales de membrii colectivității, nu se pot preface că nu au nicio vină, niciun drept de  implicare, că legea penală, că legea administrației, că statutul alesului local și alte scuze ridicole. Aleșii, dar mai ales primul dintre ei, primarul, care procedează așa, înseamnă că își abandonează un „frate” din colectivitatea care i-au ales. Prin urmare, nu mai au ce căuta în fruntea colectivității, pentru că și-au abandonat un „frate” în, probabil, cel mai greu moment al vieții. Așa cum nu mai are ce căuta în fruntea unei armate comandantul care și-a abandonat soldații răniți pe front.

Înainte de asta însă, aceeași aleși, în frunte cu alesul cel dintâi, primarul, ar fi trebuit să știe că astfel de infracțiuni grave, ce afectează victima pe viață, pot fi, în mare măsură, prevenite. Există, de exemplu, specialiști care au dezvoltat programe de educație a copiilor de diferite vârste sau altele, tot de prevenție, de depistare din timp a „prădătorilor sexuali”. Trebuie doar puțină voință și, desigur, interes. Bani s-ar găsi, de exemplu din reducerea contractelor preferențial acordate unor apropiați, pentru tăierea ierbii. Dar când iarba și bârfele livrate zilnic de informatori sunt mai importante decât siguranța copiilor din colectivitate…

Cu siguranță, problema „prădătorilor sexuali” și a pericolului la care aceștia îi supun pe copii, nu se poate elimina ușor, nici măcar dacă se apelează la programe și specialiști. De undeva și cu ceva trebuie însă început, mai ales în acele colectivități în care recent au mai avut loc întâmplări cu iz penal și eleve victime. Dar, ca să respectăm adevărul, în acel orășel imaginar în care a avut loc oripilantul viol, alesul numărul unu a procedat ca la carte după întâmplarea în care „prădătorul sexual” era profesor de sport, iar victimă, una dintre eleve. Adică, a luat imediat legătura cu conducerea școlii și a luat primele măsuri: a format o comisie obedientă, care să înlăture un adversar al său, personal, la examenul pentru ocuparea funcției de director adjunct. Despre acea întâmplare, despre acel profesor, n-a scos niciun cuvânt, de parcă n-ar fi existat. Despre fetița care i-a căzut victimă profesorului, nici atât. A abandonat-o „pe front”, așa cum a abandonat-o și pe cea violată de tatăl vitreg. Ce caută un astfel de „comandant” în fruntea unei colectivități serioase, care nu dorește altceva decât să-și ducă traiul în liniște și omenie? Nu știm.

Noroc, totuși, că este un orășel imaginar. În Pecica a avut loc doar violul, restul e imaginație. Precedat de acel episod ce l-a avut ca erou pe profesorul de sport ce se credea „amant universal”. Despre care nu se mai știe nimic, de parcă l-a înghițit pământul. Nu pe el, Doamne ferește!, ci dosarul.

Sigur, nu l-a înghițit la propriu, dar a fost lăsat în nelucrare sau, cum se spune în gastronomie, la maturare. Le-am putea spune multora dintre cei care au părut, la început, că se implică în acest caz, can ce încadrare juridică s-ar potrivi acestei „maturări” a dosarului, dar mai avem răbdare. Vom atrage însă atenția tuturor celor implicați – polițiști, profesori sau conducători de școli, inspectori școlari, eventual primar sau procuror – că astfel de „maturări” ale dosarelor așa-zis mărunte sau neînsemnate sunt cele care favorizează dezvoltarea încrederii „prădătorilor sexuali” că își pot derula nestingheriți activitățile ticăloase. Ca să nu mai spunem că, văzându-se liber de orice acuzație oficială, fără dosar penal, fără nicio sancțiune, „amorezul” profesor de sport se poate considera îndreptățit să se angajeze la altă școală, în altă localitate. Fete tinere, cu pagină pe facebook și cu acces la internet se găsesc și în alte localități, nu doar la Pecica, așa că „Adonis” va putea acționa în voie. Și, poate spera că în noua școală, nu va avea ghinionul de la Pecica și astfel, conversațiile sale nu vor mai deveni publice. Și, de ce n-ar încerca, la urma urmei? Poliția nu i-a mai avut baiul, Liceul din Pecica la fel, iar Inspectoratul Școlar al Județului Arad continuă să fie o glumă de tot mai prost gust, susținut financiar și logistic parcă numai pentru a spăla niște boarfe murdărite în „parohia” proprie. Cum este posibil ca un profesor, asupra căruia planează mai mult decât o suspiciune de hărțuire sexuală asupra unei eleve minore, să nu fie pus la „maturare”, adică, să nu fie suspendat, măcar până se pronunță o instanță? Cum este posibil ca ISJ Arad să manifeste atâta indiferență față de ce se întâmplă cu elevele din școlile arădene?

Până și o organizație non-profit cum este Asociația Județeană de Fotbal a fost mai promptă și mai grijulie față de tinerele fete decât această instituție a statului, care colcăie de super-extra-mega-specialiști în educație, numită Inspectoratul Școlar Județean Arad.

În orice caz, din întreaga desfășurare a evenimentelor premergătoare odiosului viol comis la Pecica, putem concluziona că impotența funcțională a unor instituții ale statului, între care, și a administrației publice locale, la care se adaugă și interesele  (pe care le vom numi doar obscure, deși sunt destul de clare) unor persoane, au încurajat violatorul să acționeze fără frică. Atmosfera din jurul lui i-a transmis atâta încredere că lui nu i se poate întâmpla nimic încât a acționat fără reținere, chiar arogant după cum o demonstrează și comportamentul său din timpul unor „activități” filmate chiar de el cu propriu-i telefon.

În România, Registrul „prădătorilor sexuali” a fost operaționalizat de aproape un an. Din păcate, va deveni cu adevărat un instrument folositor doar atunci când va cuprinde și secțiunea instituțiilor impotente funcțional.